17 octombrie 2008

Românii îşi vor putea monta panouri solare pentru încălzire cu finanţări de 90% de la stat

Joi, 16 Octombrie 2008 16:51

Astfel, cetăţenii vor putea să-şi completeze sau să-şi înlocuiască sistemele clasice de încălzire cu panouri fotovoltaice, dacă vor face dovada că au posibilitatea să contribuie cu 10% din suma totală pentru realizarea investiţiei şi dacă vor face o cerere în acest sens.

"Programul va fi asemănător celui de înlocuire a parcului auto, în sesul că vor fi mai multe firme care vor putea depune oferte, noi le vom valida pe cele care îndeplinesc criteriile legale şi le vom face cunoscute. Ulterior, cetăţeanul sau asociaţia de locatari va trebui să-şi exprime dorinţa de a-şi monta panouri solare sau pompe de căldură şi va trebui să arate că dispune de cei 10% necesari", a mai spus Toti.

Banii pentru realizarea de proiecte de încălzire din resurse alternative (panouri solare, instalaţii eoliene, surse geotermale) ar putea fi alocaţi în noiembrie sau decembrie, după finalizarea Ghidului de finanţare şi parcurgerea ultimelor aprobări.

"Noi avem deja bani de la bugetul de mediu, care pot fi alocaţi pentru proiecte încă din 2008. După îndeplinirea tuturor procedurilor birocratice, va fi cunoscută suma disponibilă şi, implicit, numărul proiectelor care pot demara din acest an. Pot să vă spun că sumele acordate nu vor fi mici", a adăugat şeful AFM.

Banii pentru panouri vor proveni şi din taxa de poluare auto.

Dacă pentru cei care locuiesc la casă nu este nevoie decât de acordul şi dorinţa proprietarului de a-şi instala astfel de resurse alternative de energie, pentru persoanele care locuiesc la bloc este nevoie de acordul tuturor proprietarilor sau locatarilor.

Pentru stabilirea tipului de panou indicat pentru încălzirea locuinţei sau blocului trebuie luate în calcul mai multe criterii, printre care numărul de locuitori care vor beneficia de acest tip de energie şi consumul mediu pentru fiecare.

În plus, deoarece este vorba de bani publici, după cum a precizat preşedintele AFM, panourile se vor da la cheie şi vor fi efectuate inspecţii periodice, astfel încât să nu existe fraude în acest domeniu.

În prezent, din Fondul de mediu sunt în curs de finanţare zece proiecte pentru creşterea producţiei de energie din resurse regenerabile, în valoare de 49,9 milioane lei, din care două vizează producerea şi distribuţia apei calde menajere cu ajutorul panourilor solare. Finanţarea nerambursabilă pentru acestea depăşeşte 356.800 lei.

Conform reglementărilor Uniunii Europene (UE) România va trebui să producă 20% din energie prin resurse regenerabile până în 2020.

Un comentariu:

  1. Korodi va aproba săptămâna viitoare (21.10.08)ghidul de finanţare pentru cei care-şi montează panouri solare

    "Astfel, odată cu finalizarea ghidurilor de finanţare, persoanele fizice sau asociaţiile de proprietari vor putea şti exact modalitatea prin care pot accesa sumele puse la dispoziţie de minister, prin Fondul pentru Mediu", se precizează în comunicat.

    Şeful Administraţiei Fondului de Mediu (AFM), Mihai Toti, anunţase, joi, că asociaţiile de locatari şi cei care locuiesc la casă ar putea accesa, chiar din cursul acestui an, o finanţare nerambursabilă de 90% din suma necesară instalării de panouri solare pentru încălzire, după aprobarea reglementărilor necesare.

    Cetăţenii vor putea să-şi completeze sau să-şi înlocuiască sistemele clasice de încălzire cu panouri fotovoltaice, dacă vor face dovada că au posibilitatea să contribuie cu 10% din suma totală pentru realizarea investiţiei şi dacă vor face o cerere în acest sens, în cadrul unui program naţional care va fi asemănător celui de înlocuire a parcului auto (programul Rabla).

    Banii pentru realizarea de proiecte de încălzire din resurse alternative vor proveni din taxa de poluare auto.

    Sursa: www.realitatea.net

    RăspundețiȘtergere

Vă rugam să specificați "Numele" pentru o identificarea mai ușoară a răspunsului.... Mulțumim!

Dacă vă place acest Blog, va rugăm să-l susțineți printr-un click pe anunțul de mai jos. Mulțumim!