17 noiembrie 2012

Alegerea sistemului de încălzire

Deşi confortul termic este mai mic, căldura în sistem centralizat costă mai mult decât cea asigurată de centrala pe gaz. Plasmele cu infraroşii sunt scumpe, dar facturile sunt mici
Studii ale companiilor producătoare de instalaţii de încălzire estimează că, în ultimul deceniu, un milion de apartamente din cele 2,5 milioane existente în România au fost debranşate. În general, s-au păstrat calorifere şi s-au montat centrale cu gaze. În ultimii ani însă, au apărut şi alte variante de încălzire mai sofisticate, care presupun renunţarea la calorifere.
Căldură prin pardoseală şi plasme cu infraroşii

Încălzirea prin podea cu energie electrică (pe sub parchet sau gresie) oferă un confort termic înalt, spun producătorii. Instalaţia se opreşte automat când s-a atins temperatura setată şi astfel scad cu 30% pierderile de căldură. Factura lunară pentru o locuinţă de 70 mp (două camere) este cuprinsă între 200 şi 350 de lei, sumă pe care o plătiţi şi dacă aveţi centrală pe gaz. „Montajul costă 20 de euro/mp la imobilele în construcţie şi 30 de euro/mp la cele finalizate”, spune Dana Rulea, reprezentant al firmei Amass.

O altă variantă de încălzire este cea cu plasme cu raze infraroşii. „Sunt panouri radiante cu suprafaţa de sticlă, foarte puternice. Consumul de energie este destul de mic- 150-200 de lei este factura lunară la un apartament cu două camere”, precizează Roxana Gabor, reprezentant al firmei Aleroma. În plus, plasmele au şi efect de „curăţare” a aerului. Dezavantajul este că aveţi nevoie de câte o plasmă în fiecare cameră, iar costul acesteia ajunge la 1.750 de lei.
Astfel de instalaţii care nu au nevoie de combustibil gazos sunt recomandate şi de fluctuaţiile de preţ la energie electrică vs gaz, de-a lungul anilor. Dacă în 1995 un metru cub de gaz era 40 lei, peste 15 ani a ajuns la 12.800 lei. În contrast, preţul unui kilowatt/ oră era de 46 de lei, în 1995, pe când în 2010 ajunsese la 4.026 lei.

În ultimii ani, au apărut o serie de sisteme de încălzire moderne, cu cost de achiziţie bun, dar care încarcă factura. De exemplu, un radiator cu infraroşii pentru o cameră costă în jur de 300-400 de lei, însă la sfârşitul lunii trebuie să scoateţi sume exorbitante din buzunar. „Am cumpărat anul trecut două radiatoare. Am ţinut deschis unul câteva ore pe zi şi mi-a venit o factură de 900 de lei”, spune Nicoleta Lupu.
Convectorul electric, un alt sistem modern, costă în jur de 600 de lei, însă „mănâncă” multă energie. „Trebuie ţinut cam 10- 12 ore în priză, aşa că factura lunară poate ajunge să fie mai mare decât la încălzirea centralizată sau cu microcentrală. Sunt utile la birouri, în magazine", explică Roxana Gabor.
În categoria metodelor de veche generaţie intră şi centrala de apartament pe gaz. Cine are un astfel de sistem scoate din buzunar cam 250 de lei, în lunile friguroase.Montajul costă 1.500-2.000 lei.

Pentru căldura asigurată de CET, plătiţi o factură lunară de 300 de lei, pentru un apartament de două camere şi îngheţaţi în casă.


Sursa: EVZ.ro

8 comentarii:

  1. Am o intrebare la care nu stiu daca imi puteti raspunde.
    Administratorul blocului in care locuiesc doreste renuntarea la repartitoarele de caldura si trecerea la pausat. Pot fii obligata sa trec la pausat daca majoritatea din bloc sunt de acord? Sau pot ramane eu si ceilalti care doresc pe repartitoare si restul sa treaca la pausat daca asa doresc sau suntem obligati cei din minoritate?

    Multumesc!

    Ana N.

    RăspundețiȘtergere
  2. Pentru o astfel de decizie are nevoie de unanimitate!

    RăspundețiȘtergere
  3. 300 de lei...la CET? mi-au venit si facturi de 650 si era ger in casa, dormeam cu pinguinii. aveam si patura electrica si calorier electric ca sa ma incalzesc. nici nu-ti poti imagina ce cheltuieli aveam iarna... de cand am centrala imi vine cam 170-200 de lei pe luna, si am constant 22 de grade in casa! sunt mai mult decat multumita cu centrala. ce-i drept mi-ar fi placut si mie incalzire in pardoseala, dar din cate am inteles factura al sfarsit de luna e destul de mare!

    RăspundețiȘtergere
  4. Doresc sa ma debransez si sa-mi montez o centrala,dar unul din vecini nu mi-a dat acordul. Ce por face? Merg mai departe, se poate?

    RăspundețiȘtergere
  5. Aveți nevoie și de acordul vecinului afectat, fără acesta nu puteți merge mai departe.

    Sunt reguli la bloc peste care nu se poate trece, pot spune ca este unul din dezavantajele vieții la bloc.

    RăspundețiȘtergere
  6. in bloc la dumneavoastra nu sunt calolimetre ? ca nu trebuie sa va debransati le opriti si va bagati un sistem de incalzire in pardoseala si nu veti avea treaba

    RăspundețiȘtergere
  7. Ma numesc Dan Udrea ,sunt din Municipuil Tulcea.
    Doresc sa comentez o situatie speciala.
    Se stie ca in ultimul timp din ce in ce mai multi locatari se racordeaza la Furnizarea individuala la Alimentarea cu Gaz metan. De aici si posibilitatea de a cumpara o Centrala Individuala si controlul tuturor cheltuielilor personale.
    Pretul unei Centrale este in jur de 2000 de lei. Instalarea individuala costa in jur de 5000 de lei ,poate chiar peste aceasta suma.
    Cetateanul care are un venit mic,(pensie sau salariul mic), 430 lei sau salariu de 700 de lei nu poate suporta pretul unei Centrale individuale.
    Daca ar avea ar avea mai putin de platit la Intretinerea blocului.
    De ce nu exista Reglementare Speciala in Legea 230/2007 astfel incat sa-i creiem omului posibilitatea de a cumpara o Centrala si s-o instaleze astfel incat sa reduca si sa controleze consumul zilnic.
    Cei cu venituri mici sunt starpiti ? Sau cum ?
    Sa plateasca in rate pe mai multi ani ,5-8 ani ar fi pe capacitatea omului cu venituri mici.
    Cum de nimeni nu sesizeaza acest fapt al bunului simt .
    Cei de facut ?!

    RăspundețiȘtergere

Vă rugam să specificați "Numele" pentru o identificarea mai ușoară a răspunsului.... Mulțumim!

Dacă vă place acest Blog, va rugăm să-l susțineți printr-un click pe anunțul de mai jos. Mulțumim!