27 mai 2008

Procesul pentru leafa de mamă, pas cu pas

Mamele nevoite să muncească în concediul postnatal pot obliga statul, în câteva luni, să le plătească despăgubiri. Procesul nu costă nimic. Cazul judecătoarei Cristina Ilina, care a câştigat în instanţă despăgubiri pentru că a fost nevoită să lucreze în concediul postnatal, constituie un precedent pentru numeroase mămici. Urmând exemplul judecătoarei Cristina Ilina multe mămici din toată ţara sunt hotărâte deja să acţioneze statul în judecată.

„Reclamanta s-a aflat în imposibilitate de a beneficia de întregul concediu necesar pentru creşterea şi îngrijirea copilului său de până la 2 ani. Această imposibilitate s-a datorat faptului că, odată ce s-ar fi aflat în acel concediu, veniturile sale ar fi fost evident diminuate, în mod semnificativ, beneficiind doar de plata a 600 RON lunar (...) instanţa consideră că această situaţie de fapt (...) i-a creat reclamantei un prejudiciu moral, a cărui reparaţie se impune prin plata unor despăgubiri morale, apreciate de instanţă ca necesare şi suficiente.“

Astfel şi-au motivat magistraţii Judecătoriei Sectorului 5 decizia de a condamna statul la plata de despăgubiri în cazul magistratului Cristina Ilina care, la fel ca şi alte multe mămici din România, a fost nevoită să-şi întrerupă concendiul postanatal pentru a-i putea oferi bebeluşului său toate cele necesare. Mai mulţi specialişti în Drept pe care i-am consultat susţin că orice femeie aflată în situaţia magistratului poate obţine, în doar câteva luni şi fără prea mari eforturi, o decizie similară.

Un proces fără taxe

Potrivit juriştilor, pe lângă cartea de identitate a mamei şi certificatul de naştere al copilului, „dosarul“ depus la judecătoria pe raza căreia locuieşte femeia ar trebui să mai conţină soluţia Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) care a constatat că „reprezintă discriminare reglementarea unei indemnizaţii unice pentru creşterea copilului indiferent de salariul mamei şi indiferent de contribuţia acesteia la sistemul de asigurări sociale.

Sistemul actual de acordare a indemnizaţiei pentru creşterea copilului nu este unul echitabil, întrucât se bazează doar pe principiul solidarităţii, neluând în calcul venitul şi contribuţia diferită la bugetul statului“. Acestor soluţii, pe care femeia le poate invoca în acţiunea sa în instanţă, li se mai adaugă o adeverinţă de la locul de muncă, în care se precizează data la care aceasta şi-a reluat activitatea, şi o adeverinţă medicală completată pe modelul: „Subsemnateii se recomandă medical alăptarea minorului până la 2 ani, evitarea efortului fizic şi psihic, a stresului prelungit, chestiuni prezente la locul de muncă...“.

„Evident, în acţiunea pe care o formulează, mămica trebuie să completeze şi cuantumul daunelor cerute statului. Nu este necesară taxa de timbru. Procesul poate fi judecat în lipsă dacă mămica solicită acest lucru de la început. Dacă femeia respectă această reţetă, nici măcar nu mai are nevoie de serviciile unui avocat“, ne-a declarat un apărător, specialist în Drept civil.

LA GRĂMADĂ

Creşterea natalităţii, încurajată simbolic

Mamele beneficiază de o indemnizaţie simbolică pentru creşterea copilului încă din 2003, când s-a decis plafonarea acestui ajutor la 85% din salariul mediu pe economie. Astfel, indiferent de cuantumul salariului şi, implicit, de suma reţinută pentru CAS, femeile primeau, pentru creşterea copilului, o indemnizaţie fixă. Plafonarea s-a aplicat de la 1 ianuarie 2004. Ulterior, în 2005, fostul ministru al muncii Gheorghe Barbu a decis ca ajutorul de la stat să fie în sumă fixă, de 800 de lei lunar, indiferent de salariile mamelor. Asta, în primul rând pentru că banii se dau de la bugetul de stat, şi nu de la cel al asigurărilor sociale.

„Nu există nicăieri în lume riscul de a-ţi creşte copilul“, a explicat Gheorghe Barbu de ce s-a luat această decizie. De altfel, fostul ministru consideră că indemnizaţia de 600 de lei ar trebui extinsă şi pentru mamele casnice sau pentru cele care lucrează în agricultură. Tot pentru ajutorarea femeilor care îşi cresc copiii, executivul a hotărât să împartă indemnizaţia de 800 de lei în 600 pentru mame şi 200 de lei pentru copil, iar femeile care optează pentru reangajare înainte de ieşirea din concediul postnatal primesc un stimulent de 100 de lei, lunar. (Eugenia Mihalcea)

AVERTIZAREA PSIHOLOGILOR

Bebeluşii lăsaţi cu bone sunt mai vulnerabili

Un copil abandonat în braţele bonei mai devreme de un an poate dezvolta vulnerabilităţi care îl afectează pe termen lung. Micuţul riscă să devină un adult nesigur, incapabil să aibă relaţii stabile, avertizează psihologii. Ideal ar fi ca micuţii să nu fie despărţiţi de mame în primii trei ani de viaţă, pentru ca dezvoltarea lor emoţională să nu fie afectată. Recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii spun că, din punct de vedere medical, este suficient ca micuţul să fie alăptat între patru şi şase luni exclusiv la sân. Mulţi doctori sunt însă de părere că ideal ar fi ca acest proces să dureze peste un an.

Copiii alăptaţi sunt mai sănătoşi

„Nu există lapte mai bun decât cel de mamă! Chiar dacă laptele praf este de o calitate excelentă, acesta nu-i poate oferi copilului toţi anticorpii de care are nevoie“, sugerează medicul de familie Remus Lupu. Potrivit specialiştilor, cu cât un copil este alăptat mai mult, cu atât va fi mai ferit de boli, pe viitor. Din punct de vedere emoţional, este ideal ca un copil să stea alături de mama lui aproximativ trei ani.

„În această perioadă se dezvoltă încrederea şi se creează o relaţie de ataşament stabilă. Ulterior, copilul va suporta mai uşor separarea“, explică psihiatrul Iuliana Dobrescu, şeful Clinicii de Psihiatrie a Copilului şi Adolescentului a UMF „Carol Davila“. Medicul a explicat că un copil «abandonat» în grija bonelor mai devreme de vârsta de 1 an dezvoltă vulnerabilităţi. „Nou-născuţii care nu au primit suficientă afecţiune şi ataşament din partea mamelor sunt persoane mai nesigure, iau decizii cu întârziere, dezvoltă mai greu relaţii stabile cu alte persoane“, a subliniat psihiatrul.

Soluţie: creşe cât mai aproape de serviciu

Specialiştii spun că cea mai bună politică socială privind concediul postnatal o au ţările foarte dezvoltate din Europa de Nord, cum ar fi Norvegia sau Danemarca. „În Norvegia, de exemplu, li se permite mamelor să stea acasă şase ani cu cel mic, suficient cât să-l alăpteze, să-i ofere suport emoţional, să-l înveţe să meargă etc.“, comentează psihiatrul Iuliana Dobrescu.

O altă soluţie pe care au găsit-o ţările mai dezvoltate din Europa pentru tinerele mame a fost să le creeze condiţii de alăptare cât mai aproape de serviciu. „În Norvegia, firmele mari construiesc creşe pentru copiii angajaţilor. Astfel, părinţilor le este mai uşor să-şi vadă copiii în pauze ori să-i alăpteze“, explică medicul Victor Olszawsky, reprezentantul OMS în România.
Mihaela Năftănăilă
Raluca Dan Miercuri, 02 Aprilie 2008
Sursa:
http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/798035/Procesul-pentru-leafa-de-mama-pas-cu-pas/

24 mai 2008

Termoizolatia unui apartament de bloc

Termoizolaţia se poate face cu vata minerala sau polistiren expandat la interior si doar cu polistiren expandat la exterior (vata minerala nu rezista foarte bine la umezeala, iar ca sa te chinui sa o pui la exterior si apoi sa ii faci tot felul de straturi de protectie, cred ca nu se justifica. Deci, daca faci termoizolatia la interior te poti gandi la oricare dintre cele doua variante, pentru exterior insa, eu personal iti recomand polistirenul expandat.

Acum sa vedem cum e cu asezarea izolatiei. In principiu, lucrurile stau cam asa:
  • daca pui termoizolatia la interiorul pereților, scapi mult mai ieftin si mai usor cu toata treaba, dar ai mai multe dezavantaje: in primul rand, in varianta asta, peretele exterior ramane NE-termoizolat; prin urmare, va fi tot timpul rece (cand e frig afara, evident ) si, in consecinta, zona dintre termoizolatie si acest perete va fi si ea mereu rece. Din aceasta cauza, vaporii de apa din locuinta, care tind sa migreze spre exterior, vor condensa in aceasta zona (intre termoizolatie si peretele exterior); astfel ca, pentru a contracara acest lucru, extrem de daunator oricum, dar "fatal" in cazul vatei minerale, se foloseste asa numita "bariera contra vaporilor", care este de fapt o folie de polietilena asezata la interiorul camerei, in fata termoizolatiei, in asa fel incat sa opreasca vaporii sa mai treaca dincolo de aceasta. In cazul vatei minerale, aceasta se gaseste de cumparat gata protejata, sub forma unor saltele de vata minerala imbracate in folie. Oricum, aceasta metoda rezolva problema condensului la interiorul peretilor, dar are dezavantajul ca opreste "respiratia" normala a casei.Un alt neajuns in cazul asezarii termoizolatiei la interior este urmatorul: in mod normal, peretii si in cazul de fata peretii exteriori se comporta ca un tampon termic intre interior si exterior. Ei ofera, daca vrei, o anumita "inertie termica" necesara confortului interior.
    Astfel, in momentul in care afara incepe sa se schimbe temperatura, fie ca se face foarte frig sau foarte cald, peretii casei pastreaza inca o buna bucata de vreme temperatura interioara a casei. Daca pui termoizolatia la interior, te izolezi practic de propriul tampon termic, si, mai important, il izolezi pe acesta de mediul interior al casei: peretii tai nu vor mai primi iarna caldura din interiorul casei (pentru ca exista o termoziolatie eficienta intre ei si interior), in schimb vor avea in continuare contact direct cu frigul de afara, ceea ce inseamna ca se vor raci mult mai repede. Reciproca e valabila vara.
  • In cazul in care așezi termoizolatia la exterior, atunci efectul este exact invers, adica unul foarte bun, in sensul ca peretii tai vor ramane in contact cu mediul interior al locuintei, dar vor fi foarte bine izolati de exterior. Ce înseamnă asta concret: înseamnă ca la venirea iernii vei porni căldura mult mai târziu, iar la venirea verii la fel cu aerul condiționat (daca e cazul ).
In concluzie, acolo unde este posibil, e preferabila termoizolatia la exterior. In cazul unui apartament de bloc cred ca este ceva mai greu, in primul rand pentru ca trebuie sa "ingrosi" fatada blocului, in dreptul apartamentului tau cu 7-10 cm si in al doilea rand pentru ca iti trebuie autorizatie pentru asta .

Dar, asa cum spuneam mai sus, daca nu e posibil de executat termoizolatia exterioara, merge si cea la interior; oricum, diferenta de confort fata de absenta totala a acesteia e foarte mare.


Sursa: http://www.arhimag.ro/

Recomandare: Firmă de termoizolatii si hidroizolatii
Ofertă: Termoizolatie bloc

Termenul de plata a cheltuielilor e de 20 de zile de la data afisarii listelor

Termenul de plata a cheltuielilor e de 20 de zile de la data afisarii listelor
E adevarat ca s-a redus termenul de plata a cotelor de intretinere si ca asociatia poate sa calculeze penalizari de intarziere dupa 20 de zile, si nu dupa 30, cum stiam ca se aplica pana acum? Despre ce act normativ e vorba? Poate asociatia sa stabileasca cuantumul penalitatilor?
Dorin Draguleasa, Pitesti
Este vorba despre normele metodologice de aplicare a Legii 230/2007, publicate in Monitorul Oficial din 18 ianuarie 2008, unde in art. 25 se precizeaza ca termenul achitarii cotelor de contributie la cheltuielile Asociatiei de Proprietari este de maximum 20 de zile de la data afisarii listei de plata, care trebuie intocmita in cinci zile de la data primirii ultimei facturi. Dupa derularea termenului amintit, asociatia poate calcula si percepe penalizari de intarziere, stabilite si aprobate de Comitetul Executiv in limitele art. 49 alin. 1 din Legea 230/2007, adica maximum 0,2% pentru fiecare zi de intarziere. Suma penalizarilor nu poate depasi suma cotei restante. Da, stiati bine, in Legea 230 termenul maxim era de 30 de zile.
Desi este greu de crezut, intr-o Asociatie de Proprietari nu s-a ales Comisia de cenzori. Este posibil sa functioneze legal o astfel de asociatie?
Laurentiu Icrozan, Bucuresti
Este posibil ca o asociatie sa functioneze fara Comisie de cenzori. In conditiile in care printre membrii asociatiei nu sunt persoane cu o pregatire corespunzatoare care sa le permita verificarea activitatii financiar-contabile, se poate apela la o firma sau persoana autorizata pentru exercitarea functiei de cenzor. Remunerarea acestor persoane specializate se face pe baza de contract sau de conventie de prestare de servicii. Acest aspect este reglementat prin art. 19 din normele metodologice.
Avem un vecin care are un aparat de aer conditionat care face foarte mult zgomot. Ce ne sfatuiti sa facem in acest caz pentru a ne recapata linistea?
Veronica Cotoiu, Bucuresti
Daca aparatul de aer conditionat la care va referiti produce un zgomot mai mare decat altele de acest gen, se impune sa solicitati, fie direct, fie prin presedintele asociatiei, sa se faca o revizie tehnica si implicit reglaje care sa-i asigure o silentiozitate mai mare. Oricum, trebuie acceptat faptul ca unele aparate electrocasnice produc zgomote care ne pot deranja, o izolare fonica perfecta nefiind posibila.
Administratora mi-a incarcat nota de plata la apa cu o suma destul de maricica peste ceea ce au inregistrat contoarele mele din apartament. Are dreptul sa faca asta? Daca au fost pierderi prin conductele de la subsol, trebuie sa le plateasca toata lumea?
Cornelia Boanta, Bucuresti
Accidentele de acest gen sunt greu de prevazut sau de imputat cuiva anume. Daca sunt indicii ca nu s-au verificat si reparat robinetii de coloana sau daca spartura a fost cauzata de cineva anume, da, ar fi posibil ca intreaga paguba sa intre in sarcina unor persoane. In cazul descris de dv., pierderile exterioare sunt suportate de toti proprietarii de imobil.

Sursa:
http://www.libertatea.ro/index.php?section=articole&screen=stire&sid=199491

Cheltuielile pentru reparatiile blocului se repartizeaza tuturor proprietarilor

Vreau sa stiu daca reparatiile blocului se calculeaza in functie de numarul de persoane sau pe apartament? Valeria Dragomir, Bucuresti

Cheltuielile cu reparatiile sau contributiile proprietarilor la fondul de reparatii se repartizeaza tuturor proprietarilor, proportional cu cota-parte indiviza, care este in functie de suprafata utila a apartamentului.

S-a ajuns la o datorie de 4,6 miliarde de lei vechi, din cauza restantierilor si conducerii proaste. E corect sa fie suportata de toata lumea? Ioan Firescu, Bucuresti

La o datorie de 4,6 miliarde lei vechi catre furnizori se poate ajunge numai ca urmare a unor mari abuzuri si neglijente in serviciu, inclusiv din partea furnizorilor. Pana la recuperarea acestor bani de la cei vinovati pe calea instantei de judecata, inclusiv de la restantieri, pentru a avea apa, caldura, gaze etc. trebuie ca toti proprietarii actuali sa suporte inca o data aceste cheltuieli definite ca fiind pierderi financiare pe asociatie. Dupa ce banii vor fi recuperati, acestia se vor restitui tuturor proprietarilor, in functie de contributia fiecaruia.

E normal ca, fiind pe pausal, administratorul sa ne puna in fiecare luna 30 mc de apa rece si 40 mc de apa calda? Florica Donici, Bucuresti

Nu este normal si nici legal ca un administrator sa puna de la el putere un consum pausal lunar pe persoana de 30 mc la apa rece si de 40 mc la apa calda. Pentru proprietatile necontorizate individual se aplica o norma de consum pe bloc, care, de regula, din statistica pentru Bucuresti, este de 10 mc/persoana/luna la apa rece si de 6-7 mc/persoana/luna la apa calda.

Am vandut apartamentul si administratorul nu-mi restituie fondul de reparatii. E corect? Mariana Peter, Bucureşti

Fondul de reparaţii nu se poate restitui la vânzarea proprietăţii, pentru ca pana la data vânzării apartamentului obligaţiile legale cu privire la reparaţiile si întreţinerea parţilor si instalaţiilor comune sunt ale proprietarilor de drept ai tuturor apartamentelor. Reparaţiile se fac pentru ca blocul sa arate si sa funcţioneze bine, adică sa puteţi vinde apartamentul la un preţ bun. Cel mult suma pe care o pretindeţi poate face obiectul negocierii cu cel care va cumpăra apartamentul dvs.

Care este pretul la apa rece si apa calda, daca pentru fiecare avem instalate contoare? Alexandra Miron, Bucuresti

Pretul la apa rece, inclusiv canalizarea, este fix pe localitate si este conform facturii, pentru Bucureşti fiind astăzi de 3,01 lei/mc. preţul pentru un mc de apa calda variază de la bloc la bloc in funcţie de temperatura cu care intra apa calda in imobil si se afla împărţind suma dintre valoarea Gcal., a apei reci pentru apa calda si a canalizării apei calde la numărul de mc inscrisi pe factura furnizorului. In Bucureşti preţul pentru un mc de apa calda este situat intre 8-9,5 lei. într-un bloc preţul pentru un mc de apa rece sau calda este acelaşi si pentru contorizaţi si pentru necontorizati.

Specialistul nostru, Radu Opaina
Preşedinte Federaţia Asociaţiilor de Proprietari din Romania, www.fapr.ro

Sursa:
http://www.libertatea.ro/index.php?section=articole&screen=stire&sid=201287

Cat platiti pentru reabilitarea termica a blocului

Locuiţi intr-un bloc vechi si considerati ca ar fi cazul sa fie reabilitat termic? E bine sa stiti ca statul poate acoperi o mare parte din banii pentru aceasta lucrare. Radu Opaina , presedintele Federatiei Asociatiilor de Proprietari din Romania, va spune care sunt pasii pe care trebuie sa-i urmati.

  • Depuneti o cerere-tip la primaria de care apartineti, insotita de acordul scris explicit al majoritatii proprietarilor pentru aceasta investitie, care se aproba intr-o adunare generala legal constituita;
  • Primaria trebuie sa faca o expertiza tehnica si imediat un deviz de calcul al lucrarii, pe care il da spre aprobare asociatiei de proprietari;
  • Lucrarea completa (repararea si hidroizolarea terasei; inlocuirea instalatiilor interioare de caldura si apa; curatarea, repararea si termoizolarea fatadei; inlocuirea geamurilor) are un cost estimativ de cel putin 6.000 euro/ apartament in conditii normale de calitate si standard de executie. Cei 6.000 euro se suporta astfel: 34% de guvern, 33% de primarie, 33% de proprietar. Astfel, pentru fiecare apartament statul suporta 4.000 euro si proprietarul 2.000 euro, bani de care e nevoie inainte de inceperea reparatiilor. Altfel, lucrarea nu are cum sa demareze, iar expertiza si devizul isi pierd valabilitatea;
  • Primaria nu da banii proprietarului. Aceasta contracteaza si plateste direct firmele. Mai mult, asociatia nu are dreptul si puterea sa decida asupra constructorului, chiar daca banii sunt si ai proprietarilor;
  • Inainte de inceperea lucrarilor, primaria trebuie sa elibereze certificat de urbanism si autorizatie de constructie; -Nimeni nu garanteaza aprobarea si finantarea lucrarii, respectarea termenului de executie al lucrarii sau plata unor despagubiri pentru intarzierea in executie. Proiectul poate dura luni sau ani, iar in executie proprietarii vor suporta toate problemele care vor aparea inevitabil: mizeria, galagia, consumul de apa si energie electrica, stricaciunile la partea de constructie din apartamente etc., care inseamna alte costuri.

'In Romania nu exista deocamdata un standard scris, clar si la obiect, pentru reabilitarea termica a cladirilor de locuinte, in baza caruia primaria sa defineasca lucrarea dupa tipul blocului, operatiunile obligatorii care trebuie facute, calitatea si consumul standard de materiale, norme pentru manopera, eficienta si economia in bani pe care asociatia trebuie sa le obtina dupa efectuarea lucrarii', ne-a mai spus Radu Opaina.

Din acest motiv, 'in prezent, pentru proprietari, sunt riscuri mari, intrucat e foarte posibil sa nu se obtina rezultatele dorite', ne-a marturisit specialistul. l Catalina Bradis

Ce conditii trebuie sa indepliniti:

  • asociatia de proprietari trebuie sa fie legal infiintata
  • contabilitatea sa fie perfecta;
  • sa nu existe restantieri in bloc;
  • taxele si impozitele catre stat sa fie platite la zi;
  • blocul sa aiba caldura si apa calda (in caz contrar, reabilitarea nu are nici un sens).

Sursa:

http://www.libertatea.ro/index.php?section=articole&screen=stire&sid=204512

Investitiile din bloc se aproba cu votul majoritatii proprietarilor in cadrul unei adunari generale

Administratorul sau presedintele are dreptul sa oblige locatarii sa plateasca montajul la termopane la casa scarii fara licitatie sau fara a consulta locatarii? Si alta intrebare: administratorul are voie sa foloseasca fondul de rulment pentru lucrari care nu sunt urgente (termopane)?
Maria Radulescu, Bucureşti

Investitiile si procedura se aproba cu votul majoritatii proprietarilor in cadrul unei adunari generale si se pun in aplicare de catre comitetul executiv. Procedura poate fi: selectie de oferte sau licitatie. Licitatia este costisitoare si ineficienta. De regula, se practica selectia de oferte prin care se alege cea mai buna oferta din punct de vedere al pretului si al calitatii produsului sau serviciului din cel putin trei oferte.

Daca nu sunt membru al asociatiei de proprietari, cum mi se calculeaza penalitatile pentru partile comune? Si ar mai fi o neregula - administratorul a trecut pe lista membrilor asociatiei de proprietari in dreptul apartamentului alt nume si alta suprafata utila. Marioara Acatrinei, Sibiu
Intr-o asociatie de proprietari, toti proprietarii au obligatii, indiferent ca sunt sau nu sunt membri ai asociatiei de proprietari. Neplata obligatiilor financiare impune aplicarea de penalizari tuturor restantierilor conform sistemului propriu al asociatiei. Pentru corectarea numelui si a suprafetei utile trebuie sa prezentati administratorului un act care sa certifice corectitudinea acestor date personale.
Cum se face salarizarea persoanelor din asociatia de proprietari, pentru ca la noi, acestia vor sa se mareasca salariile? E vreo lege care sa reglementeze acest aspect? Fiecare persoana da 20 de lei pe luna pentru administrator. Ce sa facem? Cat poate fi salariul administratorului? Adriana Constantinescu, Bucuresti.
Stabilirea salariului se face prin negociere directa intre persoana in cauza si comitetul executiv, in limita maxima a fondului de salarii brut stabilit de adunarea generala la inceput de an. Comitetul executiv are obligatia sa negocieze suma in functie de calitatile profesionale ale persoanei. Calitatile profesionale pot fi dovedite cu recomandari de la institutii sau persoane avizate in domeniu sau cu prezentarea activitatii de la alte asociatii de proprietari. Nu se poate preciza cat este salariul pentru 44 de apartamente, intrucat acesta poate varia foarte mult de la persoana la persoana.
Conform carei legi se exonereaza posesorii de centrale termice de plata tevilor care trec prin casa si care sunt izolate? Gheorghe Bosneag, Pitesti

Nu exista lege care sa precizeze “daca tevile sunt izolate termic, acestea nu mai radiaza caldura in apartament, iar proprietarul nu are obligatie de plata”. Este logic si firesc ca orice este izolat nu mai radiaza, adica nu mai produce consum in apartament si ca atare nu exista costuri.

Radu Opaina
Presedinte Federatia Asociatiilor de Proprietari din Romania,
www.fapr.ro

Sursa:
http://www.libertatea.ro/index.php?section=articole&screen=stire&sid=205066


23 mai 2008

Cine este administratorul de bloc

Cine poate avea calitate de administrator al unui imobil
- Orice persoana fizica, angajata cu contract individual de munca ori convenţie civila de prestări servicii.
- Persoane juridice specializate, cu care se încheie un contract de administrare.


Ce condiţii trebuie sa îndeplinească
- Sa fie atestat de catre o comisie de specialisti in domeniul financiar-contabil si al legislatiei muncii, constituitala nivelul consiliului local. Atestarea administratorilor in functie s-a facut pana la sfarsitul lunii august a.c.
- Sa aiba capacitate profesionala, sa fie un bun gospodar si sa prezinte garantii morale, adica sa aiba cazierul judiciar "curat" (sa nu fi fost condamnat penal).
- Sa prezinte garantii materiale similare celor aplicabile gestionarilor, adica sa depuna o suma de bani in contul asociatiei de proprietari, suma care i se va restitui la data incetarii functiei de administrator.
- Sa fi urmat un curs de pregatire profesionala, organizat de consiliile locale in colaborare cu asociatiile profesionale neguvernamentale de specialitate (in cazul in care nu au desfasurat anterior activitati de administrare in cadrul unei asociatii de proprietari).

Important
- Daca asociatia include pana la zece proprietari, functia de administrator o poate indeplini si presedintele asociatiei.
- Administratorul poate cumula si functia de contabil al asociatiei, daca are pregatire de specialitate.

  • Obligaţiile administratorului
- Sa aduca la cunostinta persoanelor care locuiesc in cladire, prin afisare la loc vizibil, modul de stabilire a cheltuielilor curente pentru functionarea si intretinerea cladirii, inclusiv cele pentru reparatia capitalaa acesteia.
- Sa controleze personalul angajat de catre asociatie pentru curatenie sau alte activitati gospodaresti.
- Sa verifice contractele de inchiriere dintre asociatia de proprietari si persoanele fizice sau juridice care folosesc spatii din proprietatea comuna.
- Sa asigure efectuarea la timp si in mod eficient a lucrarilor de intretinere si reparatii curente ale elementelor proprietatii comune.

  • Ce drepturi are administratorul
- De a stabili condiţiile in care se realizează serviciile de întreţinere si reparaţii curente ale elementelor de construcţie si instalaţiilor aflate in folosinţa comuna, dar si in folosinţa exclusiva a proprietarilor.
Este greu de inţeles (si de acceptat!) cum poate administratorul imobilului sa decidă in ce fel se vor desfăşura reparaţiile într-o locuinţa proprietate personala; trebuie reţinut însă, ca acest aspect poate interveni numai in cazul in care se perturba folosirea normala a parţilor comune.
- De a inspecta, in conformitate cu prevederile din statutul asociaţiei, proprietatea individuala, in vederea înlăturării defecţiunilor apărute la instalaţiile de folosinţa comuna si a eliminării pierderilor care determina creşterea nejustificata cheltuielilor asociaţiei de proprietari. Este o atribuite care poate genera abuzuri si conflicte intre proprietari/locatari si administrator, daca acesta nu respecta prevederile statutului asociaţiei, arogându-si drepturi de "organ de cercetare".
- De a citi periodic indexul contoarelor individuale aparţinând proprietarilor, in condiţiile in care acestea sunt montate cu acordul adunării generale a asociaţiei de proprietari si al furnizorului de utilităţi.
- De a introduce la plata consumurilor persoanele care locuiesc temporar sau prestează activităţi gospodăreşti, care depăşesc limita minima de şedere, stabilita prin hotărârea adunării generale a asociaţiei. Proprietarilor le revine obligaţia sa anunţe numărul persoanelor respective, dar, in nici un caz, nu trebuie sa se instituie un sistem de "urmărire si sesizare" din partea vecinilor (!?), specific vremurilor de trista amintire.

  • Cum răspunde administratorul pentru faptele sale
- Contraventional pentru neindeplinirea obligatiilor referitoare la mentinerea in stare de siguranta in exploatare a cladirii si la functionarea normala a instalatiilor cladirii.
- Civil, patrimonial - pentru producerea de prejudicii persoanelor care locuiesc in imobil.
- Penal
- pentru savarsirea infractiunii de delapidare, constand in insusirea si/sau folosirea, in interesul sau ori al altei persoane, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestioneazasau le administreaza. Administratorul este asimilat categoriei functionarilor publici, fiind astfel supus unui regim mai aspru de sanctionare in cazul savarsirii unor fapte care au legatura cu serviciul.
Dincolo de reglementari legale si principii de organizare, este neindoielnic faptul ca administratorul unui imobil trebuie sa-si desfasoare activitatea pe baza regulilor de buna-vecinatate si a principiilor bunei-cuviinte.
Sursa: http://www.121.ro/content/show_article.php3?article_id=2136&page_nr=1