11 iunie 2008

Cum va angajati ca asistent personal

Cum va angajati ca asistent personal

Va cautati un loc de munca si v-ati gandit sa lucrati ca asistent personal? Atunci e bine sa stiti ca persoanele care vor sa ocupe acest post trebuie sa urmeze niste cursuri de formare profesionala.

'Cei care vor sa se angajeze ca asistent personal al unei persoane cu handicap grav se pot adresa Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) sau primariei de care apartin, care au o lista cu persoanele cu handicap grav ce au nevoie de insotitor', ne-a spus Monica Stanciu, consilier superior in cadrul

Autoritatii Nationale pentru Persoanele cu Handicap (ANPH).

Primaria trebuie sa organizeze cursurile, care sunt gratuite pentru asistenti, valoarea lor fiind achitata de catre reprezentantii autoritatii locale.

'Cursul de perfectionare dureaza aproximativ o luna si consta in 90 de ore de teorie si 70 de ore de practica, facuta la domiciliul persoanelor cu handicap grav', ne-a spus si Ema Seclaman, coordonator programe de formare la Asociatia Equilibre.

La sfarsitul cursurilor se va face o evaluare finala si un studiu de caz, cu privire la persoana cu handicap grav pe care o ingrijeste asistentul si i se ofera o diploma, recunoscuta la nivel national.

Pentru a face cursurile si a va angaja ca asistent personal, trebuie sa indepliniti, printre altele, urmatoarele conditii: sa aveti cel putin 18 ani, sa nu fi fost condamnati, sa aveti capacitate deplina de exercitiu si o stare de sanatate buna.

Nu pot detine calitatea de asistenti personali cei care beneficiaza de concediu pentru cresterea copilului.

Ce drepturi au

Asistentul personal al persoanei cu handicap grav are urmatoarele obligatii:

- program de lucru care sa nu depaseasca in medie 8 ore pe zi si 40 de ore pe saptamana;
- concediu anual de odihna (in aceasta perioada angajatorul are obligatia de a asigura persoanei cu handicap grav un inlocuitor al asistentului personal);
- transport urban gratuit (atunci cand calatoreste cu persoana cu handicap grav);
-salariu de baza in valoare de 521 lei brut, la care se adauga spor de vechime (dupa caz).

Care le sunt obligatiile

Persoana care este asistent personal trebuie:

- sa participe, o data la 2 ani, la instruirea organizata de angajator;
- sa semneze un angajament, prin care isi asuma raspunderea de a realiza integral planul de recuperare pentru persoana cu handicap;
- sa trateze cu respect persoana cu handicap grav;
- sa comunice directiilor generale de asistenta sociala si protectia copilului locale, in termen de 48 de ore de la luarea la cunostinta, orice modificare survenita in starea fizica, psihica sau sociala a persoanei cu handicap grav.

Monica Stanciu
Consilier superior in cadrul ANPH
Sursa: www.libertatea.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vă rugam să specificați "Numele" pentru o identificarea mai ușoară a răspunsului.... Mulțumim!

Dacă vă place acest Blog, va rugăm să-l susțineți printr-un click pe anunțul de mai jos. Mulțumim!