4 noiembrie 2012

Viaţa la bloc, Întrebări şi răspunsuri

Care sunt condiţiile necesare pentru a primi ajutor de încălzire?

Răspuns
: Beneficiază de ajutor de încălzire cei care au venituri lunare pe membru de familie sub 786 de lei şi cei care locuiesc singuri şi au venituri sub 1.082 de lei, fie că sunt proprietari, fie că sunt chiriaşi.(2012 - 2013)

Închidere calorifer la bloc. Vreau să închid un calorifer, dar nu am repartitoare. Se poate?

Răspuns: Conform reglementărilor în vigoare, deconectarea parţială, numai a unor corpuri de încălzire din cadrul spaţiului cu destinaţie de locuinţă, fără montarea de repartitoare, este interzisă.

Ai vrea să poţi pune deoparte o sumă cât de mică, de la un salariu la altul? Se poate, dacă mai strângi cureaua la consumurile din casă. Noi îţi încredinţăm câteva trucuri ce te ajută în acest sens.
  • Spală autoturismul... în mod natural. Profită de zilele ploioase, lasă autoturismul afară, să-l cureţe bine apa de ploaie, şi rezervă-ţi timp doar ca să îl ştergi până când străluceşte.
  • Reglează temperatura. Temperatura din camera de zi şi din dormitor trebuie să fie undeva între 19 şi 22 de grade C, iar cea din baie, între 22 şi 24 de grade C. Dacă este mai cald de atât, îţi pui în pericol sănătatea şi... bugetul. Când pleci de acasă, setează caloriferele la temperaturi şi mai mici decât cele recomandate sau închide- le, pur şi simplu.
  • Instalează un termostat. Termostatul este un dispozitiv inteligent, cu ajutorul căruia poţi programa temperatura, dacă ai centrală de apartament; în funcţie de modul în care îl setezi, termostatul o- preşte automat căldura în orele când nu eşti acasă şi o reporneşte cu puţin timp înainte de întoarcerea ta.
  • Consumă mai puţin curent electric. Înlocuieşte becurile clasice cu becuri ecologice (acestea costă mai mult, dar au o durată de viaţă mult mai lungă şi consumă mai puţin curent); planifică-ţi principalele activităţi în prima parte a zilei, când beneficiezi de lumina naturală; când se întunecă, aprinde, în camerele în care nu stai, doar veioze sau lumini de gardă. Altă sursă de economie poate fi frigiderul: setează-l să răcească mai puţin decât astă- vară (riscul de a se strica alimentele este acum mult mai mic) şi vei reduce substanţial consumul de electricitate.
  • Astupă fisurile prin care intră aerul. Găurile minuscule prin care sunt trase cablurile din exterior în interior, ramele neetanşe ale uşilor sau ale ferestrelor pot fi astupate, ieftin şi rapid, folosind un tub cu spumă poliuretanică. Aerul circulă şi prin găurile practicate în perete, pentru instalarea aplicelor sau a prizelor: sigilează şi aceste surse de curenţi de aer.
  • Economiseşte apa de uz menajer. Repară ţevile fisurate şi robinetele care picură. Nu te lăsa amăgit(ă) că aceste scurgeri mici nu sunt înregistrate - strop cu strop, se pot pierde chiar şi câţiva litri pe zi!
Sursa: Libertatea.ro

94 de comentarii:

  1. Buna ziua, in urma unei verificari facuta pe toata scara, la apometre am identificat la unul dintre apartamente o problema- rezervorul wc nu este unul adecvat, apa curgand intr-una si nu se inregistreaza in apometru. pot cumva ca responsabil de scara, prin asociatie sa il oblig sa isi remedieze problema (spunandu-i ca altfel i se imputa lui toata pierderea de pe scara- care este cam care)? exista vreo baza legala in acest sens?
    Multumesc,
    Andreea

    RăspundețiȘtergere
  2. Puteți sa-l somați să-și facă reparația, în caz contrar suportând pierderea de apa. Nu exista un procent dinainte stabilit, puteți sa-i puneți 5 mc / persoana la paușal.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ma numesc mirela,si as dori daca se poate sa-mi spuneti ce drepturi banesti are asociatia de proprietari din care fac parte atata timp cat eu toate utilitatile le platesc individual-toate contractele cu furnizori le am independent[gaz,apa,curent,gunoi].Va multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  4. Trebuie sa plătiți pentru parțile comune, respectiv pentru administrarea acestora.

    RăspundețiȘtergere
  5. buna ziua!am si o problema cu asociatia de proprietari.detin un loc comun al asociatie mai exact o boxa facuta sub scara de 12 ani de cand stau in bloc,iar de 2 luni s a schimbat conducerea si vor cu orice pret sa nu mai folosesc acel spatiu si mi au oferit la cererea mea un loc in uscatorul de la etajul 1,deoarece tin sa mentionez ca stau l aparter si acel spatiu care l folosesc este comun cu peretele garsonieriei mele.cand m am dus in uscator spatiu oferit de conducere este f mic adica mai exact cat un scaun ,iar eu am in spatiul de acum muraturile de iarna care nu mi incap in uscator deoarece spatiul este extrem de mic.ce este de facut?!eu nu vreau sa renunt la spatiu care l am acum doar ca vor ele si sunt rau intentionate iar ceea ce mi ofera in schimb este bataie de joc!m au ameninta ca sparge lacatul desi detine cheie si instalatorul si asociatia si imi da afara toate lucrurile!ce pot fac ein aceste caz?multumesc

    RăspundețiȘtergere
  6. buna ziua!ma numesc daniela am si o problema cu asociatia de proprietari.detin un loc comun al asociatie mai exact o boxa facuta sub scara de 12 ani de cand stau in bloc,iar de 2 luni s a schimbat conducerea si vor cu orice pret sa nu mai folosesc acel spatiu si mi au oferit la cererea mea un loc in uscatorul de la etajul 1,deoarece tin sa mentionez ca stau l aparter si acel spatiu care l folosesc este comun cu peretele garsonieriei mele.cand m am dus in uscator spatiu oferit de conducere este f mic adica mai exact cat un scaun ,iar eu am in spatiul de acum muraturile de iarna care nu mi incap in uscator deoarece spatiul este extrem de mic.ce este de facut?!eu nu vreau sa renunt la spatiu care l am acum doar ca vor ele si sunt rau intentionate iar ceea ce mi ofera in schimb este bataie de joc!m au ameninta ca sparge lacatul desi detine cheie si instalatorul si asociatia si imi da afara toate lucrurile!ce pot fac ein aceste caz?multumesc

    RăspundețiȘtergere
  7. Buna Daniela,
    Daca nu aveți un contract de închiriere cu asociația, ei prin hotărârea de comitet sau AG pot dispune cu privire la folosința acelui spațiu pe care dvs. îl ocupați acum.
    Va sfătuiesc sa discutați cu ei sa găsiți o varianta amiabila, eventual sa va lase încă 6 luni în spațiu pana trece iarna sau sa încheiați un contract de închiriere.

    RăspundețiȘtergere
  8. Am o intrebare la care nu stiu daca imi puteti raspunde.
    Administratorul blocului in care locuiesc doreste renuntarea la repartitoarele de caldura si trecerea la pausat. Pot fii obligata sa trec la pausat daca majoritatea din bloc sunt de acord? Sau pot ramane eu si ceilalti care doresc pe repartitoare si restul sa treaca la pausat daca asa doresc sau suntem obligati cei din minoritate?

    Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  9. Buna seara! Am si eu o problema, si sper sa imi dati un sfat sau o solutie! Sunt administrator la un bloc nou cu o singura scara! Sub casa scarii exista o nisa, de aproximativ 3 mp. la care dezvoltatorul imobiliar a improvizat o usa din scanduri si a pus cateva rafturi si pe care sustine ca este proprietar! Noi am dori sa folosim acel spatiu ca spatiu comun pentru asociatie, considerand ca asa si este, si sa depozitam acolo produsele si ustensilele pentru intretinerea blocului, dar el sustine ca nu face parte din spatiul comun si ca el este proprietarul, ca partile comune sunt doar caile de acces!
    Asa sa fie? Va rog sa imi precizati si o baza legala care sa fie aplicabila si la blocurile noi construite! Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  10. Buna ziua!Ma numesc Cosmin si am cumparat un apartament in bloc nou pe Prel. Ghencea.De vreo 2 ani ma tot chinui sa strang semnaturi sa facem o asociatie.Dezvoltatorul sta in bloc la parten si dupa cum se pare nu prea vrea asociatie de locatari.Eu sunt hotarat ca pana in momentul in care se face asociatia sa nu mai platesc intretinearea(lumina pe scara,liftul,gunoiul si femeia de servici).Ce se poate intampla daca nu platesc eu sau mai multi locatari care vrem sa se faca asociatie?

    RăspundețiȘtergere
  11. In primul rand, pentru înființarea asociației de proprietari aveți nevoie de acordul majorității din bloc.

    In ceea ce privește refuzul dvs. de a plăti acele cheltuieli comune, puteți fi acționat în judecata pentru recuperarea sumelor restante, iar partea care va acționează in judecata trebuie sa facă dovada ca acele sume sunt juste..

    RăspundețiȘtergere
  12. buna seara ma numesc liliana.si am probleme cu asociatia de locatari.detin o garsoniera in care locuiesc doar odata pe an.in august cand vin in tara.asociatia ami cere in fiecare luna sa platesc taxe(femeia de servici.liftu si lumina)este corect?

    RăspundețiȘtergere
  13. Da, trebuie sa plătiți pentru cheltuielile comune, cele care se fac pentru întreținerea imobilului.

    RăspundețiȘtergere
  14. Ma numesc Maria si as vrea sa aflu cum se calculeaza salariul administratorului. Va Multumes !

    RăspundețiȘtergere
  15. in legatura cu ajutorul de incalzire acordat de primarie:pe actele primite de la primarie am o sume mai mari decat cele afisate la avizier.e normal?cum se calculeaza?e o alta formula de calcul proprie a asociatiei de proprietari?
    multumesc

    RăspundețiȘtergere
  16. Da, este normal, nu este nicio greseala. In liste se scade doar cât a fost energia termica în luna respectiva. Ceea ce va apare pe actele primite de la primărie este suma maxima de care puteți sa beneficiați.

    RăspundețiȘtergere
  17. buna ziua!
    la parterul blocului exista societati comerciale fara bransament separat la apa rece
    dar care au contract individual cu operatorul de apa fara a plati pierderile ce apar in bloc.
    in cazul unei avarii dupa bransamentul blocului ar trebui si aceste societati sa plateasca pierderile?

    RăspundețiȘtergere
  18. Daca branșamentul lor este comun cu cel al blocului, atunci și ei trebuie sa suporte cheltuielile cu reparația în cazul unei avarii.

    RăspundețiȘtergere
  19. buna ziua!
    exista societati comerciale in bloc fara a avea bransament separat dar au contracte individuale. li se emite factura separat si nu platesc pierderile lunare de apa din blocul respectiv.
    piederile li se impun doar locatarilor.
    e corect? sau ar trebui sa plateasca si ei? baza legala va rog.

    RăspundețiȘtergere
  20. Presupun ca e vorba despre contracte individuale cu RADET pentru ca APA NOVA nu montează decât un singur apometru pentru un branșament.
    In HG 1588 Cap. III art 33 al. 1 - 3 sunt date indicații privind aspectele mai sus menționate. Prin faptul ca achita separat Gcal către Radet nu înseamnă ca nu utilizează branșamentul comun al asociației, prin urmare trebuie sa participe și la pierderi cf cotei indivize aferente spațiului deținut.

    RăspundețiȘtergere
  21. Buna seara.Am si eu o intrebare la dumneavoastra.Incepand cu data e 20 eu si familia vrem sa plecam din tara si ramane tatal meu acasa si vrem sa ne scoatem de la asociatie. Astazi mi s-a spus ca oricum voi plati tot pt o luna..chiar daca sunt 8 zile.totusi nu mi se pare corect dar vreau sa fiu sigur daca e ok.va rog sa imi raspundeti! va multumesc

    RăspundețiȘtergere
  22. Buna seara,
    Da, este in regula. Asociația de Proprietari, prin Hotărârea Adunării Generale poate stabili numărul de zile peste care veți fi pus la plata dacă locuiți la respectiva adresa. Spre exemplu, dacă locuiți mai mult de 15 zile veți plăti pentru o luna întreagă.

    RăspundețiȘtergere
  23. Nikaso Wuu
    Presedintele unei asociatii de propr. trebuie sa primeasca jumatate din salariul administratorului. Rog articolul din lege care prevede asa ceva.
    Daca nu exista aceasta lege, ce act normativ stipuleaza acest lucru ?
    Cu respect, Wuu

    RăspundețiȘtergere
  24. Nikaso Wuu,
    nu exista o astfel de reglementare, indemnizația președintelui precum si cea a personalului administrativ sunt stabilite în Adunarea Generala.

    RăspundețiȘtergere
  25. Buna ziua .Spuneti-mi va rog , daca nu am platit intr-o luna intretinerea in valoare de 340 RONI,am avut de platit penalitati 17 lei pentru 50 zile,este normal ? MULTUMESC !!

    RăspundețiȘtergere
  26. DA, trebuie sa plătiți penalități dacă nu ați plătit într-o luna, iar suma aplicata se încadrează în limitele legale, putând fi chiar mai mare.

    RăspundețiȘtergere
  27. Buna ziua,stau la bloc si am o nedumerire cu plata cheltuielilor,de exemplu ni s-a bagat in cheltuieli de catre administrator fara sa fim intrebati o suma ce reprezinta plata pentru achizitionarea si schimbarea cutiilor postale.A-si dori sa stiu daca pot platii restul cheltuielilor dar suma aceea nu,iar daca administratorul are obligatia sa imi ia numai suma aferenta cheltuielilor comune sau sunt obligata sa achit suma integral.Va multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  28. Administratorul trebuie sa aibă o justificare clara pentru efectuarea cheltuielii, respectiv aprobarea comitetului executiv sau a Adunării Generale.

    Daca administratorul a încălcat legea puteți sa contestați listele la Președinte și sa solicitați recalculare.

    Daca are aprobările necesare, trebuie sa plătiți cotele de întreținere.

    RăspundețiȘtergere
  29. Buna ziue numele meu este Gigi,stau la bloc si am o nedumerire,presedintele de bloc a facut sedinta de bloc si a luat hotararea cu 50+1 de a resalona datorile de la radet eu nu sint de acord pentru ca acopera restantieri si ne pune pe noi care nu avem datori sa platim suma de 35 lei timp de 7 luni daca nu platesc ce se intimpla mentionez ca nu am nici o datorie la bloc cu multumiri

    RăspundețiȘtergere
  30. Buna ziua, restanta la RADET reeșalonată trebuie sa fie achitata doar de restanțieri nu și de persoanele care sunt la zi cu plata întreținerii.

    Nici nu ar avea cum sa va pună pe dumneavoastră sa plătiți în locul restanțierilor, o astfel de hotărâre este ilegala din start.

    RăspundețiȘtergere
  31. Buna seara,

    Locuiesc la bloc si din cauza restantierilor vom ramane fara apa rece. S-a primit instiintare de la Apa Nova in acest sens. Eu am centrala termica si sunt bransata numai la apa rece deci voi ramane fara nici o sursa de apa. Intrebarea mea este cum procedez in acesta situatie, unde pot sa fac o sesizare, pot sa dau in judecata asociatia sau doar retantierii?
    Se pot face bransari individuale la Apa nova?
    Multumesc

    RăspundețiȘtergere
  32. Asociația de proprietari trebuie urgent sa-i acționeze în judecata pe restanțierii. Din păcate dumneavoastră singur nu aveți ce sa faceți, iar branșări individuale nu se pot face la Apa Nova în cazul dvs.

    Va stam la dispoziție dacă aveți nevoie de suport pentru acționarea în judecata a restanțierilor: blocul-meu@consultant.com

    RăspundețiȘtergere
  33. Ramona
    Buna ziua,
    Am si eu o intrebare si anume: cine face parte din Comitetul executiv al unei Asociatii de proprietari?

    RăspundețiȘtergere
  34. Buna Ramona,
    Din comitetul asociației de proprietari pot face parte membrii asociației, aleși in cadrul adunării generale. Aceștia trebuie sa aibă si calitatea de proprietar in acea asociație. Cel care primește cele mai multe voturi va fi numit președintele comitetului executiv.

    RăspundețiȘtergere
  35. Ramona,
    Va multumesc foarte mult ptr promititudinea cu care a-ti raspuns.
    Deci daca am inteles bine la o sedinta a acestui comitet participa :
    1.Presedintele asociatiei
    2.Administratorul asociatiei
    3. si cei 4 membrii (sefi de scara)alesi in Adunarea Generala ?
    Sau la aceste sedinte ale comitetului executiv este obligatoriu sa participe si Cenzorul?

    RăspundețiȘtergere
  36. Le ședințele de comitet participa doar membrii comitetului.
    Administratorul și cenzorul nu sunt membrii ai comitetului executiv, dar și aceștia pot participa la unele ședințe în calitate de invitați, neavnâd drept de vot.

    RăspundețiȘtergere
  37. AM O PROBLEMĂ CU UN TIGAN A ĂNCHIS CAPĂTUL HOLULI EU AM UN DULAP LĂ.50CMM LUNGIME1METRU VRIA SĂMI MUTE DULAPU AM DREPTU SĂ TIN DULAPU????.EU VRIAU SĂ I DĂRĂM TIGĂNIA K.E,ASTUPAT AERISIRIA CARE,E LA,CAPTU HOLULUI,NOI AVEM GAZ,AM DREPTU SĂTIN DULAPU??,SI TIGANU,TIGĂNIA,MULTUMIM MULT 4LOCATARII.,NU AVEM,ASOCIATIE DE,LOCATARII.MULTUMIM,RAUL,NICU

    RăspundețiȘtergere
  38. BUNĂ ZIUA AM, UN,VECIN CARE A ĂNCHIS CAPĂTUL HOLULUI /LOC DE AERISIRE/CUM SĂ FACEM SĂ L DĂRM??EU AM DREPU SĂ TIN UN DULAP PE HOL???

    RăspundețiȘtergere
  39. Building Manager7 aug. 2013, 20:19:00

    Proprietatea comuna se supune legii comune....nu puteți dispune de un spațiu comun cum doriți, dacă acesta nu este proprietatea dumneavoastră.

    RăspundețiȘtergere
  40. Building manager9 aug. 2013, 22:13:00

    HG1588/2007
    Art. 23. - Spaţiile din proprietatea comună pot fi utilizate de către terţi, persoane fizice sau juridice, de drept public ori de drept privat, numai cu acordul majorităţii proprietarilor membri ai asociaţiei şi al proprietarilor direct afectaţi de vecinătate, în baza unui contract
    de închiriere, de folosinţă sau de concesiune, potrivit art. 39 din Legea nr. 230/2007.

    RăspundețiȘtergere
  41. Buna ziua,

    La parterul blocului in care locuiesc o doamna gateste tot timpul lasand usa deshisa si astfel mirosul ajunge pe toata scara.
    Acum ceva timp am vorbit cu dansa si i-am explicat ca nu toata lumea suporta mirosul de mancare.
    Astazi acelasi lucru doamna gatea cu usa deschisa. Cum m-a vazut a inceput sa-mi vorbeasca farte urat.
    Exista vreo solutie legala. Cui trebuie sa ma adresez sa rezolv aceasta problema?

    Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  42. Building Manager16 aug. 2013, 20:58:00

    Puteti sa va adresati Presedintelui Asociatiei si Politiei Locale. La bloc trebuie sa respecti si regulile de bun simt, pentru o buna conviețuire intre locatari.

    RăspundețiȘtergere
  43. Buna ziua,

    Am cumparat un apartament de cateva luni si am venit cu cateva propuneri de inbunatatire a conditiilor pe scara. Dna. admistrator care are un magazin deschis in uscatorul de la parter a reactionat destul de rau si mi-a spus ca daca vreau modificari sa fac eu tabel si sa merg la toti vecinii sa strang semnaturi. Eu am dorit ca discutia sa fie amiabila si daca tot sta la magazin si incaseaza intrtinerea sa-i intrebe si pe ceilalti locatari daca doresc, ma refer la zugravitul scarii si de schimbat sisitemul de inchidere la usa (ceva f simplu). Am citit si mai sus de legea privind spatiile comune, pe scara fiecare si-a depozitat ce nu a mai avut loc in casa si de asemenea dna. administrator mi-a spus ca nu este treaba ei, singura obligatie fiind sa incaseze intretinerea. Unde pot vedea atributiile administratorului de bloc. Mi se pare cudat ca orice sugestie sa fie respinsa de la inceput. Probabil ca nu vrea sa le spuna nimic din interesul de a avea in continuare magazinul, dansa nu detine apartament in bloc...

    Multumesc!
    Elena

    RăspundețiȘtergere
  44. buna ziua am o rugaminte daca administratora este de la primarie si presedintele e din bloc,cenzorii si comitetul nui cunoastem ce putem face ca sa ii demitem si sa ne alegem alt presedinte si un alt administrator?

    RăspundețiȘtergere
  45. buna ziua va rog sa imi ras la o intrebare.daca administratora e de la primarie ia presedintele e de la noi din bloc si nu vor sa ne spuna daca avem comitet sau cenzori.cum reusim sa ii dam afara si sa ne alegem alt presedinte si un alt administrator.

    RăspundețiȘtergere
  46. Administratorul are mult mai multe atribuții decât "sa facă încasări"! Trebuie sa discutați cu președintele pentru îmbunatățirea condițiilor din bloc si acesta mai departe sa discute in ședințele de comitet sau in A.G.

    RăspundețiȘtergere
  47. Building Manager20 aug. 2013, 22:38:00

    Puteți schimba administratorul in cadrul unei ședințe de comitet, acesta fiind angajatul asociației, dar trebuie sa țineți cont și de contractul pe care îl are cu asociația.

    De asemenea, conducerea asociației poate sa fie schimbata in cadrul Adunării Generale.

    RăspundețiȘtergere
  48. buna seara,ma numesc Irina si as vrea sa stiu daca fondul de rulment este obligatoriu? Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  49. Buna seara!
    Da, constituirea fondului de rulment este obligatorie pentru toți proprietarii.

    RăspundețiȘtergere
  50. Buna ziua , ma adresez d-voastra cu urmatoarea situatie :
    In cursul lunii septembrie 2013 administratorul asociatiei noastre a lipsit cu desavarsire. Datorita acestei situatii s-a luat hotararea inlocuirii dansului iar in data de 17.10.2013 a fost ales, pe baza unei tabel cu semnaturi un nou administrator, locatar in blocul nostru si , totodata, a fost renegociat salariu, de la 200 net al fostului la 250 net ( 315 brut)
    Noul administrator intocmeste si afiseaza pe data de 29.10.2013 lista de intretinere pentru luna septembrie luand in calcul pentru cheltuielile pe mp salariul dansei pe luna octombrie.
    Intrebare : este corecta includerea pe lista curenta de plata a salariilor de pe o luna viitoare?
    Totodata intreb daca este corecta includerea in procent de 100% a salariului, avand in vedere ca noul administrator isi incepe activitatea in data de 17.10.2013.
    In cazul prezentat mai sus care dintre cei doi administratori, cel nou sau cel vechi, are obligatia depunerii la administratie a declaratiei 112 pe luna septembrie?
    Va multumesc anticipat.

    RăspundețiȘtergere
  51. Lilienut,
    Buna seara,
    suntem un bloc mic cu 2 scari; 8 apartamente pe scara; total 16 apartamente.
    Ce avem de plata in comun a ramas doar apa, totul fiind contorizat individual:gaze, lumina...
    Apa lunar pentru apartamentul cu 2 persoane revine in medie 50 lei.
    Insa suntem obligati sa platim presedintelui si administratorului lunar la intretinere lefuri de 400 si 500 lei desi nu au justificare a muncii prestate.
    In trecut aceste munci erau benevole datorita lipsei activitatii in sine, asa ca m-am oferit sa fac munca de presedinte GRATUIT. Am fost refuzata pe motivul ca NU FAC PARTE DIN ASOCIATIE SI NICI NU VOI FI PRIMITA VREODATA.
    Ce-mi ramine de facut? Ce ma sfatuiti sa fac pentru a ma apara de acesti SACALI UMANI?
    Va multumesc! Lilienut

    RăspundețiȘtergere
  52. Mulțumesc pentru răspuns.Dar faptul că proprietarii apartamentelor cu cinci camere nu vor să plătească pierderea de apă după suprafață.ei vor ca toată suma să se împartă în mod egal pe apartamente,lucru nelegal,Vă rog să-mi spuneți conform cărei legii se face calculul ,pentru a ne putea justifica modul de calcul,mulțumesc frumos

    RăspundețiȘtergere
  53. Buna ziua
    Ma numesc Maria B. si personal sunt nemultumita de impartirea diferentei de apa rece ce rezulta in fiecare luna. Suntem o asociatie formata din 173 apartamente si o gradinita de copii. Luna trecuta surplusul de apa rece a fost de 120 m.c., iar luna aceasta diferenta este de 253 m.c. apa rece. Absolut toate apartamentele sunt contorizate si cu centrale de apartament. In afara de cantitatea de apa pe care o consuma fiecare apartament dupa contorul propriu ni se distribuie pentru plata si diferenta respectiva. In aceasta luna diferenta de apa a fost repartizata pe fiecare apartament aproximativ in mod egal. As dori sa stiu daca considerati ca este corect aceasta impartire a diferentei de apa pe apartament. Sincera sa fiu mi se parea normal impartirea diferentei de apa sa se faca ori dupa numarul de persoane din apartament, ori dupa cota parte de apa consumata de fiecare apartament. As dori sa stiu si parerea dvs. Va multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  54. Exact cum ati spus si dumnevoastra, redistribuirea pierderii de apa se poate face pe numar de persoane prezente sau pe cota parte indiviza. Tinand cont de faptul ca asociatia este contorizata, varianta indicata ar fi pe cota parte indiviza.

    RăspundețiȘtergere
  55. Buna seara, administratia blocului meu nu stie cum sa mai faca bani stand acasa. A schimbat tevile de apa rece cum aproximativ 4 luni de zile (domnul casier facand pe instalatorul,el a schimbat instalatia)iar acum sau trezit ca vor sa traga apa separat noi avand contoare fiecare in casa, spre deosebire de blocurile ceelelalte care si.au pus contoarele de apa rece la usa domnul Administrator si casier(ei fiind frati ajunsi la administratie prin prostia oamenilor care semneaza si nu stiu ce). Domnii vor sa puna 20 de contoare(ca atatea apartamente suntem) la subsolul blokului ca atunci knd cineva este rau platnic ei sa le opreasca apa de la subsol. In concluzie, Apa nova poate face contract separat...ca si la gaza/lumina, etc? As dori apa separat sa nu mai platesc toate "presupusele pierderi de apa" care niki macar nu sunt justificate prin acte.

    RăspundețiȘtergere
  56. Din câte știm noi, in București, Apa Nova nu accepta facturarea individuala in cazul blocurilor. Va sfătuim sa va adresați furnizorului cu o cerere in acest sens.

    RăspundețiȘtergere
  57. Bună ziua,vă rog să-mi spuneți cum se împarte cota unei avarii pe care am avut-o la apă .Mai precis este vorba de ruperea unei țevi de apă de la ceasul din stradă spre bloc Avem în bloc apartamente cu 1,2.3.5 camere și de aici sunt discuții.Este corect să plătim sume egale Mulțumesc

    RăspundețiȘtergere
  58. Va felicit pentru raspunsurile foarte bine argumentate pe care le dati celor ce va cer ajutorul pe http://blocul-meu.blogspot.ro/ .




    Sunt la randul meu unul dintre cei cu o intrebare legata de Asoc. de locatari/proprietari. Nu am reusit sa adaug pe site-ul dumneavoastra aceasta cerere a mea, dar aveti acceptul meu (daca dumneavoastra considerati de interes general) sa puneti aceasta discutie pe forumul dumneavoastra.




    Situatia mea actuala: locuiesc impreuna cu sotia si copilul (in varsta de 13 luni) la ultimul etaj al unui imobil cu 4 etaje. Apartament cu 2 camere, tot imobilul are apart. cu 2 camere. In decursul a catorva luni (noi suntem mutati in acest bloc de ~1 an) vecinul din diagonala cu noi (sunt 4 apart. per etaj) ne-a deranjat de mai multe ori. Prin deranjat inteleg:

    1. pe parcursul tuturor lunilor de vara a avut usa de la intrare deschisa, ori de cate ori urcam pe scari simteam miros de mancare gatita, se auzea in surdina TV/radio, chiar si zgomot de tacamuri (persoane luau masa). I-am spus de doua ori, mi-a raspuns spunand ca el traieste intr-o comunitate si asa este in societatea de la oras. Noi iI-am spus ca nu vrem sa fim deranjati.

    2. intr-o zi cand plecam la piata, vecinul era pe hol si dadea cu lac scaunele din casa; cateva ore mai tarziu, vecinul facea acelasi lucru (am avut invitati la ziua mea si am observant cand i-am primit). Mirosul era insuportabil si i-am spus ca macar sa deschida geamul ce da pe acoperisul blocului.

    3. acum cateva luni vopsea un gard metalic (pt. cimitir) tot la etajul patru tot cu geamul inchis...

    4. acum cateva zile sotia mea se juca cu Matei (fiul nostru) pe holul aparamentului cand a simtit un miros toxic venind de pe casa scarii... vecinul avea desfacute cateva sticle de detartrant/tiner/prenandez si mesterea ceva. Mentionez ca usa de la intrarea apartamentului nostru este una buna izolatoare fonic / olfactiv dar mirosul era unul foarte pregnant asa cum aveam sa descopar si eu cateva ore mai tarziu. Sotia i-a spus sa inceteze activitatea respectiva si sa aeriseasca dar vecinul i-a raspuns in doi peri. Cand am ajuns acasa, mirosea de la etajul doi a motorina/vopsea, geamul era inchis, am sunat la usa la el dar nu a raspuns; am aerisit pe casa scarii. Mentionez ca nu a vopsit nimic in interesul comun al locatarilor (gen balustrade, etc)...




    Este o persoana ce imi poate fi tata, am fost respectuosi cu toti vecinii, dar intentionez sa fac o plângere la asociatie deoarece am un copil ce va creste acolo si nu vreau ca indiferenta mea sa ii dauneze in vre-un fel. Suntem cu intretinerea la zi, doamna de la asociatie (nu stiu daca este de locatari/proprietari, pana acum nu faceam decat sa duc apa si sa platesc darile... nu aveam prea multe in comun cu barfele de pe scara) este destul de bagacioasa si prefer sa fac totul in scris pentru a nu lasa loc de interpretari. De asemenea, acest vecin nu vrea sa discute cu mine, i-am spus doar ca nu vrem sa fim deranjati, poate face si gratar pe scara blocului numai sa nu ne deranjeze...




    MAi mentionez ca acelasi vecin are un sifonier si doua mese pline cu vechituri scoase pe scara blocului, in spatiul dintre balustradele scarii a pus niste placi de parchet pe care a scos toate florile din casa (~25 de ghivece), mai are tot felul de papuci si alte lucruri care aduna praf/mizerie pe sub niste scaune. TOATE acestea nu ne deranjeaza in mod direct pentru ca nu miros/nu fac zgomot...dar nu vreau ca fiul meu pe viitor sa pateasca ceva pentru ca a luat mai stiu eu ce vechitura duntr-o cutie si a facut mai stiu eu ce cu ea <> i-am spus-o si vecinului dar nu ne intelegem cu el.




    In mare, vrem sa stim daca ceva din cele de mai sus se inscriu intr-un articol din codul civil sau o lege pentru a putea argumenta plangerea cu trimitele la respectivele paragrafe. Daca aveti si alte sfaturi, le ascult cu mare placere.




    Va multumesc anticipat pentru rapsuns,

    RăspundețiȘtergere
  59. Buna ziua,
    In primul rand, dorim sa va multumim pentru aprecieri.
    Cat despre problema dumneavoastră, este una des întâlnita in cadrul blocurilor de locuințe. Pentru tot ce ați semnalat, aveți opțiunea sa faceți o sesizare in atenția președintelui asociației de proprietari.

    Proprietatea comuna nu trebuie sa fie folosita de fiecare cum dorește, respectiv pentru activități gospodărești, sau orice alte lucrări, care prin natura lor pot deranja locatarii.
    Asociatia de proprietari trebuie sa aprobe un regulament de ordine interioara, prin care aceste "situatii" sa fie sancționate.

    De asemenea, daca președintele asociației nu ia măsurile ce se impun, mai aveți opțiunea sa faceți o sesizare la politie, chiar atunci când vecinul tulbura liniștea , precum și la politia locala pentru toate celelalte activități. Poate după câteva vizite ale Politiei, vecinul dvs. se va liniști.

    Din păcate sunt multi oameni (mai putin educați) care nu înțeleg că, in cazul vieții la bloc, trebuie sa te gândești și la alții nu numai la tine.

    RăspundețiȘtergere
  60. Buna ziua,
    ma numesc Laura, locuesc in Bucuresti sector 1
    am si eu o probema cu un locatar, care a devenit un focar de infectii in bloc. Nu stiu cum sa actionez.
    In momentul in care deschide geamul de la toaleta degaja un miros insuportabil pe jeg si urina, vine vara si devine imposibil de respirat in toaleta. Arunca urina cu borcanul pe geam si urineaza in lift.
    Ce as putea sa fac, presedintele bocului la a 3a sesizare scrisa, mi-a sugerat sa nu mai deschid geamul.
    Credeti ca sanepidul ar avea vreun drept? Sau o plangere penala???
    Caut disperata o rezolvare in conditiile in care sufar de hepatita!!!
    Va multumesc!!!

    RăspundețiȘtergere
  61. membru comitet23 mai 2014, 20:22:00

    Reclamatie la politia locala si chiar la sanepid!

    RăspundețiȘtergere
  62. Buna, va multumesc pentru raspuns, am facut o reclamatie la sanepid, acum astept raspunsul.

    RăspundețiȘtergere
  63. Buna ziua. M-am debransat de la reteaua comuna de gaze dar doar de la consumul de la aragaz. Acum trebuie sa depun o cerere la administratie pt scoaterea de la plata intretinerii a consumului de gaze. Are cineva o cerere tip sau trebuie sa o formulez eu?

    RăspundețiȘtergere
  64. Buna ziua dna Valentina,
    Nu exista o cerere tip, puteți sa o formulați dvs.

    RăspundețiȘtergere
  65. Cerere poate sa fie astfel:
    Domnule Președinte,

    Subsemnata .... proprietar al apartamentului nr.... situat in adresa ....., va rog sa scoateți apartamentul ... de la plata cheltuielilor cu consumul de gazele naturale, întrucât acest apartament a fost debransat de la reteaua comuna de gaze începând cu data de......
    Anexez la prezenta cerere, procesul verbal de debransare.

    Cu stima,
    .......

    Data ...........

    RăspundețiȘtergere
  66. locuiesc in bragadiru ilfov si vreau sa va itreb daca operatorul de furnizare a apei potabile ne poate obliga sa ne constituim in asociatie .mentionez ca suntem 8 apartamente in bloc si ne rezolvam problemele singuri pe cale amiabila.operatorul amontat apometru comun in fata bloculi iar noi avem aproape toti apometre.

    RăspundețiȘtergere
  67. Da, ei prefera sa facă contractul doar cu Asociația, astfel au ei mai puține bătăi de cap. Daca refuza sa va branșeze la apometrul lor si nu vor sa faca contracte individuale, atunci sunteți nevoiți sa constituiți asociația de proprietari.

    RăspundețiȘtergere
  68. Buna ziua,
    Sunt Gabriela si va rog mult sa-mi raspundeti la o intrebare foarte simpla
    Se pot cere banii pe o reparatie a unei terase realizate cu 7 ani in urma, la care s-a facut plata dintr-un fond de reparatii? ..... sa nu mai vorbim de sumele care se cer ...la un ap cu 2 camere suma este de 350 ron, ap cu 3 camere suma este de 450 ron si la un ap 4 camere suma este de 550 ron iar scara are 54 de apartamente....ideea este ca noi am platit ani la rand pentru un fond reparatii si acum ni se cer acesti banii ...este normal?
    Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  69. Cu privire la costul lucrarilor de hidroizolatii nu putem sa ne pronuntam, in schimb este dubios faptul ca trebuie sa platiti aceasta lucrare dupa 7 ani de cand a fost realizata. Solicitati presedintelui asociatiei si administratorului sa va prezinte documentele justificative, contractul si oferta firmei care a efectuat lucrarea. Altfel contestati listele.

    RăspundețiȘtergere
  70. Poate asociatia acum a inceput sa stranga alt fond de reparatii si nu plata unei lucrari de acum 7 ani. Reactualizarea fondului de reparatii este ceva normal.

    RăspundețiȘtergere
  71. Buna ziua,

    Numele meu este Tatiana si am mai multe intrebari

    Anul trecut am facut sesizare la administratie deoarece se infiltreaza apa prin perete ,cand ploua, care se scurge pe contorul de energie electrica ,cei din administratie nu au facut nimic .Ce se poate face?
    La noi pe scara sunt 10 apartamente , 8 detinem centrale termice proprii si 2 au ramas la energie termica la comun,Pe coloana mea s-au desfintat tevile si caloriferele din subsol(s-au blindat si nici un apartament nu mai are tevile vechi in dotare,)de ce ne vin facturi de la ISTA iarna ?????pe comun daca nu le avem in apartament ,nu sunt incoroprate , NU EXISTA!!!!!
    La etajul 4 exista un uscator unde este un calorifer cu 8 elementi ,care a ramas la comun platindu-se anul trecut la comun toate cele 10 apartamente .Cum se socoteste plata pentru aceasta incapere si daca este legal sa fie oprit de vecini care nu sunt debrasati noi platind in continuare .Mentionez ca cele 2 apartamente nedebransate au pe calorifere repartitoare .Este legala oprirea acelui calorifer din uscator fara acordul vecinilor?
    S-a facut sesizare la administator ,dar acesta nu a luat nici o masura.
    Ce putem face sa nu se repete aceasta problema si anul acesta?
    Multumnesc

    Astept raspunsul dumneavoastra si pe adresa tatianapop33@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere
  72. Din ce înțelegem noi, administratorul dvs trebuie schimbat. Mai mult, poate fi responsabil pentru pagubele create dacă nu ia măsuri.
    Totodata, administratorul trebuie sa ia aprobarea comitetului executiv, daca oamenii din comitet nu aproba lucrarile si ei sunt vinovati si trebuie sa-i schimbati in adunarea generala.

    RăspundețiȘtergere
  73. Numele meu este Ana si as dori sa ma ajutati cu un raspuns pentru situatia de mai jos:
    In urma cu trei ani am cumparat un apartament, care era deja izolat termic exterior. Culoarea difera fata de culoarea initiala a blocului. Fatada blocului este foarte colorata, fiecare vecin si-a vopsit cum a vrut. Eu am primit o adresa de la asociatie prin care scria ca daca nu revin la culoarea initiala a blocului, sefa de scara va merge Politia Locala, Biroul Disciplina in Constructie. Nu am schimbat culoarea deoarece este iarna si nu am nici bani. Sunt obligata sa schimb culoarea, daca eu asa am cumparat apartamentul? Este normal sa se lege doar de culoarea la apartamentul meu, si a celorlalti vecini, nu?

    RăspundețiȘtergere
  74. Fatada blocului este proprietate comuna. nu dumneavoastra ati modificat culoarea. Raspundeti in felul urmator, avand in vedere ca tine de proprietatea comuna, cheltuielile pentru schimbarea culorii, vor fi suportate de catre asociatie, atat pentru dumneavoastra cat si pentru ceilalti prorietari. Mai mult decata atat, asociatia avea obligatia legala sa anunte modificarea atunci cand aceasta s-a produs, nu acum dupa 3 ani.

    RăspundețiȘtergere
  75. Va multumesc pentru raspuns!
    Ana

    RăspundețiȘtergere
  76. Ma numesc Cristian si am o problema cu cei de la asociatie. Sunt debransat de aproximativ 4 ani, exact de cand mi-am cumparat apartamentul. Am primit adresa scrisa prin care vecinii ma acuzau ca din cauza mea nu au ei caldura (stau la parter), ca am TAIAT eu tevile. Eu am acoperite tevile cu rigips. L-am dat voie sa sparga cu conditia cu conditia sa refaca zugraveala. Am schimbat tevile, problema nu era de la mine. Cand a venit factura pe luna respectiva, aveam foarte mult de plata, si am intrebat administratora de ce am atat de plata. Raspunsul ei a fost ca presedintele de scara a hotarat ca schimbatul tevilor sa fie platit la comun, iar zugravitul doar eu trebuie sa platesc. Mie nu mi-a spus de la inceput ca trebuie sa platesc doar eu zugravitul. Este normal asa ceva? Unde as putea sa ma adresez. Cu cei de la asociatie nu am ce discuta, sunt de acord cu presedintele de scara.

    RăspundețiȘtergere
  77. Salut Cristian, Conducerea asociației dumneavoastră nu a procedat legal. Conform legii toate cheltuielile ocazionate de intervenția la țevile comune se suporta de către asociație si nu individual de dumneavoastră. Puteți sa le solicitați printr-o cerere scrisa sa refacă modul de repartizare a cheltuielilor, in caz contrar puteti sa-i acționați in judecata, fiind nevoiți sa plătească pe lângă costul zugrăvelii și cheltuielile de judecata.

    RăspundețiȘtergere
  78. Va multumesc! Ne sunteti de mare ajutor!
    Cristian

    RăspundețiȘtergere
  79. Locuiesc (din nefericire singura) intr-un apartament de 3 camere intr-un bloc de 10etaje. Sunt foarte nemultumita de faptul ca nu am primit ultimele 2 facturi pentru incalzirea apartamentului din sezonul 2012-2013 si nici primele doua din sezonul actual 2014 - 2015. Mentionez ca am rugat insistent persoana care citeste repartitoarele si ne distribuia facturile, (este un locatar din bloc) chiar daca cu mare intarziere (uneori mai mult de o luna fata de ziua in care le ridica de la TECHEM), dar nu vrea si pace...
    ICe pot sa fac? Sunt nemultumita mai ales pentru faptul ca in cadrul intretinerii pe luna noiembrie costul incalzirii este cu aproape 100 de lei mai mare decat cea din aceeasi perioada a anului trecut, in conditiile in care am inteles ca agentul termic nu s- scumpit. Mentionez ca fac economie la caldura intrucat pensia mea de 1.000 roni ma obliga la asta. Mentionez ca am 84 de ani si nu ma pot incumeta la aceasta varsta sa ma mut la un spatiu mai mic, cu cheltuieli mai reduse. Cred ca este dreptul meu sa primesc regulat factura, mai ales ca pentru asta platesc in fiecare luna 12 Ron. Temperatura la mine in apartament rareori depaseste 20 de grade doar atunci cand afara nu este prea frig.
    Poate ma sfatuiti ce pot sa fac...
    Va multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  80. Buna ziua, puteti sa va adresati firmei Techem sa va elibereze duplicate pe lunile respective.

    RăspundețiȘtergere
  81. Mă numesc Ioana, locuiesc în Timișoara și mă adresez dumneavoastră în numele unui grup de locatari. Vă rog să ne ajutați să înțelegem și să rezolvăm următoarea situație. Louiesc la scara din mijloc dintr-un bloc de 10 etaje, cu trei scări. Suntem câte 44 de apartamente pe fiecare scară. Cheltuielile de întreținere se plătesc separat de către fiecare scară. În tot blocul, o parte din apartamente au centrală proprie, o parte nu. La scara noastră, din 44 de apartamente, doar 9 au rămas conectate la sistemul de încălzire al orașului. În aceste condiții, la scara noastră, factura de întreținere pentru o persoană, apartament de 53m este de 1000 de Ron pe luna noiembrie. Explicația administratorului pentru această sumă uriașă a fost că se livrează blocului aceeași cantitate de căldură ca și în anul trecut, când lumea nu avea montate centrale termice, dar atunci suma se împărțea la 44, iar acum, la 9. M-am informat și am aflat că se poate efectua o calibrare a cantității de căldură livrate. Întrebări:
    1. Cine execută această recalibrare? Cui trebuie să ne adresăm?
    2. Care sunt costurile ei?
    3. Cine este responsabil de executarea ei? ( proprietarii fără centrale personale, cei cu centrale, toți locatarii sau Primăria?
    4. Există o lege care reglementează acest aspect?
    5. De ce la scările vecine factura totală de încălzire este de sensibil mai mică decât la scara noastră, fiind vorba de același bloc? (de ex. pe luna noiembrie, la scara A factura totală a fost de 40.000, iar la scara noastră, de 48.000).
    6. Ce ne sfătuiți să facem noi, cei fără centrale termice, căci ne simțim copleșiți de situație. Ci să ne adresăm? Ce măsuri sunt de luat?
    PS. Am întrebat care este situația și în alte blocuri din oraș în care, ca și la noi, o parte din locatari au centrale, iar alta, nu. Am aflat că, în general, prețul mediu al întreținerii apartamentelor care nu au centrală termică a fost pe luna noiembrie cuprins între 300 și 400 de Ron. este adevărat că a fost vorba de blocuri de 4 etaje, deci fără lift, dar și așa, diferența este enormă.
    Vă mulțumesc! Numai bine!

    RăspundețiȘtergere
  82. Am o nelamurire. Asociatia de proprietari a afisat o decizie de a nu se mai fuma pe casa scarii. Presedintele asociatiei are dreptul sa decida fara convocarea adunarii generale pe aceasta tema si fara votul membrilor asociatiei?

    RăspundețiȘtergere
  83. Conform legii, fumatul este interzis in scările de bloc.

    RăspundețiȘtergere
  84. In cazul in care voi fuma pe scara, asociatia de prorietari are dreptul sa ma amendeze?

    RăspundețiȘtergere
  85. Buna ziua!Intr-O Asociatie de proprietari avem 3 cenzori,doi dintre ei sunt sot si sotie,este legal?Va multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  86. Inexistenta cenzorului intr-o Asociatie poate fi motiv de contestare a penalitatilor calculate retroactiv in luna mai 2013 pentru intreaga perioada anterioara cuprinsa intre dec. 2010-martie 2013?

    RăspundețiȘtergere
  87. nu, trebuie sa dovediți ca au fost calculate gresit

    RăspundețiȘtergere
  88. Buna ziua

    De curand,in lista de intetinere,defalcarea salariului administratorului asociatiei se face pe numar de camere,este corect?Daca luam un simplu exemplu:4 camere cu 2 persoane si 2 camere cu 4 persoane...primii vor plati mai mult cota din acest salariu.Unde intervine numarul de camere in activitatea lunara a unui administrator?

    Va multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  89. Salut Adrian, Conform legii, salariul administratorului trebuie sa fie calculat pe cota parte indiviza.

    RăspundețiȘtergere
  90. Buna seara ,am o nelamurirere daca cineva ma poate ajuta.Mi-am montat centrala ,am facut cota parte la teava de gaz , din scara. Dupa o saptamana vecinii de la alta scara vor bani .Cica au facut redimensionarea tevi de gaz.Valoarea lucrari a costat 4300 de lei .Ei vor sa platim 170 de roni de apartament . Pe scara la mine sunt montate 17 centrale. Cum este corect sa impartim valoarea in doua s-au cate centrale sunt la scara 1 si scara 2 (4300/ cate centrale sau montat) sau din 4300 jumatate le dam noi adica 2150. Astept raspuns.

    RăspundețiȘtergere
  91. BUNA SEARA.PUTEM REFUZA SCHIMBAREA CALORIMETRELOR VECHI CU CELE NOI ,CU FRECVENTA RADIO? MOTIVUL SCHIMBARII ACESTORA ESTE EXPIRAREA BATERIEI DUPA 10 ANI.VA MULTUMESC

    RăspundețiȘtergere
  92. Buna seara. Am mare nevoie de ajutor. Ma razboiesc cu presedintele de bloc intr-o problema legata de apometre. Recent a ajuns la concluzia ca sunt industriale si trebuiesc schimbate. Am montate apometrele din 2004 si din acte reiese ca sunt de apartament dar nu sunt cu zecimale, arata doar metri cubi. Imi impune sa le schimb si mi-a comunicat ca sunt trecuta la plata la pausal pana nu ma conformez. Nu justifica prin nici un act aceasta decizie. Ce pot face in situatia data ? Va multumesc !

    RăspundețiȘtergere
  93. Nu am caldura.Caloriferele jumate sunt calde si reci. Noi si aerisit.instalatorii nu merg in pivnita din cauza mizeriei, iar P asociatie spune ca blocul are datorii si am zis ca ma duc la primarie pt ca nu vrut sa ia nici macar cerere ce am facut catre asociatie.raspunsul lui daca ma duc la primarie vei chema intanta asociatie si mio dus la cunostiinta ca la toti locatari o sa spuna ca din cauza mea o sa avem mai multe asociate din cauza amendei ce primim: 10000 mii de lei

    RăspundețiȘtergere
  94. intrebarea mea este chiar putem primi amenda din cauza subsolul. si chiar poata sa cheama instanta asociatiei? cu ce motiv, nu am facut nimic chiar binele vreau sa fac si primesc ameintari. nici de schimbat nu se poate. Suntem in 2015 si eu stau cu copilu de 8 luni fara apa calda normala si nu va zic fara apa calda si plin de mucegai. Nimeni nu face nimic nu comenteaza numa eu. Unde asi putea sa ma duc sami- faca cineva ceva. trebuie sa-l cresc copilu.

    RăspundețiȘtergere

Vă rugam să specificați "Numele" pentru o identificarea mai ușoară a răspunsului.... Mulțumim!

Dacă vă place acest Blog, va rugăm să-l susțineți printr-un click pe anunțul de mai jos. Mulțumim!