Se afișează postările cu eticheta vecini. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta vecini. Afișați toate postările

22 martie 2013

Vecinii de bloc te inundă în continuu şi refuză să plătească daunele?

Locatarii din apartamentele la bloc se confruntă frecvent cu problema inundării locuinței, de cele mai multe ori de către vecinul de deasupra. Sunt cazuri în care vecinii sunt cooperanţi şi problema se rezolvă pe cale amiabilă. Însă sunt şi cazuri în care se iscă adevărate scandaluri şi singura soluţie a păgubiţilor este acţiunea în instanţă a vecinilor de rea-credinţă, întrucât nicio altă autoritate nu este abilitată să intervină.

Unii proprietari nu permit sub nicio formă ca cineva să le calce în apartament, pentru a rezolva defecţiunile care cauzează inundarea vecinului. În aceste cazuri, păgubiţii nu au încotro decât să se adreseze instanţei, întrucât nicio altă autoritate nu este abilitată să rezolve astfel de cazuri.

Şi de aici începe un lung sejur prin sălile de judecată pentru a demonstra, în instanţă, că vecinul de deasupra îţi distruge frecvent apartamentul, cel mai des din cauza ţevilor fisurate, înfundate sau sparte.

Problema s-ar rezolva foarte uşor prin consultarea unui instalator care ar descoperi cauza inundaţiilor şi ar repara-o. Însă, există locatari recalcitranţi care nu îţi dau voie să le calci locuinţa sau locatari care nu mai locuiesc în apartament şi sunt de negăsit.

Este şi cazul unui bucureştean care de câteva luni este inundat în continuu de la un apartament nelocuit al cărui proprietar este de negăsit. Bărbatul s-a adresat asociaţiei de proprietari şi autorităţilor, însă, prin lege, ele nu au nicio competenţă în acest sens.

"Asociaţia de proprietari nu are nicio treabă. Să meargă la poliţie sau să contacteze un avocat. Nu este treaba noastră. Este o problemă între proprietari", a declarat pentru RTV.NET R. O., preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari din România.

Dar nici poliţia nu are competenţă în acest caz.

"Singura modalitate de rezolvare a acestei probleme este acţiunea în judecată. Trebuie identificat proprietarul şi acţionat în instanţă pe cale civilă pentru recuperarea prejudiciului creat. Dacă este vorba despre o ceartă sau acte de violenţă atunci este treaba Poliţiei", a explicat pentru RTV.NET A. N., purtător de cuvânt Poliţia Municipiului Bucureşti.

Aşadar, locatarii care au ghinionul să fie inundaţi de un vecin necooperant, trebuie să se adreseze unui avocat şi să-l acţioneze în instanţă. Desigur acest proces nu este simplu şi nici rapid. Instanţa trebuie să realizeze o expertiză la faţa locului pentru a stabili valoarea pagubelor şi, în cazul în care vecinul va fi găsit vinovat, va plăti atât valoarea pagubelor materiale, cât şi cheltuielile de judecată.

"Din punct de vedere legal, dacă un proprietar nu este de bună credinţă şi nu permite nici măcar aducerea în locuinţă a unui instalator pe cheltuielile celui păgubit, atunci singura soluţie este să vă adresaţi în instanţă la judecătoria din raza teritorială unde locuiţi şi să solicitaţi despăgubiri pentru pagubele produse şi cheltuielile de judecată. Numai prin instanţă se hotărăşte ca proprietarul învinuit să suporte toate pagubele produse, constatate în baza unei expertize. Se precizează în instanţă că s-au făcut toate demersurile de înţelegere pe cale amiabilă, însă nu s-a putut", a explicat pentru RTV.NET avocata M. O.

"Proprietarul care pleacă din ţară trebuie să se asigure, să lase o adresă, un număr de telefon la administrator. În caz contrar, el va suporta toate pagubele produse de o eventuală inundaţie", a spus M. O., referitor la cazul prezentat mai sus.

Prin urmare, cine are ghinionul să fie inundat fără să i se permită identificarea cauzei şi repararea ei, trebuie să se înarmeze cu răbdare şi cu ceva bani, şi să pornească spre tribunal.

Sursa: RTV.NET

31 ianuarie 2010

Vecinii care nu respecta legea

3.000 de lei amendă pentru neîndeplinirea atribuţiilor la bloc

Aveţi vecini care nu respectă legea sau conducerea blocului vă încalcă drepturile de proprietar? Conform Legii nr. 230/2007, cine nu aplică şi nu respectă prevederile în vigoare, fie că este proprietar, administrator, preşedinte, membru de comitet, cenzor, fie că e funcţionar public din primărie sau angajat al unei regii, riscă să fie amendat contravenţional. Radu Opaina, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari din România, vă spune care este cuantumul acestor amenzi şi cine le poate aplica.

Constituie contravenţii următoarele fapte:
  • neluarea de către proprietari, de către asociaţie sau de către comitetul executiv al acesteia a tuturor măsurilor necesare pentru repararea şi menţinerea în stare de siguranţă a blocului şi a instalaţiilor comune aferente. Acest lucru se sesizează la primărie şi se pedepseşte cu amendă de la 500 la 3.000 de lei;
  • neexecutarea de către proprietar a lucrărilor de întreţinere, de reparaţii sau de înlocuire a elementelor de construcţii şi instalaţii aflate în proprietatea sa individuală, dacă aceasta e de natură să aducă prejudicii celorlalţi proprietari (de ex.: inundaţiile de la vecini).
    Se reclamă la Inspectoratul de Stat în Construcţii, iar amenda este între 500 şi 3.000 de lei;
Destinaţia locuinţei poate fi schimbată numai cu aprobări
  • schimbarea, de către proprietar, a destinaţiei locuinţei fără autorizaţiile şi aprobările legale (de ex.: firmele din apartamente). Sesizarea se face la primărie, iar amenda variază între 200 şi 1.000 de lei;
  • modificarea aspectului proprietăţii comune, precum şi a elementelor constructive ale clădirii fără aprobările şi autorizaţiile legale (de ex.: antene pe bloc, cabluri pe casa scării, reclame pe faţadă etc.). Reclamaţia se face la Inspectoratul de Stat în Construcţii şi amenda este de la 2.500 la 5.000 de lei.