Se afișează postările cu eticheta certificat energetic. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta certificat energetic. Afișați toate postările

17 martie 2010

Cat costa o casa cu energie proprie?

Persoanele care isi doresc sa aiba o locuinta cu incalzire proprie trebuie sa stie ca pentru o casa de 100 de metri patrati cu panouri solare, plasme termice, pardoseala si boltari ecologici trebuie sa scoata din buzunar pana la 45.000 de euro.

Investitia initiala intr-o casa ecologica se amortizeaza in maximum cinci ani, timp in care facturile la utilitati pot fi reduse la zero, conform Adevarul.

Cei care sunt interesati sa isi achizitioneze astfel de echipamente pentru incalzirea locuintelor o pot face zilele acestea la Romexpo, unde are loc expozitia internationala de echipamente si tehnologii pentru protectia mediului.

"Poti folosi instalatii care sa-si asigure apa calda, curentul, caldura, sa-ti produci practic singur energia. Dar costa zeci de mii de euro", a spus Corneliu Iacob, director general la Acqua Service, producator de panouri solare.

Sistemul solar cu tuburi vidate pentru incalzirea apei menajere poate fi instalat pe casa, asigura alimentarea unei locuinte atat pe timp de zi, cat si noaptea. Instalatia functioneaza ziua intre orele 06.00 si 18.00 - 20.00, in functie de anotimp, iar noaptea se opreste.

Randamentul sistemelor solare este la maximum vara si mai slab iarna, iar zona din Romania propice pentru instalarea unor astfel de sisteme este sudul si sud-estul tarii.

O noua tehnologie de incalzit locuintele o reprezinta plasmele de caldura care arata exact ca niste televizoare si care pot fi instalate in orice locatie. Acestea reduc costurile cu pana la 50%.

Mai mult, plasma nu usuca aerul si nu antreneaza praful din incapere (deoarece nu pune aerul in circulatie), previne aparitia mucegaiului si a igrasiei si mentine umiditatea aerului la valori optime si constante. Aceste plasme costa intre 300 si 500 de euro.

O alta noutate in domeniu o reprezinta boltarii ecologici, facuti din spuma poliuretanica finisata sunt destinati peretilor portanti ale diverselor constructii, precum si la cladiri cu caracter rezidential.

8 februarie 2010

Certificatul energetic va impulsiona reabilitarea

Producătorii de materiale de construcţii folosite la procesul de reabilitare termică se aşteaptă ca introducerea certificatului energetic să impulsioneze cererile pentru acest program, însă nu îşi mai pun speranţe într-un câştig din această zonă, după experienţa anilor trecuţi, când bugetele alocate pentru reabilitare au fost foarte mici.

„Este posibil ca introducerea certificatului energetic să impulsioneze cererile de reabilitare termică, dar mă tem că la numărul mic de tranzacţii de pe piaţă nu va fi cine ştie ce. Ar trebui să fie un semnal pentru proprietarii de apartamente, dar cum legea nu prevede sancţuni şi nu îi obligă să îşi procure acest document, decât în cazul unei tranzacţii, se va aplica tot româneşte. Certificatul energetic va fi ca şi reabilitarea termică, un plasture pus pe acelaşi picior de lemn. Insuficient care să mişte motoarele“, a declarat pentru capital.ro Claudiu Georgescu, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Materiale de Construcţii din România.

Potrivit acestuia, pentru ca programul de reabilitare să funcţioneze ar trebui reduse sau tăiate subvenţiile către centralele termice şi banii să fie redirecţionaţi către aceast program. El mai spus că ar trebui reduse ajutoarele de încălzire şi creat un fond de garantare pentru cei care nu pot acoperi costul reabilitării.

Lipsa banilor taie orice imbold

„Sunt sceptic în ceea ce priveşte revigorarea pieţei materialelor de construcţii utilizate în procesul de reabilitare termică ca urmare a introducerii acestui document. Lipsa banilor şi experienţa anilor anteriori în ceea ce priveşte nivelul sumelor alocate acestui gen de proiecte ne arată că nu ne putem aştepta la o revigorare a pieţei materialelor de construcţii, la nivelul solicitărilor beneficiarilor acestui proiect şi la nivelul potenţialului şi nevoilor de relansare a activităţii firmelor româneşti care activează în domeniul constructilor“, a explicat Adrian State, directorul general al Den Braven România, producător de spume poliuretanice, produs utilizat în montajul de tâmplărie de uşi şi ferestre.

State consideră că certificatul energetic reprezintă o dovadă de profesionalism, în ceea ce priveşte diagnosticarea corectă, din punct de vedere termic, a situaţiei actuale a locuinţelor şi va duce la o creştere a cererilor de reabilitare termică.

Impactul nu atinge producătorii

„Certificatul energetic va crea o presiune pe cel care doreşte să facă o tranzacţie, fie vânzare sau închiriere, dar nu înseamnă că va avea un impact asupra producătorilor de materiale de construcţii. Acest document este obligatoriu doar în cazul tranzacţiilor şi nu va avea un impact mare asupra creşterii cererilor de reabilitare termică“, este de părere Adriana Iftime, directorul general al Patronatului Societăţilor din Construcţii.

În ceea ce priveşte reabilitarea, aceasta consideră că la noi s-a creat un precedent în 2009, când o serie de primari au subvenţionat costurile ce trebuiau suportate de asociaţiile de proprietari, iar acum oamenii vor reabilitare gratis.

„Vom vedea dacă primarii filantropi vor mai putea susţine în acest an şi pe viitor aceste costuri. Noi suntem printre puţinele state din Europa în care costul este susţinut în proporţie de 50% de către stat, chiar 100% în unele cazuri, în rest statul intervine cu maximum 20%“, a conchis Iftime.

Autorităţile gândesc pozitiv

Ministrul secretar de stat Ioan Andreica a declarat într-un interviu pentru capital.ro că se aşteaptă la o reacţie pozitivă care să influenţeze procesul de reabilitare. „Oamenii vor vedea cât de mult diferă consumul între un bloc reabilitat şi unul normal“, a spus Andreica.

Pentru anul acesta, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului are de reabilitat termic 25.000 de blocuri, toate începute de anul trecut, când din 43.000 începute au fost predate doar 15.000 de blocuri.

Guvernul a decis vineri să amâne pentru săptămâna aceasta discuţia privind introducerea certificatului energetic, care ar urma să intre în vigoare la 1 martie.

7 februarie 2010

Certificatul energetic pentru clădiri ar putea redeveni obligatoriu din martie

Certificatul energetic pentru clădiri ar putea redeveni obligatoriu din luna martie a acestui an, dacă Guvernul va aproba ordonanţa de urgenţă privind reintroducerea certificatului, propusă de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), a anunţat joi instituţia.

Oficialii MDRT s-au întâlnit miercuri cu reprezentanţii Uniunii Naţionale a Notarilor Publici, Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor Imobiliare, Asociaţiei Auditorilor Energetici, Ligii Asociaţiilor de Proprietari HABITAT, Asociaţiei Inginerilor de Instalaţii din România şi profesori ai Facultăţii de Instalaţii din Bucureşti, pe tema introducerii certificatelor energetice pentru clădiri.

“S-a discutat despre reintroducerea obligativităţii existenţei certificatului energetic în tranzacţiile imobiliare, în contextul introducerii pe agenda Guvernului a Ordonanţei de urgenţă de amendare a prevederilor referitoare la acest aspect. În situaţia în care, Guvernul aprobă Ordonanţa propusă de MDRT, certificatul energetic pentru clădiri va redeveni obligatoriu din luna martie 2010″, se arată într-un comunicat al ministerului transmis joi MEDIAFAX.
Potrivit MDRT, în perioada următoare se va intensifica procesul de atestare tehnico-profesională a auditorilor energetici şi vor fi omologate câteva programe de calcul utile auditorilor energetici.
Totodată, centrele universitare care organizează cursuri pentru viitorii auditori, vor organiza şi cursuri de iniţiere în folosirea acestor programe.
Uniunea Notarilor Publici va face o serie de propuneri pentru normele de aplicare a legii, astfel încât să fie eliminate orice neajunsuri în momentul tranzacţionării clădirilor.
Sursa: MEDIAFAX

26 decembrie 2008

Din 2010, certificatul energetic ,obligatoriu!

Din 2010, imobilele nu vor mai putea fi scoase la vânzare fără un certificat energetic, potrivit unui proiect de lege adoptat recent de guvern. Documentul va clasifica imobilele în funcţie de consumul de căldură şi va fi eliberat de un auditor energetic, atestat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţei (MDLPL). „Analiza pentru acest certificat se va face întâi pe clădire, şi abia apoi particular pe un apartament“, menţionează Cristian Stamatiade, şeful Direcţiei de Tehnică în Construcţii din cadrul MDLPL.
Potrivit acestuia, sunt foarte multe aspecte care contribuie la clasificarea unei locuinţe, cum ar fi vecinătatea - dacă în apartamentele de lângă nu locuieşte nimeni, pereţii sunt reci, ceea ce înseamnă pierderi de energie - şi chiar materialul şi izolaţia de la scara blocului.
„În cazul unei case, trebuie să se ţină cont de amplasare - să aibă cât mai mulţi pereţi spre soare, să nu fie înconjurată de alte clădiri. O clădire cu pereţi izolaţi termic şi realizaţi din materiale rezistente la transformările de energie termică limitează pierderile din exterior“, explică Stamatiade. Oficialul spune că toate imobilele construite după ianuarie 2007 au deja un certificat care atestă performanţ a energetică.

Austriecii, sensibili la cheltuieli
Chiar dacă va presupune o cheltuială în plus pentru proprietari - auditorul va percepe o taxă între 1 şi 3 euro/mp -, introducerea certificatului energetic nu le va diminua şansele de a obţine suma dorită. „Va fi, cel mult, un criteriu de preferinţă - cumpă- rătorul va înclina mai degrabă spre un apartament clasa A, decât spre unul de clasă C, dacă se află în zone similare şi nu există o diferenţă mare de preţ. Efectul va veni după câteva luni. Aşa s-a întâmplat, de exemplu, în Austria. „Au fost afectaţi cei care aveau un buget clar stabilit pentru cheltuielile lunare. Aceştia au constatat după şase luni că plătesc mai mult într-un imobil clasă C şi au încercat să-l schimbe cu unul clasă B sau A.