28 noiembrie 2009

După 90 de zile de neplată a întreţinerii, puteţi fi daţi în judecată

Pot fi dată în judecată dacă am întârziat trei luni cu plata întreţinerii? Mihaela
Răspuns: Conform prevederilor legale în materie, pentru orice sumă restantă se poate acţiona în justiţie după 90 de zile de neplată de la termenul de achitare stabilit.
Atât eu, cât şi încă vreo 15 proprietari avem centrală termică. Trebuie să contribuim la repararea ţevilor pentru încălzire sau a ţevii de apă caldă? L. C., Târgu Mureş
Răspuns: Întrucât sunteţi coproprietari asupra ţevilor comune pentru încălzire şi apă caldă, indiferent dacă le folosiţi sau nu, aveţi obligaţia plăţii reparaţiilor, conform cotelor-părţi indivize. Sunteţi scutiţi doar de la plata privind folosinţa acestora.
Ce acte normative stau la baza stabilirii, pentru apartamentele necontorizate, a 10 metri cubi de apă rece de persoană pe lună şi şapte metri cubi de apă caldă de persoană pe lună, pentru Bucureşti? Ortansa
Răspuns: Consumul de 10 metri cubi de persoană pe lună la apa rece şi de şapte metri cubi de persoană pe lună la apă caldă reprezintă un consum normat statistic pentru blocurile contorizate la nivel de branşament şi cu apartamente necontorizate individual. Nu se pot emit acte normative pentru situaţii statistice, care se folosesc în interiorul asociaţiilor de proprietari, ca referinţă în scopul rezolvării unor probleme pentru a nu afecta sub nici o formă oamenii.
De ce nu se formează un singur for, la nivel de oraşe, care să controleze asociaţiile? Şerban Florea, Bucureşti
Răspuns: Ca să aveţi dreptul şi să puteţi controla actele, trebuie să îndepliniţi două condiţii: să vă oferiţi pentru funcţia de cenzor al asociaţiei şi să vă pricepeţi la verificări de gestiune şi de legalitate a activităţilor într-o asociaţie. Pentru a se forma la nivel de oraş instituţii specializate pentru aceste probleme trebuie să existe voinţă politică din partea celor pe care îi alegeţi.
Sursa: Libertatea.ro

19 octombrie 2009

Cum puteţi face economii la bloc

Într-o perioadă în care suntem chinuiţi de efectele crizei financiare este bine să ne abţinem, cât putem de mult, de la risipă. Iată, potrivit lui Radu Opaina, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari din România (FAPR), care sunt măsurile pe care le poate lua conducerea blocului pentru a face economii.

  • Consum raţional de apă, gaze naturale şi energie electrică, printr-un program strict de furnizare, dar fără a afecta bolnavii, bătrânii şi copiii;
  • Eliminarea pierderilor de apă rece şi caldă din instalaţiile comune ale blocului, din subsol şi pe verticală. Dacă diferenţa dintre factura pe bloc şi contoarele individuale este mare, de circa 30- 100%, cu siguranţă există avarii pe instalaţia comună;
  • Interzicerea utilizării ascensorului pentru transport marfă sau mobilier. În această situaţie, liftul se poate defecta şi veţi fi nevoiţi să suportaţi cheltuieli de reparaţie;
  • fiecare proprietar trebuie să-şi dea interesul pentru reducerea cheltuielilor administrative (reparaţii, curăţenie);
  • aplicarea de sancţiuni pentru locatarii care produc costuri nejustificate asociaţiei;
  • o politică foarte drastică de scădere a cheltuielilor asociaţiei aplicată de administrator, preşedinte şi cenzor;
  • pentru că au fost numeroase cazuri de administratori hoţi, e indicat ca acesta să nu fie lăsat singur la casierie sau când transportă bani.
  • în unele blocuri, pe palier, sunt montate becuri cu senzori de mişcare. Pentru a economisi, programaţi oprirea lor la un interval de timp cât mai scurt;
  • în cazul în care există restanţieri în bloc, încercaţi toate mijloacele pentru a-i face să plătească înainte de a ajunge la avocat (de exemplu, trimiteţi- le o scrisoare recomandată prin care să le aduceţi la cunoştinţă situaţia în care se află. Dacă nu iau atitudine, le puteţi pune penalizări;
  • din punct de vedere legal, oricine a absolvit cursuri de specialitate şi are un certificat poate fi administrator. Asta înseamnă că o asociaţie poate angaja un administrator care nu locuieşte în bloc. Se spune însă că e bine să ai un gospodar care să fie cât mai aproape de problemele locatarilor unui imobil. De aceea, încercaţi să puneţi administrator un vecin.
Articol preluat din Libertatea.ro

Creşte întreţinerea!

Bucureşteni, puneţi-vă bani deoparte. Luna viitoare, potrivit lui Radu Opaina (foto), preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari din România, întreţinerea la bloc va fi mai scumpă în medie cu 30 de lei pe cameră. Asta pentru că, începând de la jumătatea acestei luni, RADET a dat drumul la căldură.

Iniţial, oficialii Regiei Autonome de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti (RADET) au anunţat că începând cu 14 octombrie vor face probe la căldură, iar furnizarea neîntreruptă a energiei termice se va face de la 1 noiembrie. Între timp însă, din cauza vremii nefavorabile, planurile s-au schimbat. “Nu aveam de ce să mai aşteptăm până la 1 noiembrie.

S-a trecut de la probe direct la furnizarea agentului termic

Citeste toata stirea aici: Libertatea.ro


18 octombrie 2009

Căldura, la mâna asociaţiilor

Pentru că nu vor facturi umflate încă din octombrie, românii cer să nu li se încălzească apartamentele.

Mai multe asociaţii de bloc din Bucureşti au decis, printr-un sondaj în rândul locatarilor, să nu primească până la 1 noiembrie căldură de la RADET. Preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari din România, Radu Opaina, spune că bucureştenii vor să mai facă puţină economie până când chiar vine iarna.

„Procedura nu este tocmai corectă, dar dacă majoritatea plus unu spune că n-are nevoie de căldură, atunci nu se dă. Sistemul termic este unul colectiv, nu individual”, a adăugat Opaina. Reprezentanţii RADET spun că n-au centralizat datele privind numărul asociaţiilor care au refuzat căldura, dar că sunt, într-adevăr, mai multe decât anul trecut.

toata stirea: EVZ.ro

25 septembrie 2009

Cum să ai o casă „verde”

- Foloseşte becuri cu consum redus
- Schimbă-ţi ferestrele vechi care nu izolează bine
- Izolează-ţi casa, mai ales mansarda sau podul
- Cumpără electrocasnice cu consum redus de electricitate
- Instalează-ţi panouri solare pentru a produce energie
- Foloseşte soluţii de ventilaţie naturală în loc de aer condiţionat
- Pavează grădina cu piatra naturală
- Schimbă instalaţiile sanitare vechi cu unele noi, din materiale reciclabile
- Triază şi reciclează deşeurile
- Ideal este să construieşti casa din cofraje termoizolante din polistiren în care se toarnă beton, ceea ce permite o izolaţie dublă

Sursa: EVZ.ro

Clădirile verzi, eficienţă energetică

Cum ar fi să poţi proteja mediul stând în casă? Sună imposibil, dar nu este. Ar fi chiar foarte uşor dacă ai locui într-o clădire verde. O astfel de construcţie presupune, pe scurt, folosirea surselor de energie regenerabilă şi protejarea mediului înconjurător, prin utilizarea de materiale reciclabile şi prin adoptarea unui sistem de încălzire a apei
cu ajutorul energiei solare. Un astfel de proiect presupune un efort al tuturor celor implicaţi în proces, adică investitori, arhitecţi, ingineri, operatori şi viitori rezidenţi, spune Steven Borncamp, fondator al Romania Green Building Council, o organizaţie care cuprinde firme de arhitectură şi îşi propune să încurajeze piaţa construcţiilor verzi.

„Ca orice idee inovatoare, aceasta este o nişă practicată de câţiva vizionari”, precizează acesta, subliniind că domeniul este o provocare în România.

Ce este o clădire verde

Termenul de „verde” defineşte orice construcţie nouă sau veche care minimizează sau elimină riscul de a dăuna mediului. Constructorii pot folosi soluţii tehnice moderne, cum ar fi ferestrele specializate sau soluţii tradiţionale, ca ventilaţia naturală.

Cel mai important avantaj este reducerea costurilor energetice şi a celor de reciclare, explică Steven Borncamp, adăugând că studiile arată că imobilele iluminate natural îmbunătăţesc productivitatea angajaţilor.

Un alt avantaj este că, spre deosebire de clădirile tradiţionale unde costurile cresc pe măsură ce construcţia ia avânt, ridicarea de case verzi costă mai mult la nivel de proiectare, dar suma scade pe măsură ce clădirea este construită.

1% clădiri verzi în România

Faţă de pieţele emergente în acest domeniu, unde rata de pătrundere a fenomenului este de 3-5%, în România există doar 1% imobile verzi, potrivit lui Steven Borncamp. „La această oră se desfăşoară 12 proiecte verzi semnificative în ţară şi sunt convins că multe altele sunt planificate”, crede acesta, care povesteşte că pasiunea pentru
construcţiile verzi s-a născut în anii ’90 când s-a implicat în câteva proiecte.

În 2005, Steven Borncamp şi-a deschis o afacere în domeniu şi atunci a realizat că, pentru a schimba optica , este nevoie de o asociaţie puternică a celor din business.

„Cred că românii se vor surprinde pe ei înşişi cu cât vor progresa în a deveni mai responsabili faţă de mediu”, crede acesta, dând ca exemple recente centrul de retail al
bauMax care se va deschide la Ploieşti şi noua fabrică Procter & Gamble.

De asemenea, din
ce în ce mai mulţi români sunt interesaţi să îşi renoveze casa „verde”, conchide acesta.

Citeste tot articolul aici: EVZ.ro

Articol preluat din Evenimentul Zilei, Oana Dan, Vineri, 25 Septembrie 2009