3 mai 2012

Hidroizolatii terase : Nu stau la ultimul etaj, cine repară terasa blocului?. Reparaţiile la care trebuie să contribuie toți locatarii

Hidroizolatii terase bloc.

Remedierile la terasă, subsol şi lift trebuie suportate de toţi proprietarii, indiferent de etajul la care locuiesc.

Deşi locatarii contribuie la un fond de reparaţii anual, atunci când se strică ceva în bloc, plăteşte, de multe ori, doar proprietarul direct afectat. Marea problemă a celor de la ultimul etaj este starea precară a acoperişului, care este un spaţiu comun, la fel ca subsolul sau liftul. Cei care suportă cheltuielile comune din buzunarul propriu își pot recupera diferența de bani în instanță.

Reparaţiile la terasă, în grija celor de la ultimul etaj. "Locuiesc la ultimul etaj, iar terasa blocului este într-o stare jalnică. Apa a început să se infiltreze în tavan şi pereţi, ajungând la unele apartamente de la etajul 3. Ne plângem de trei ani, dar pe proprietarii de la etajele inferioare nu îi interesează. Fond de reparaţii nu există, fosta administratoră a decis singură folosirea lui în alt scop", se plânge o bucureşteancă.
Cazul ei nu este singular. Mulți proprietari, disperaţi că le intră apa în casă, s-au apucat să repare pe cont propriu terasa în speranţa că vor recupera banii de la asociaţie, lucru care, de obicei, nu se întâmplă. Conform legii 230/2007 privind organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, aceste reparaţii reprezintă o cheltuială comună ce se repartizează la toţi proprietarii în funcţie de cota indiviză, indiferent de etaj. Cei care au plătit din buzunar reparaţia pot chema în judecată asociaţia, dar şi pe coproprietarii care au refuzat plata.
Apelați la o firma de hidroizolații terase: www.hidrocon.3x.ro
Sursa: Evz.ro


8 comentarii:

  1. Firma de construcții, executam lucrări de hidroizolatii terase, hidroizolatii hale industriale, hidroizolatie terase bloc, hidroizolatie fundatie.
    Contactați-ne aici: Hidroizolatii profesionale

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna ziua resprezint o as de prop sunt presedinte si am si eu o intrebare ....suntem 50 de ap in bloc ,am decis sa punem gaze ,40 de ap doresc sa participe la coloana principala ,iar 30 isi monteaza si contor ,intreb mea este daca si in cazul de fata e valabil acordul pt coloana principala a 1/2 +1.Eu doresc sa fac ceva legal pt ca mai multi prop au cerut sa respect legea ,eu nu oblig pe nimeni sa participe la coloana principala ,dar mi ar fi mult mai usor sa o impart la 50 ,daca imi este permis
    multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  3. Împărțiți doar la aceia care și-au exprimat acordul pentru coloana de gaze separata.
    Ceilalți vor fi puși la plata doar dacă, ulterior vor dori și ei sa se conecteze.

    RăspundețiȘtergere
  4. Revin ...vroiam sa stiu daca si in situatia de fata poate functiona formula 1/2+1 pentru coloana principala de gaze -bloc "(nu pt contor individual)tin sa precizez ca eu am acordul la 40 de ap din 50 cite sunt

    RăspundețiȘtergere
  5. NU poate funcționa formula 1/2+1 pentru coloana principala de gaze -bloc.
    Înțeleg ca cei 10 nu se vor conecta la noua coloana de gaze, ei vor rămâne tot în sistem comun și deci nu pot fi puși la plata pt. ceva ce nu vor folosi.

    RăspundețiȘtergere
  6. Buna ziua.Suntem pensionari si locuim la etajul 1 intr-un bloc cu 4 etaje.Vecinul de la 4 a construit un acoperis pe jumatate de scara si ii obliga pe toti vecinii de sub el la plata cheltuielilor,inclusiv noi.Suntem obligati sa platim?Va multumim.

    RăspundețiȘtergere
  7. Buna ziua,
    Daca acoperișul de care vorbiți, a fost construit cu autorizațiile necesare, aprobarea adunării generale, atunci trebuie sa contribuiți și dumneavoastră

    In schimb dacă acest acoperiș s-a construit fără autorizație de la primari și doar la inițiativa vecinului de la ultimul etaj, atunci construcția nefiind legala nu trebuie sa plătiți.

    RăspundețiȘtergere
  8. ...intrebare arzatoare la nivel de asociatii ,la nivel de tara
    ...Cum scapam si daca vom scapa vreodata de aceste perderi de apa rezultate in urma citirii contorului de la subsolurile blocurilor!...

    RăspundețiȘtergere

Vă rugam să specificați "Numele" pentru o identificarea mai ușoară a răspunsului.... Mulțumim!

Dacă vă place acest Blog, va rugăm să-l susțineți printr-un click pe anunțul de mai jos. Mulțumim!