2 martie 2011

Care sunt părţile comune pentru care trebuie să plătiţi întreţinerea?

Faceţi parte dintr-o asociaţie de proprietari? Nu ştiţi care sunt părţile comune pentru care trebuie să plătiţi întreţinerea? Va prezentăm mai jos părţile comune într-un imobil. Sursa: Libertatea.ro

✔instalaţiile de apă rece şi caldă, de încălzire şi canalizare din subsol şi de pe verticală, până la intrarea în apartamente, inclusiv conducta tip “T”, de separaţie. Din această cauză, în momentul debranşării de la instalaţiile blocului nu puteţi fi scutiţi de la plata reparaţiilor acestor conducte, care rămân în continuare şi în proprietatea dv.;
✔ ascensorul şi instalaţia aferentă. Întreţinerea ascensorului e obligatorie, indiferent dacă acesta este utilizat sau nu. Cei care locuiesc la demisol, parter şi la etajul 1 şi care nu folosesc liftul pot fi scutiţi de la plata energiei electrice consumate de ascensor;
✔ faţada blocului, inclusiv faţada balcoanelor;
✔ terasa sau acoperişul;
✔ uscătoria, spălătoria, biroul administraţiei şi alte spaţii comune. Acestea nu pot fi utilizate de către terţe persoane în interes personal decât în condiţiile în care jumătate plus unul dintre proprietari sunt de acord cu închirierea;
✔ structura de rezistenţă, holurile, casa scării, intrarea în bloc etc. Asupra acestora nu are nimeni voie să intervină după bunul plac fără aprobări din partea conducerii asociaţiei şi fără autorizaţii de la primărie, acolo unde este cazul;
✔ terenul blocului, plus cel mult 80 de centimetri de jur-împrejurul clădirii.

 Spaţiile verzi sau parcările amenajate fac parte din domeniul public

Ca deţinători de apartamente, aveţi dreptul să cereţi lămuriri cu privire la calculul întreţinerii
În octombrie m-am debranşat de la sistemul centralizat de încălzire şi mi-am montat centrală de apartament. Am cerut lămuriri asociaţiei cu privire la modul de calculare a întreţinerii, dar nu am primit nici un răspuns. Ce să fac? M.I., Bucureşti

Răspuns: Lista de plată afişată la avizier trebuie să fie conform modelului-cadru, stabilit prin Ordinul M.E.F. nr. 1.969/2007, anexa nr. 2. Astfel, ca proprietar, puteţi afla, transparent şi clar, datele cu privire la modul de calcul al întreţinerii. Dacă situaţia nu se prezintă aşa, înseamnă că administratorul nu aplică în mod corespunzător legea şi trebuie să-l sesizaţi pe preşedintele asociaţiei de proprietari asupra acestui aspect. Preşedintele are obligaţia să dea dispoziţie administratorului, în scopul reglementării rapide a situaţiei existente, în cadrul asociaţiei dvs., altfel amândoi se fac vinovaţi de neglijenţă în serviciu.

Cei cu centrală plătesc reparaţia la schimbarea conductei de apă caldă şi căldură? În baza cărei legi?

I. M., Bucureşti

Răspuns: În conformitate cu art. 44, alin. (1) şi 45, din H.G. nr. 1.588/2007, toţi proprietarii au obligaţia să contribuie, în cotă- parte indiviză, la plata reparaţiilor pentru schimbarea conductelor de apă caldă şi căldură aflate în proprietate comună. A nu se confunda într-un bloc de locuinţe drepturile şi obligaţiile asupra proprietăţii comune, care se pot înstrăina numai la data vânzării apartamentului, cu dreptul de folosinţă a proprietăţii comune.

Anunț: Firma specializata executam lucrări de hidroizolații și termoizolații la terase de bloc. Apasă aici pentru OFERTA

218 Transmite comentarii:

«Cel mai vechi   ‹Mai vechi   1 – 200 din 218   Mai noi›   Cele mai noi»
Anonim spunea...

daca blocul este construit acum 52 de ani n-ar trebui anuntata primaria pt.o eventuala expertiza:acoperisul se degradeaza ,mortarul din zidarie a devenit nisipos si curge de pe pereti.?

Blocul meu spunea...

Nu contează de când este construit imobilul, administratorul, are obligația conform legi sa verifice starea partiților comune, precum și comportarea în timp a clădirii, iar când clădirea prezintă degradări, sa propună masuri membrilor asociației pentru remedierea acestora.

Daca din tencuiala clădirii cade o bucată pe o mașină, atunci administratorul este vinovat dacă nu a propus masuri pentru remediere, iar dacă a propus masuri și membrii asociației nu au fost de acord cu reparația, atunci toți vor plăti pentru pagubele create.

Va recomandam sa apelați la o firma specializata în administrarea imobilelor, ca sa nu mai aveți grija acestor probleme: Administrator-Imobile.net

Anonim spunea...

cand am probleme cu centrala de apartament inseamna ca toata lumea este pusa la plata

Răspuns: În conformitate cu art. 44, alin. (1) şi 45, din H.G. nr. 1.588/2007, toţi proprietarii au obligaţia să contribuie, în cotă- parte indiviză, la plata

Blocul meu spunea...

Faceți o confuzie,.. centrala de apartament nu este o instalație comuna ci individuala, iar cheltuielile sunt plătite doar de Dvs.

Anonim spunea...

STAU LA ULTIMUL ETAJ SI AM INFILTRATII ATAT EU CAT SI VECINII MEI DE LA ULTIMUL ETAJ. CARE STAU LA ETAJELE INFERIOARE NU VREAU SA PARTICIPE LA REPARATII CE SA FAC?

Blocul meu spunea...

Cum scrie si mai sus, terasa sau acoperișul sunt parți comune, iar cheltuielile cu reparatia acestora se suporta de toti proprietarii in functie de cota parte indiviza, indiferent de etajul la care locuiesc.

Administratorul Dvs, trebuie sa solicite oferte de la firme specializate si sa efectueze lucrarea. Firmele accepta si plata in rate.

Reparația terasei este o lucrare de necesitate ce nu poate fi intarziata, in caz contrar se deterioreaza tot imobilul.

Cheltuielile se introduc la cote, iar cei care nu platesc pot fi actionati in judecata.

Va recomandam firma de hidroizolații:
Hidroizolatii terase bloc

Anonim spunea...

buna seara. va rog daca ma puteti ajuta si pe mine cu un raspuns. diferenta de apa se calculeaza pe nr de persaone sau pe apartament? dar curentul?si unde ar trebui sa ma uit sa vad pierderile de apa?

Demnitar Demagog spunea...

Diferența de apa poate sa fie repartizata pe cota parte indiviza, dacă reprezinta consumul da apa pentru parțile comune, respectiv, apa pentru spălatul scărilor, etc.

De asemenea, pierderea de apa poate fi repartizata și pe numărul de persoane prezente în apartamente, dacă este mai mare decât consumul de apa folosit pentru curățenie.

Lista de plata afișată ar trebui sa evidențieze clar cum s-a repartizat pierderea de apa.

Anonim spunea...

Va rog din suflet sa ma ajutati in problema pe care o am.Locuiesc in Onesti, judetul Bacau, la parter intr-un bloc cu 9 etaje.
Iluminatul pe scara se face cu 220 V si liftul functioneaza cu 380 V,totul contorizandu-se cu un singur contor.
Am solicitat asociatiei , ce e drept doar verbal, contorizarea separata,ca sa platim cei de la parter si etajul 1 doar iluminatul , nu si
energia consumata de lift dar doamna presedinta sustine ca aceasta cheltuiala trebuie suportata doar de parter si etajul 1 si nu de toti locatarii(dansa locuieste la etajul 9). Consider ca ni se face o mare nedreptate, corect fiind sa platim doar pentru ceea ce beneficiem si sa plateasca toata lumea cum si noi am platit energia liftului ani de zile fara sa il folosim.
As vrea sa va rog sa ma invatati ce trebuie sa fac si cum considerati din punct de vedere legal ca ar trebui sa procedez.
E vorba de bransament separat, facut de electricieni autorizati, ca sa se poata emite facturi separat. In acest fel factura pentru iluminat sa se imparta la toti locatarii si cea pentru 380 V(lift) doar la etajele superioare. Am intrebat la E-on si costa in jur de 1500 lei. La etajul 1 sa se blocheze usa liftului. Se poate bloca si la etajul 2? Ca nici aceia nu folosesc liftul.
Va multumesc din suflet si sper ca o sa-mi raspundeti,

Blocul meu spunea...

Răspunsurile le-ati dat chiar dumneavoastră:
Varianta 1, branșament separat.
Varianta 2, conform legii, pentru persoanele de la parter și etajul 1, consumul de electricitate se va calcula la jumătate fata de persoanele care locuiesc la celelalte etaje.

Anonim spunea...

Detin un apartament in Buuresti . Nu locuiesc acolo. Care sunt obligatiile de plata legale ?

Buiding Manager spunea...

Daca nu locuiți în apartament, trebuie sa achitați cotele pentru părțile comune, asa cum sunt prezentate în articolul de mai sus, nu mai revenim asupra lor.

Anonim spunea...

Buna ziua,

Posed o microcentrala de apartament si am contract separat cu Distrigaz. Cu toate acestea, administratia m-a trecut la plata reparatiei conductei de gaz a majoritatii locatarilor. Din cate am vazut pe site, conducta de gaz nu este trecuta la partile comune. Imi puteti spune o lege, un alineat, in care se specifica aceste parti comune? Multumesc

Building Manager spunea...

In cazul dvs. dacă aveți branșament separat nu mai aveți de ce sa plătiți pentru reparația țevii comune.

legea 230/2007 si normele de aplicare ale acesteia.

Anonim spunea...

buna ziua! Am un apartament la parter pe care vreau sa-l renovez, iar prin dreptul camarei din bucatarie, pe care vreau sa o demolez, trece teava de gaz pentru cei de deasupra mea, pausal. Intentionez ca in cel mai scurt timp sa-mi instalez o microcentrala de apartament care dureaza aprox. 3 luni conectare la gaze, si ma intereseaza in ce conditii pot scapa/ reruta teava de gaze de la pausal prin casa scarii., Am facut o cerere la gaze, dar am fost refuzat datorita faptului ca teava apartine asociatiei de proprietari. Am contactat asociatia de proprietari, iar acestia au comentat in felul urmator: Cine plateste ( EU ), ca de ce daram camara ( nu e treaba lor, am autorizatie si semnaturi de la mai mult de jumatate din locatari), ca teava e veche si nu se vor deranja pentru ea. Va rog sa-mi da-ti un sfat

Building Manager spunea...

Trebuie sa luaţi acordul Asociatie, solicitati unei firme specializate sa intocmeasca un memoriu tehnic, dupa care, le depuneti la Firma de gaze sa va emita un aviz in vederea efectuarii lucrarii.

Anonim spunea...

corect! dar Asociatia nu vrea sa-mi dea acordul! ce fac... las teava sa treaca pe la mine prin mijlocul bucatariei?

Building Manager spunea...

când locuiești la comun, trebuie sa faci niște concesii, este caracteristic vieții la bloc.

Anonim spunea...

vecinul meu de sub mine vre sa-si shimbe tevile de caldura spunind ca sunt deteriorate iar eu nu vreau sai dau voie in apartamentul meu sa sa faca aceasta lucrare.ce mi se poate intimpla?

Blocul meu spunea...

Daca locuiți la bloc trebuie sa acceptați solicitarea vecinului dvs. Gândiți-vă dacă dvs, ați fi în locul acestuia cum v-ați simți și în plus aveți obligația legala sa acordați accesul.

Anonim spunea...

Locuiesc la parter si am pus o sarma de rufe in fata balconului meu, pentru folosinta mea personala. Am probleme cu vecinele care vor sa-si intinda rufele sustinand ca este un spatiu comun, cu toate ca sarma e la 50 cm de geamul meu. Exista o lege care sa reglementeze aceasta situatie?

Blocul meu spunea...

Nu exista o lege care sa reglementeze cine și cum își poate usca rufele în spațiul comun din gradina blocului. Din contra, exista lege care interzice astfel de practici, cu amenzi chiar usturătoare.

Anonim spunea...

Nu este gradina in fata balconului meu. Este doar trotuarul care se prelungeste pana la balconul meu, este asfaltat locul de aprox un metru latime unde ar fi trebuit sa fie spatiu verde, drept urmare cand cineva intinde rufe imi blocheaza vederea catre strada.... eu stiam ca la 4 m in fata balconului meu nu poate fi niciun obstacol care sa-mi obtureze vederea... n-a fost o lege sau o reglementare in acest sens?

Anonim spunea...

Am incheiat de curand un antecontract la un apartament situat la parterul unui bloc nou construit.
Prin prezentul contract, vanzatorul mentioneaza ca am in proprietate cota parte indiviza aferenta din dependintele comune, precum si terenul aferent apartamentului, respectiv 37,02 mp din suprafata totala teren pe care este amplasat imobilul.
Ceea ce am si construit un balcon cat tine suprafata apartamentului, fara sa depaseasca fatada blocului.
Proprietarul mi-a zis ca e legal din moment ce el imi da voie.
Intrebarea mea este: daca e legal aceasta terasa doar cu acordul verbal al proprietarului si ce ce scrie in antecontract (vezi mai sus).

Blocul meu spunea...

Nu este legal, aveați nevoie de autorizație de la Primărie.

Anonim spunea...

Buna ziua ! Locuiesc in Brasov,intr-un bloc de apartamente cu 2 scari de bloc.In prima scara sa facut separare de gaz pe apartamente cu multi ani in urma ( nu imi aduc aminte exact in ce an). Eu locuind in cea dea doua scara a blocului,blocul fiind debransat de la C.E.T ,in urma cu aproximativ 10 ani ,cum in prima scara exista deja separarea de gaz cu acte in regula,locatarii care locuiau pe atunci in scara in care locuiesc eu au decis sa se branseze la conducta de gaz a primei scari,astfel cele 2 scari dispunand de separare de gaz pe aceeasi conducta. Iar acum incepe problema,daca in prima scara sa facut totul la norma de lege fiind cu documentele in ordine ,iar instalatia fiind executata de o firma agreata de Distrigaz,in scara unde locuiesc eu fiecare cum putea mai aducea o teava pe acasa ,azi o teava,maine alta,pana intr-o zi cand sau apucat mesteriasii lui peste sa faca lucrarea de unii singuri.Astfel ne gasim in ziua de astazi cu o instalatie de gaz subdimensionata.Acum 2 ani de zile am incercat prin intermediul unei firme autorizate sa montez o centrala de apartament .Au venit sa vada despre ce este vorba si mi-au raspuns ca sunt probleme cu dimensionarea tevii de gaz( de la conducta principala pleaca de 1,5 tol,intra in casa scarii de 1 tol,ajunge la etajul 4 de 3/4 tol. ) .In ur
ma acestui raspuns dat de diferite firme am

Anonim spunea...

organizat o sedinta de bloc in care le-am explicat locatarilor care este problema . Acum majoritatea dintre ei care au centrale de apartament( puse de te miri cine) mi -au raspuns ca lor le functioneaza centralele si ca sunt cu proiectele in prdine,doar ca sincer mie mi se pare o mare minciuna fapt ca dintr-o teava de 3/4 poti alimenta 3 aragaze si 3 centrale pe palier,vazand ca teava de gaz intra in apartamente cu 1/2 tol care de fapt este doar o instalatie pentru aragaze.

Anonim spunea...

Cum pot rezolva aceasta problema ca sa imi pot instala centrala vazand ca nu gasesc nici un raspuns nici de la aspciatia de proprietari dar nici de la locatari? Va multumesc anticipat !!!

Anonim spunea...

Blocul unde locuiesc v-a fii izolat (reabilitat termic).La mine este peretele exterior si o sa platesc mai mult decat vecinul de langa mine pe care de fapt eu il protejez termic.ESTE CORECT?

Blocul meu spunea...

NU este corect, dacă blocul se reabilitează în întregime, costul lucrării se repartizeaza pe cota parte indiviza. Fațada blocului este considerata, conform legii, ca parte comuna.

Anonim spunea...

Buna ziua,
Fiti amabili si lamuritima daca este posibil, cu privire la posibilitatea de debransare a caldurii in uscatoria unui bloc de apartamente avand in vedere ca din 25 de apartamente arondate la acesta 22 refuza plata incalzirii uscatotiei pe motiv ca nu il folosesc decat restul de 3 apartamente;daca nu este posibila debransarea, si exista o lege care sa reglementeze acest lucru , mi-ar fi de mare utilitate sa stiu ce lege. Va multumesc.

Buiding Manager spunea...

Debranșarea se poate face doar cu acordul vecinilor direct afectați. Întrebați la furnizorul de energie termica despre condițiile legale de debranșare.

Anonim spunea...

Daca am centrala termica de apartament de ce trebie sa mai platesc pierderi la apa calda

Blocul meu spunea...

o prezentare detaliata găsiți în ordinul 343 Click AICI

Anonim spunea...

Buna ziua!
Am o problema foarte importanta si nu stiu cum sa o rezolv. Stau intr-un bloc cu 4 etaje, 27 apartamente. Proprietarul de la subsol detine un loc de parcare si un depozit.Vrea sa deschida o spalatorie de covoare in imobilul pe care il detine. Este constituita asociatie de prop.Ne-am intalnit si am incheiat un proces verbal prin care mai mult de jumatate dintre proprietari sunt impotriva deschiderii acestei spalatorii. Proprietarul de la subsol sustine ca nu are nevoie de acordul asoc si doar de acordul unui singur apart cel de deasupra lui. In cazul in care nu vom fi de acord el va pune dop la tevile ce trec prin imobilul sau. Am incercat sa vad ce legislatie e in vigoare, ce autorizatii tb sa obtina. Ne puteti ajuta cu un sfat in rezolvarea problemei pt ca apreciem ca dc deschide spalatoria va afecta rezistenta blocului si nu mai spun de zgomot.
va multumesc!

cristinel spunea...

Buna ziua,
Am o problema cu Asociatia de proprietari, asociatie din care "fac si eu parte".problema este ca eu sunt debransat de 3 ani de la sistemul de incalzire si tot de atunci am contract bransament separat la apa.Luna trecuta vana de apa calda care alimenteaza asociatia s-a spart si administratorul ne pune pe toti sa o platim motivand ca este "parte comuna" si neputand motiva suma de plata deoarece lucrarea a fost facuta cum o fi fost facuta(nu ne da detalii).Mi s-a spus ca am facut contract(proiect) la apa separat pentru nu a mai plati pierderi atat.Va rog sa-mi comfirmati daca nu ma mai folosesc aceste tevi este necesar sa platesc doar pentru ca am folosit-o pana acum 3 ani trebuie sa platesc "sentimentele fata de aceea teava-vana"
Va multumesc pentru un raspuns rapid

Building Manager spunea...

Legiuitorul nu a fost foarte clar pentru aceste situații. In mod normal dvs. nu ar trebui sa plătiți atâta timp cât acea parte de proprietate comuna nu va mai folosește.
Pe de alta parte, cota parte indiviza nu este evidențiată și este compusa din toate aceste țevi, spatiile comune, terasa, intrările în bloc, subsolul, liftul, etc...

Anonim spunea...

e legal sa mi se ceara bani pentru lucrari de faiantare a unei scari de bloc cu 10 etaje fara a avea un buget de venituri si cheltuieli si ne existand niciun proces verbal al sedintei i care s-a stabilit acea lucrare?

Building Manager spunea...

Nu este legal. Aceste lucrări trebuie sa fie aprobate în Adunarea Generala.

Anonim spunea...

Salutare! In apartamentul meu in care am centrala termica am izolat tevile comune cu rigips. Acum administratia ma pune sa platesc pentru ele desi le-am izolat. Ce trebuie sa fac?

Anonim spunea...

multumesc pentru promtitudine ,dar adunarea generala a avut loc!intrebarea mea era daca acele hotarari sunt legale nefiind trecute intrun proces verbal?!

Blocul meu spunea...

"am centrala termica am izolat țevile comune cu rigips"

Costul pentru energia termica consumata de țevile comune din apartament este foarte mic în comparație cu cel consumat de țevile din celelalte spatii comune ale blocului, casa scării, subsol, palier, etc. Oricum, dacă ați izolat țevile din casa, acestea trebuie sa fie scăzute de la consum.

Pentru clarificare va rog sa citiți la rubrica "Legislație" - Detalii privind Ordinul nr. 343/2010 al A.N.R.S.C. Cum se face repartizarea consumurilor de energie termică în condominiile unde sunt montate repartitoare de costuri -

Building Manager spunea...

Orice hotărâre a Adunării Generale trebuie sa fie scrisa în registrul special folosit de asociații în acest sens, precum și sa fie certificata prin semnături de către comitetul executiv.

Anonim spunea...

multumesc pt raspuns.
in situatia in care in asociatia de proprietari nu exista niciun proces verbal cu hotararile "luate",eu achitand toate sumele cerute,ce pot sa fac sa indrept ceva?!acum mai pot contesta vreo suma,decizie etc?!

Building Manager spunea...

Puteți sa le faceți o reclamație la Primăria locala, pentru lipsa registrului de procese verbale al Adunării Generale. Listele puteți sa le contestați numai în instanta, unde este posibil sa fie nevoie și de o expertiza contabila, expertiza pe care dvs. o plătiți inițial.

Anonim spunea...

Va salut. Rog o lamurire, locuiesc intr-un bloc ANL cu chirie la stat care are centrala proprie de bloc. Eu am centrala proprie de apartament montata de mine si am contract (ceas) separat cu Distrigaz. Neavand agent termic de la Radet sunt obligat sa mai particip cu cota parte la factura lor de gaz (a centralei de bloc)? Specific ca tevile comune de caldura care tranziteaza apartamentul sunt izolate. Multumesc.

Building Manager spunea...

Salut,
DA, trebuie sa plătiți pentru energia termica consumata în spatiile comune, gen casa scării, subsol, uscătorie, dependințe, etc.

Găsiți mai multe detalii cu privire la suprafața comuna ce intra în calcul pe pagina de Legislație, cautați acolo "Detalii privind Ordinul nr. 343/2010 al A.N.R.S.C."

Anonim spunea...

Multumesc de raspuns dar tot nu-s lamurit. La noi la ANL cu centrala de bloc proprie este diferit de RADET unde se imparte doar factura de caldura. De ce sa platesc eu o cota asa de mare din factura de gaze (30-50%)care vine la comun? Ea reprezentand caldura care sa zicem ca este la comun cu scara si subsolul , dar ea reprezinta si in mare parte producerea de apa calda si consumul de gaz de la aragaz (de care eu nu ma folosesc) al celorlalti locatari care nu au centrale de apartament, eu avand contract separat la Distrigaz. Va multumesc.

Building Manager spunea...

Dumneavoastră trebuie sa plătiți doar pentru căldura și apa calda consumate în spatiile comune.

Anonim spunea...

Buna ziua.
Locuiesc intr-un apartament de bloc in care au fost candva gunoiere.In momentul reabilitarii blocului aceasta parte a fost suportata de mine deoarece gunoiera are perete comun cu bucataria mea.Dintre cei trei proprietari doi au renuntat in favoarea mea deoarece eu am suportat atat cheltuelile de reabilitare cat si cheltuielile de curatenie in aceasta gunoiera.Al treilea proprietar nu vrea sa-mi achite 1/4 din aceste cheltuieli, dar vrea sa ocupe acest spatiu.Vecina ma ameninta cu tribunalul.As vrea sa inchiriez acest spatiu,vreau sa stiu daca se poate avand acordul in scris al celorlalti doi vecini.Va multumesc.

Building Manager spunea...

In ceea ce privește proprietatea comuna, aveți nevoie de acordul tuturor vecinilor.

Anonim spunea...

Locuiesc intr-un bloc cu 4 etaje. Indolenta locatarilor m-a determinat sa va intreb care ar fi sesizarile ce trebuiesc facute in cadrul unor obisnuinte din acest bloc, spre reglementarea lor, si anume:

- Atat ghenele cat si uscatoriile sunt ocupate abuziv de unul sau doi locatari, fiind incuiate.

- Boxe construite la subsol, in unele se intra din balcon-ma refer la proprietarii care locuiesc la parter, spargand astfel perete de rezistenta, in pardoseala.

- Aerisirile din jurul blocului opturate, sa numai patrunda animalele. In caz de incediu, ele cu greu sunt descoperite.

- cea de-a doua usa de intrare in bloc, folosita drept evacuare, este blocata.

- Bolte de viata de vie sprijinite pe tevile de gaze exterioare

Blocul este partial reabilitat termic de catre proprietari, am citit ca exista riscul incendiilor sau a altor calamitati, in acest caz, rog din suflet sa-mi spuneti care sunt autoritatile care se ocupa de aceste fapte ilegale. Sunt cateva nereguli esentiale pe care as vrea sa le semnalez celor in drept.

Multumesc anticipat pentru raspus.

Building Manager spunea...

"Locuiesc intr-un bloc cu 4 etaje." Puteți sa faceți sesizări la primăria locala - disciplina în construcții, la Pompieri și la Politie.

Anonim spunea...

Locuiesc intr-un bloc cu demisol locuibil. Proprietarii apartamentului de la demisol ne solicta suportarea cheltuielilor cu reparatiile ce se impun deoarece acestia sufera de infiltratii. Subliniez ca sunt 2 apartamente la demisol dar doar la unul exista aceasta problema. Ca si anul trecut am achitat serviciile unei firme care a incercat sa rezolve problema. Anul trecut erau infiltratii doar la o portiune dintr-un perete. Respectiva firma a descoperit un put sub sufrageria celui de la demisol din care iesea o teava ce dadea exact in peretele cu infiltratii si care era descoperita. Au acoperit teava si au refacut hidroizolatia in zona prin care au patruns. Ne-au confrimat ca blocul are hidroizolatie. Dar dupa aceasta lucrare infiltratiile s-au extins la toti peretii aceluiasi apartament. Acum iar ni se solicita suportarea cheltuielilor cu reparatiile. In primul rand vreau sa stiu daca aceste cheltuieli cad in sarcina mea. Si daca da cum se repartizeaza. Cei de la demisol mentioneaza ca trebuie folosita cota indiviza. Numai ca nu pare firesc ca eu care locuiesc la etaj si care am platit cu 35% mai mult pe apartament (tocmai ca nu am vrut sa-mi asum riscurile inerente de a locui la demisol)sa suport o cota mai mare din cheltuielile unor reparatii care ii privesc direct pe cei de la demisol decat cei car au platit un pret mai mic si si-au asumat aceste probleme. In plus mi se pare nedrept sa mi se solicite in fiecare an sa repar demisolul....
Va multumesc si astept cu interes un raspuns.

Blocul meu spunea...

Din mesajul dumneavoastră, înțeleg ca este vorba de o reparație la proprietatea comuna, iar costul reparației se suporta de toți proprietarii in funcție de cota parte indiviza a fiecaruia.

Anonim spunea...

Va multumesc pt raspuns. Unde este definita proprietatea comuna? Eu nu sunt de acord nici sa platesc in fiecare an pentru aceeisi problema, nici pentru o problema ce-i vizeaza pe cei care locuiesc in acel spatiu care prin definitie este supus riscului infiltratiei si de aceea a costat mult mai putin decat am platit eu sa locuiesc la etaj si cu atat mai mult nu sunt de acord sa achit intr-o proportie mai mare decat cel afectat direct. Si as vrea sa ma lamuresc daca aceasta anomalie este reglementata cumva. Va multumesc frumos.

Building Manager spunea...

În conformitate cu art. 44, alin. (1) şi 45, din H.G. nr. 1.588/2007, toţi proprietarii au obligaţia să contribuie, în cotă- parte indiviză, la plata reparaţiilor pentru schimbarea conductelor de apă caldă şi căldură aflate în proprietate comună.

cota parte indiviză - reprezintă raportul dintre suprafaţa utilă a fiecărui apartament (SUap aşa cum ea este trecută în actele de proprietate sau stabilită în schiţele de cadastru) şi suprafaţa utilă totală a tuturor apartamentelor (SUtotală), înmulţit cu 100 [%].

Anonim spunea...

Denisa
Care este modalitatea legala de a se hotara executarea unor lucrari de reabilitare termica sau alte investitii intr-un bloc unde 10 sunt proprietari iar 2 vor deveni proprietari peste 15 ani (cand vor termina de achitat ultima rata din contractul ipotecar) in sensul ca daca cel putin un proprietar nu este de acord cu investitia (nu are bani practic) ceilalti pot hotara chiar fara acordul acestuia? Este obligatoriu angajarea unui administrator pe baza de contract pentru o scara de bloc sau acesta poate fi ales din randul proprietarilor si poate fi platit fara forme legale (adica fara contract de munca sau prestari servicii) cu o anumita suma cu care sunt de acord toti proprietarii sub semnatura si afisata pe tabelul cu cheltuielile de intretinere lunara?

Building Manager spunea...

Buna Denisa,
- Ședința adunării generale trebuie sa se tina cu unanimitatea membrilor asociației, urmînd ca hotărîrea sa se ia cu majoritatea celor prezenți. Cei care nu sunt de acord trebuie sa fie prezenți la ședință sa semneze de prezenta, urmînd ca hotărîrea sa se ia cu jumătate plus unul.
- Este necesar sa angajați un administrator sau o firma de administrare. Administratorul poate fi din bloc, dar plătit cu forme legale, altfel se cheamă evaziune.

Denisa spunea...

In cazul in care anumiti proprietari nu-si platesc lumina pe scara exista vreo lege prin care sa nu se opreasca abuziv curentul pe scara atat timp cat ceilalti si-au platit corect cheltuielile?Sa-si recupereze abuziv sumele restante de la respectivii proprietari de ce sa suporte toti consecintele?Ce s-ar putea face?

Building Manager spunea...

Denisa,
Firma are contract doar cu asociatia nu individual cu fiecare. Asociatia trebuie sa actioneze in judecata restantierii.

Anonim spunea...

La fereastra am o teava - la o inltime de 10 cm. Intre ea si fereastra mai punem vara cate un ghiveci cu flori samd.

Vreau sa montez un geam termopan.
Pot sa tai aceasta teava? Administratorul spune ca nu, intrucat tine de fatada blocului si taierea ei ar afecta structura de rezistenta a blocului.

Eu sincer cred ca vorbeste prostii, deoarece o teava de 1 cm diametru nu are cum sa tina de structura de rezistenta.

Are dreptate?

Anonim spunea...

Am si eu o problema daca,ma poate ajuta cineva cu o nelamurire:in balconul meu am un geam de la vecini de la baie dar geamu cu inchizatoarea erau la mine in balcon,ca-sa-se poata deschide doar cu acordul meu deoarece la balconul respectiv eu am bucataria iar vecinul baia la gemuletul ala
si la schimbat la facut sa,se deschida din interior,adica a inlocuit geamul,are dreptul sau este vreo lege,articol sa stiu unde sa caut,despre problema asta. Va multumesc.

membru comitet spunea...

pur si simplu tine de înțelegerea intre vecini.

Anonim spunea...

AM o pb cu administratorul de la blocul bunicilor. Mai duc copii in vizita la bunica, iar vecinii acesteia s-au sesizat, pentru ca - vezi Doamne - ar trebui sa plateasca intretinerea ca stau prea mult la ea. Mai mult, au solicitat sa aducem hartie care sa dovedeasca, ca cei 2 copii sunt bagati la intretinere la mine la bloc, altfel -de la sine putere - o sa bage copii la intretinere la bunici. E normal? In varianta in care fac asa, eu ce pot face?

Building Manager spunea...

Sa prezentați o adeverință de la dvs. de la bloc ar fi o soluție buna. Altfel, administratorul de la blocul bunicilor ii poate introduce pe copii la cote.

Daca locuiesc în apartamentul bunicilor mai mult de 15 zile într-o luna atunci pot fi trecuți la cote, în unele situații chiar și pentru mai puține zile.

Anonim spunea...

Buna am o nelamurire in legatura cu un apartament in Cluj care nu este ne locuit eu sunt plecat din tara asa ca acolo nu merge nimeni administratia imi trimite nota de plata pt o persoana si imi insira :canal meteo,salari administratie,curatenie,diverse(chitantier,hartie serox,sifon,produse curatat,becuri,pres,etc.)si cea mai tare iluminat strada 30lei ,intrebarea mea este legal sa imi ceara aceste cheltuieli si care este legea ce reglementeaza

Anonim spunea...

In data de 14.03.2013 a avut loc in subsolul blocului defectarea tevilor La aceasta data au fost inchise tevile corespunzatoare, tur si retur, in prezenta presedintelui asociatiei de proprietari.
Pentru remedierea acestestei situatii este necesara inlocuirea tevii defecte, lucrare care nu se poate face decat prin interiorul apartamentului situat la parter.

Tergiversarea lucrarii, desi fondurile necesare exista, se datoreaza dorintei proprietarilor apartamentului de la parter de a-si inlocui toate tevile de caldura din apartament cu imbinarea acestora in apartamentului in care locuiesc situat situat deasupra.
Acestia conditioneaza efectuarea lucrarilor de reparatie la SUBSOLUL BLOCULUI de inlocuirea conductelor cu mansonarea (imbinarea) acestora in apartamentul in care locuiesc eu.

Nu avem nimic impotriva ca locatarii acestui apartament sa isi efectueze lucrari de inlocuire a tevilor de caldura care traverseaza apartamentul dumnealor dar nu intelegem de ce incearca sa impuna transformarea in santier a apartamentului meu in perioada de frig a anului si mai ales imbinarea acestora la mine !!
Daca se doreste aceasta inlocuire se poate face imbinarea tevilor in interiorul apartamentului pe care il detin la nivelul tavanului.

Va rog sa imi sugerati o solutie la aceasta problema.

Va multumesc,
Adrian

Building Manager spunea...

Adrian,
Practic, îmbinarea țevilor un instalator o poate face și la vecinul dumneavoastră, dar și la dumneavoastră în apartament. Cu privire la întrebarea ta, trebuie sa chemați un instalator, sa vadă instalația și acesta sa va propună varianta constructiva cea mai buna.

Un instalator găsiți și aici : instalatori autorizați

Anonim spunea...

Cum trebuie să procedeze un administrator dacă constată că s-au luat hotărări care contravin legii?
Le pune în aplicare?
Practic hotărârile luate prin Procese Verbale ale Adunărilor Generale ale Proprietarilor sau ale Comitetului Executiv, capătă putere de lege la nivel de asociaţie. Putem spune că la o scară mai mică Adunarea Generală este PARLAMENTUL, şi administratorul este GUVERNUL?
Poate GUVERNUL să nu pună în aplicare o lege PROASTĂ, aprobată de PARLAMENT?

ÎNTREBARE: În ce măsură administratorul poate fi găsit vinovat dacă pune în aplicare o hotărâre care contravine LEgii 230/2007 sau HG 1588/2007?

Building Manager spunea...

Oricine incalca legea va fi tras la raspundere pentru fapta sa. Dumneavoastra nu trebuie sa puneti in aplicare o hotararea a adunarii generale care contravine legii.

In primul rand faceti o sesizare la Presedintele Asociatiei de Proprietari, prin care ii aduceti la cunostinta ce lege s-ar incalca daca s-ar pune in aplicare hotararea, mai departe daca acesta staruie sa respectati hotararea ilegala, atunci fapta acestuia se considera abuz in serviciu.
Mai puteti sa sesizati hotararea ilegala la primaria locala sau la orice alta autoritate pe care o considerati implicata in solutionarea acestui litigiu.

Anonim spunea...


Va rog sa ma lamuriti si pe mine cu un lucru. Daca tot blocul a renuntat la repartitoare si majoritatea au centrala pe scara,de ce mai platim tevile care trec prin casa????

Building Manager spunea...

Daca prin acele tevi mai trece agent termic, atunci este clar ca exista consum, iar acest consum trebuie platit.

Anonim spunea...

uscatoria blocului a fost debransata de la caldura fara a se cere acordul proprietarilor. in urma unei verificari in care i s-a cerut tabelul cu acordul proprietarilor, seful de scara, care este si presedintele asociatiei, umbla cu un tabel la vecinii de pe coloana cu uscatoria sa ceara acordul retroactiv. este suficient acordul acelor proprietari si doar a jumatate+1 dintre ei?
o alta problema ar fi calculul pierderilor de apa. ele se calculeaza procentual din consumul de la fiecare apartament. este corect?
si o ultima intrebare ar fi: daca locuiesc chiar deasupra de casa scarii si din cauza ca a fost debransata caldura de pe casa scarii mi se face mucegai in camera si trebuie sa izolez tavanul de pe casa scarii, am nevoie de vreo aprobare?

Building Manager spunea...

1. debransarea de la uscatoria blocului, trebuia sa se faca cu acordul vecinilor direct afectati precum si cu aviz de la furnizorul de energie termica.
2. repartizarea pierderilor la apa se poate face pe numar de persoana sau pe cota parte, in cazul in care vorbim de partile comune.
3. debransarea din scara blocului nu trebuia sa se faca fara acordul proprietarilor direct afectati, implicit al dumneavoastra. Acum daca doriti sa izolati, fiind vorba de o parte comune, este nevoie de acordul asociatiei.

Anonim spunea...

in legatura cu uscatoria blocului...trebuieacordul tuturor vecinilor afectati sau e suficient sa-l primeasca de la jumatate+1?

Building Manager spunea...

Trebuie acordul tuturor vecinilor afectați, respectiv acordul celor care au perete comun cu uscătoria.

Viorel spunea...

As dori un raspuns la problema urmatoare: locuiesc la parterul unui bloc cu 10 etaje,s-a executat o reparatie la lift si am fost anuntat ca am de plata cam 10 milioane partea mea. De cand sant proprietar-cam 12 ani-nu am folosit niciodata liftul. Este corect ca eu sa platesc la fel ca cel de la 10.Exista vreo reglementare in acest sens? Unde ma pot adresa? Multumesc si astept raspuns.

Anonim spunea...

Elena ..... spune
Locuiesc intr-un bloc de 4+1mansarda. Pe terenul din fata blocului s-a plantat gard viu, braduti si alte flori. Am taiat gardul viu si bradutii la un metru si ceva inaltime. Dar vecinii nu vor asa vor sa ii lasam mai inalti ce duce la a munci mai mult sa ii tai, daca mai poti- si scapa de sub control cand se fac mari. Ce sfat imi dati. Multumesc

membru comitet spunea...

Puteți sa lăsați gardul viu sa crească mai mare, dacă asa vor vecinii, iar când va veni vremea sa-l curățați, puteți sa folosiți o scara sau un scaun.

cornelia spunea...

Buna ziua! Fiti amabili si lamuriti-ma va rog cu o informatie : in urma cu jumatate de an am achizitionat un apartament la etajul 1 intr-un bloc de prin anii '60-70. Am parcurs pasii normali de a-l renova pentru a trai decent in el. Am apelat la sprijinul Apaterm pentru a monta calorifere noi in speranta folosirii sistemului Pausal ( cel din dormitor curgea din momentul in care s-a introdus apa si au pornit caldura in oct-nov iar celelalte erau binenteles ruine - nu se incalzeau decat cativa elementi), dar din nefericire s-a ajuns la concluzia ca in sufragerie nu functioneaza coloana iar in baie din cauza uzurii tevilor una din ele a cedat exact la granita cu apartementul inferior (de la parter). Apatermul a sudat teava dar in timpul acesta apa s-a infiltrat la vecina de sub mine. Am luat decizia sa montez centrala iar la 2 saptamani primesc din nou reclamatie ca vecina are tavanul ud intre peretele din bucatarie si holul de la intrare. Am solicitat serviciile firmei autorizate cu montajul centralei si dupa o analiza a ambelor apartamente mi-au transmis ca eu nu am nici o raspundere intrucat tevile mele sunt noi iar coloana de apa rece este schimbata de cativa ani. Problema se pune la ceilalti vecini si sustin ei ca nu sunt eu raspunzatoare de situatia creata.(mentionez ca si peretele meu de pe hol sus e un pic umed). Intrebarea este : trebuie sa achit personal daunele vecinei ? Va multumesc tare mult pentru sprijin! Succes si va multumim pentru ca ne sunteti aproape cu informatii!

Building Manager spunea...

Buna Cornelia si mulțumim pentru aprecieri!

In cazul prezentat, un instalator autorizat trebuie sa constate de unde provine avaria, respectiv de la țevile comune, cele care fac trecerea de la un apartament la altul sau de la instalația individuala, cea care face legătura cu obiectele sanitare din apartamentul dvs. Dupa ce se identifica clar, atunci poate fi stabilita și răspunderea, respectiv a Asociației sau a Dumneavoastră.

Oricum, este foarte important sa se întreprindă masuri urgent pentru diminuarea pagubelor provocate vecinei dvs.

Anonim spunea...

Buna ziua,

Ma numesc Maria si de vreo 2 ani locuiesc intr-un bloc din Bucuresti, care are un spatiu verde marisor in fata blocului, in care se afla citiva tei si tufe de flori. e un spatiu dragut, care a contat mult atunci cind am cumparat apartamentul.
In ultimul an au inceput probleme majore cu curatenia acestui spatiu, cauzate de faptul ca unii dintre locatarii din bloc arunca gunoaiele pe geam in loc sa le duca la ghena. Acestea ajung in fata blocului, pe acest spatiu verde, care acum este plin de sticle PET, resturi menajere, pungi si pungulite cu resturi, ambalaje alimentare, servetele folosite si alte minunatii. Aleea care duce la intrarea in bloc are vreo 15 metri, pe care ii parcurgi admirind aceste gunoaie.
Din cind in cind, acest spatiu se curata, insa curatenia nu dureaza mai mult de jumate de zi, gunoaiele re-apar imediat.
Am incercat impreuna cu vecinii de palier sa punem citeva afise prin care am aratat ca acesta nu e spatiu de gunoi si am rugat se se mentina curatenia, insa fara succes, as zice ca dn contra..
Sint acum de-a dreptul disperata si va rog pe dvs sa ma ajutati cu un sfta despre cum i-am putea constringe pe locatarii fara bun simt sa inceteze.
Se poate reclama undeva, se pot aplica amenzi? Unde ma pot adresa? Ce pot face?

Multumesc mult pentru raspuns.

Anonim spunea...

Unde ma pot adresa pentru a reclama gunoiul aruncat pe geam de locatari? In blocul meu locatarii arunca gunoiul pe fereastra in spatiul verde din fata blocului, iar cind intri in bloc defilezi printre gunoaie mai mult sau mai putin dezgustatoare. Cred ca numai prim amenzi serioase se pot lua masuri. Ce pot face, unde ma pot adresa?

Ma numesc Maria si de vreo 2 ani locuiesc intr-un bloc din Bucuresti, care are un spatiu verde marisor in fata blocului, in care se afla citiva tei si tufe de flori. E un spatiu dragut, care a contat mult atunci cind am cumparat apartamentul, inas a cum e o sursa de dezgust si greata, pentru ca unii dintre locatarii din bloc arunca gunoaiele pe geam in loc sa le duca la ghena. Acestea ajung in fata blocului, pe acest spatiu verde, care acum este plin de sticle PET, resturi menajere, pungi si pungulite cu resturi, ambalaje alimentare, servetele folosite si alte minunatii. Aleea care duce la intrarea in bloc are vreo 15 metri, pe care ii parcurgi admirind aceste gunoaie.
Din cind in cind, acest spatiu se curata, insa curatenia nu dureaza mai mult de jumate de zi, gunoaiele re-apar imediat.
Am incercat impreuna cu vecinii de palier sa punem citeva afise prin care am aratat ca acesta nu e spatiu de gunoi si am rugat se se mentina curatenia, insa fara succes, as zice ca dn contra..
Sint acum de-a dreptul disperata si va rog pe dvs sa ma ajutati cu un sfta despre cum i-am putea constringe pe locatarii fara bun simt sa inceteze.
Se poate reclama undeva, se pot aplica amenzi? Unde ma pot adresa? Ce pot face?

Multumesc mult pentru raspuns.

Building Manager spunea...

Puteți sa va adresați la Politie, dar dacă nu aveți dovezi împotriva lor, este greu sa fie sancționați.
Soluția ar fi sa instalați camere de supraveghere video.

Mai puteți în cadrul următoarei ședințe a Adunării Generale sa stabiliți niște reguli de buna conviețuire, sa le fie aduse la cunoștință tuturor, precum și sancțiuni în cazul în care nu le respecta.

Viorel spunea...

Se poate da totusi o lamurire, o sugestie,o recomandare la problema cu reparatia liftului?
Multumesc anticipat.

Building Manager spunea...

Reparatia liftului este o cheltuiala comuna ce se plateste de catre toti proprietarii indiferent de etaj, pe cota parte indiviza.

Anonim spunea...

Vreau sa cumpar un apartament de 4 camere la etajul 3/4. Mentionez ca la etajul 4 exista o uscatorie spatiul comun pentru vecini, amplasata exact deasupra unei camere si a unei bai a apartamentului respectiv. In cazul in care un vecin isi intinde rufele si lasa geamul deschis si in respectiva uscatorie ploua cu galeata si ne inunda dormitorul si baia de dedesupt , ce putem face? am dreptul sa cer izolarea podelei din uscatorie , adica o hidroizolatie a podelei, pt a nu mai fi inundati? Sau ce as putea face in acest caz! Va multumesc

Building Manager spunea...

Da, puteți sa cereți asociației sa izoleze uscătoria, find proprietate comuna. Mai mult, pentru orice paguba creata dumneavoastră, prin inundarea apartamentului, asociația trebuie sa va despăgubească.

Indicat ar fi ca asociația sa izoleze aceasta încăpere cât mai repede.

Anonim spunea...

vasile
Buna ziua
Daca coloana de apa ce trece la un colt mascat al apartamentului si ea se sparge in dreptul apartamentului meu si astfel se inunda apartamentele situate mai jos, cine este vinovat. Coloana de apa face parte sau nu din partile indivize comune deci paguba ar trebui suportata de asociatia de locatari sau de proprietarul apartamentului in dreptul careia s-a spart teava?

Building Manager spunea...

Salut Vasile, Daca discutam de o coloana comuna care trece de la un apartament la altul, indiferent unde se sparge țeava, cheltuielile de reparații sunt suportate de către Asociație, iar repartizarea se face pe cota parte indiviza.

Când ma refer la cheltuieli, intra toate cheltuielile, nu numai reparația țevii, ci și a peretelui dacă acesta a fost spart pentru a se efectua reparația.

Anonim spunea...

Buna ziua.
Problema mea este putin mai delicata, sunt presedintele unei asociatii de proprietari, noi avem asa un bloc de 11 etaje la subsolul caruia avem centrala termica + pompe hidrofor + cazane..etc. in curtea blocului la suprafata si subteran sunt locuri de parcare. cela de la subsol au cota parte indiviza. Intrebarea este : costurile de intretinere ale centralei , pompelor hidrofor ..etc se calculeaza si la cota indiviza a parcarilor ?? toate apartamentele au ceasuri de apa rece , apa calda , caldura
Va multumesc pentru timpul acordat
Dam D

Anonim spunea...

Buna ziua,
Locuiesc intr-un apartament in Bucuresti ,am si un apartament de vacanta la munte,as dori sa stiu care sunt obligatiile mele pentru plata
cheltuielilor comune la ap. de vacanta:daca trebuie sa platesc femeia de serviciu pe scara,
iluminatul pe scara,curatenia din curtea blocului,etc,care este baza legala care reglementeaza acest lucru?
cu multumiri ,Maria

Administrator Bucuresti spunea...

Buna ziua,
Găsiți datele solicitate în HG 1588 începând cu art 32.

Radu Gheorghiu spunea...

Radu.
Buna ziua. Am intrat in posesia unui apartament, intr-un bloc de 19 apartamente pentru care am urmatoarele intrebari:
- pentru apa de la subsol trebuie sa platesc cota parte; atat timp cat subsolul are usa cu cheie si, in care, eu nu am acces?- precizez ca blocul nu e prevazut cu boxe ci doar cu subsol tehnic; apa se foloseste pt spalatul butoaielor, a masinilor din fata blocului, pentru punerea muraturilor, chiar se cara in casa cu caldaria.
- Exista vreo metoda prin care sa mi se arate modul de calculare a cheltuielilor comune?Robinetii respectivi au apometre(ca si apa calda si apa rece curge in boxa) dar la asociatie nu e cineva raspunzator, iar administrator nu are nici un tabel cu personae care sa fie de accord cu acest lucru si nici nu poate sa imi spuna daca este "atribuit" vreunui locatar acest consum.
- ma puteti ajuta cu un model de cerere/ articol/ lege in baza careia sa nu mai platesc aceste cheltuieli - si aici vreau sa mentionez ca ei beneficiaza si de instalatie de 220V, asociatia stiind doar ca exista numai 24v(unii au mici ateliere de mestesugarie sau lazi frigorifice) atata timp cat cei care si-au construit boxe, in acel spatiu, nu ma lasa sa intru.
Orice ajutor este binevenit si va multumesc anticipat.
Va rog, daca se poate, sa imi trimiteti si pe adresa ra_ra_mail@yahoo.com eventuale materiale de studiu care sa ma ajute sa nu mi se mai "rada" in nas de vecini, ca "nu am ce le face, ca ei sunt cei vechi in bloc si ca trebuie sa ma conformez". Administratora doar spune ca nu are ce sa le faca, chiar daca stie ca nu e legal.

Radu Gheorghiu spunea...

Radu.
Buna ziua. Am intrat in posesia unui apartament, intr-un bloc de 19 apartamente pentru care am urmatoarele intrebari:
- pentru apa de la subsol trebuie sa platesc cota parte; atat timp cat subsolul are usa cu cheie si, in care, eu nu am acces?- precizez ca blocul nu e prevazut cu boxe ci doar cu subsol tehnic; apa se foloseste pt spalatul butoaielor, a masinilor din fata blocului, pentru punerea muraturilor, chiar se cara in casa cu caldaria.
- Exista vreo metoda prin care sa mi se arate modul de calculare a cheltuielilor comune?Robinetii respectivi au apometre(ca si apa calda si apa rece curge in boxa) dar la asociatie nu e cineva raspunzator, iar administrator nu are nici un tabel cu personae care sa fie de accord cu acest lucru si nici nu poate sa imi spuna daca este "atribuit" vreunui locatar acest consum.
- ma puteti ajuta cu un model de cerere/ articol/ lege in baza careia sa nu mai platesc aceste cheltuieli - si aici vreau sa mentionez ca ei beneficiaza si de instalatie de 220V, asociatia stiind doar ca exista numai 24v(unii au mici ateliere de mestesugarie sau lazi frigorifice) atata timp cat cei care si-au construit boxe, in acel spatiu, nu ma lasa sa intru.
Orice ajutor este binevenit si va multumesc anticipat.
Va rog, daca se poate, sa imi trimiteti si pe adresa ra_ra_mail@yahoo.com eventuale materiale de studiu care sa ma ajute sa nu mi se mai "rada" in nas de vecini, ca "nu am ce le face, ca ei sunt cei vechi in bloc si ca trebuie sa ma conformez". Administratora doar spune ca nu are ce sa le faca, chiar daca stie ca nu e legal.

Building Manager spunea...

Salut Radu,
1. Pentru apa consumata in partile comune, pierderi sau pentru curatenie, platesc toti proprietarii pe cota parte indiviza.
2. Da, faceti o soliciatare in scris in atentia presedintelui.
3. nu exista o astfel de reglementare, ce puteti face este sa ccontestati listele in instanta.

Anonim spunea...

salut sunt Petrica locuiesc la parter acum 25 ani am construit pe cheltuiala proprie o boxa sub scara fiind administrator unul din vecinii de la parter ma forteaza sa il las sa foloseasca boxa, mentionez ca aceasta persoana foloseste singur fosta boxa pentru gunoi punand doar un lacat mare care se situeaza in scara blocului va rog sa ma invatati ce sa fac cum sa procedez

Anonim spunea...

Va rog sa imi spuneti care este legislatia care prevede partile comune pentru care trebuie sa platim intretinerea.
Va multumesc.

Anonim spunea...

va rog sa-mi spuneti temeiul legal pentru partile comune enumerate pentru care se plateste intretinere.

Building Manager spunea...

datele solicitate le gasiti in Legea 230/2007 si HG 1588/ 2007, art 32

daniela spunea...

buna seara,eu fac curatenie prin firma noastra la o asociatie cu un nr de 13 scari,eu cumpar tot necesarul pt curatenie,vreau sa stiu si eu daca este correct,ca administratorul actual,fiind nou ales de citeva luni,i-a scos pe toti cei care nu locuiesc in unele apartamente,vreo 40,de la cheltuielile pt curatenie,mie cine trebuie sa-mi plateasca consumul de material.cei plecati nu au si ei obligatia de a intretine curatenia in imobil,ei cind se intorc gasesc totul curat,geamuri sterse,perdele spalate,pe cheltuiala cui?ma numesc Daniela si va multumesc pt disponibilitatea pe care o aveti de ai ajuta pe toti

daniela spunea...

buna seara,fac curatenie prin firma noastra la o asociatie de loc.cu un nr.de 13 scari.eu cumpar tot necesarul pt.curatenie,vreau sa stiu si e daca este correct ca administraturl actual fiind ales de vreo citeva luni,i-a scos de tot pe cei care nu locuiesc de la cheltuielile pt curatenie,suma raminind aceeasi pt ceilalti de 6 lei pt ap. cei plecati nu trebie sa intretina si ei curatenia in imobil,ei cind se intorc,gasesc totul curat,geamuri sterse,perdele spalate pe cheltuiala cui?va multumesc anticipat pt raspuns

ivp spunea...

in multe comentarii se pomeneste de un Instalator autorizat.. Va referiti la o firma autorizata Iscir pentru lucrari de montaj ?

Administrator spunea...

Da, este nevoie de un instalator sau o firma cu autorizație!

Andreea spunea...

Buna ziua,

locuiesc intr-un bloc din Bucuresti cu 8 etaje. La parterul blocului sunt 2 spatii ( incaperi) care sunt folosite astfel : una ca administratie si una pana de curand era folosita ca uscatorie. Acum cateva luni spatiul folosit ca uscatorie ( mai mult de cei de la parter) a fost blocat de administratorul blocului; mai exact acesta a cumparat (cu banii lui ) o usa metalica care blocheaza acum cele doua spatii dar si iesirea secundara a blocului, iesire prevazuta si cu rampa.
Ce pot sa fac in aceste conditii pentru a debloca aceste spatii?

Costin spunea...

nu poate schimba destinatia acelor spatii, ci doar prin Adunarea Generala si in anumite conditii.
reclamati-l la Politia locala si mai departe in instanta daca nu se rezolva.

Anonim spunea...


Buna seara ,
Locuiesc la bloc , am un apartament cu doua camere ,as dori sa aflu cat trebuie sa platesc salariu administratoruli in cazul in care totul este contorizat ( apa , gunoi , gaz , caldura ) Sunt de acord cu plata curentuli electric de pe scara si cu plata doamnei care intrtine curetenia pe scara , dar ca sa platesc si salariu administratoruli care pur si simplu nu are ce sa calculeze referitor la consumul lunar nu sunt deacord .
De aceea va rog sa mi spuneti cat este cota parte de plata in cazul meu .
Va multumesc Mioara

Building Manager spunea...

Trebuie sa plătiți și administratorul pentru ca sunt și alte activități pe care acesta le desfășoară.
In ceea ce privește cota parte indiviza, eu nu am cum sa stiu, aceasta este prevazuta in contractul dvs. de vânzare-cumpărare.

Anonim spunea...

Buna ziua. Locuiesc intr-un bloc la et.1. vecinul de la parter, are construit un balcon in exteriorul blocului,care se intinde pe toata lungimea apartamentului meu. De curand si-a schimbat tabla de pe balcon, urcand cu tabla pe peretele meu, fapt ce imi afeceteaza mie peretele exterior. Ce posibilitate am sa-l oblig ca montajul tablei sa se rezume doar la acoperisul balconului lui. De asemenea, pot sa-l oblig sa-si vopseasca tabla, intrucat fiind o suprafata puternic reflexiva, imi incalzeste si afecteaza mie peretele, geamurile, unitatea exterioara a aerului conditionat, perdelele.
Multumesc anticipat pentru raspuns.

Administrator spunea...

Buna ziua,
Fațada este proprietate comuna si nu are voie sa execute lucrări pe proprietatea comuna fără acordul asociație. Puteți sa-l reclamați la Primărie.
Pana acolo,puteți sa discutați cu vecinul dvs. cu privire la vopsitul tablei, cred ca o sa înțeleagă.

pal emeric spunea...

sint proprietar unei apartament cu 2 camere baie,hol,bucatarie,terasa.apartamemtel a fost impartit prin partaj jumatare- jumatate eu nu stau acolo deloc de ani de zile numai fosta mea sotie.problema e ca dna de la asociatie ma obliga la cheltuieli de bloc, eu nu stand acolo si nu beneficiez de nimic.intrebarea mea este in cazul de fata ce trebuie sa platesc la asociatie de prorietar ma refer la o suma calculata pe suprafata pe care o detin apartamentul are 52mp total cu tot.apartamentul este situat in orasul MOTRU jud.GORJ.la etajul4.astept un raspuns pe messenger email.emericpal776@yahoo.com

Building Manager spunea...

Asociatia se îndreaptă împotriva tuturor proprietarilor apartamentului si pentru intreaga suma, mai departe dvs. cu fosta sotie trebuie sa va intelegeti.

Anonim spunea...

viovio
Buna ziua,
doresc sa imi montez contoare pentru apa in apartament,dar presedintele asociatiei de locatari spune ca nu imi ia in calcul consumul de apa conform contoarelor pentru plata intretinerii,deoarece nu exista apometre in minimum 51 de apartamente.Mentionez ca la subsolul scarii unde locuiesc exista contoare.Este obligat sa-mi ia in calcul citirea apometrelor sau nu? Exista o lege care sa reglementeze acest gen de situatii?
Va multumesc anticipat

Administrator spunea...

Da, trebuie sa fie montate apometre in tot blocul sau cel putin 70 % din numărul apartamentelor.

Anonim spunea...

Va salut! Am o problema care o vad fara iesire... anume ca subsolul blocului unde locuiesc este inundat, (tevi de canalizare sparte) aste e problema mai veche, acum s-a spart si teava cu apa potabila si nu se poate lucra la ea din cauza inundatiei, vecinii nu sunt de inteles ca trebuie curatat subsolul si reparate tevile pe motivul ca nu au bani (sunt satul de ei)... ce e de facut gandundu-ma ca va urma factura apei potabile cu pierderile respective? Am dreptul sa-mi fac separat din caminul blocului instalatie proprie de apa rece? (nu avem asociatie de locatari) Exista vre-o lege care sa-i oblige sau sa-mi dea mie dreptul sa-mi fac acea instalatie?

Administrator spunea...

Trebuie sa întrebați la furnizorul dvs de apa din oraș care sunt condițiile pentru branșament separat. In ceea ce-i privește pe vecini, numai cu o hotărâre judecătoreasca ii puteți obliga sa contribuie la reparație.

Anonim spunea...

Buna ziua,

Am 2 intrebari: blocul in car elocuiesc are o centrala proprie. Eu am cump garsoniera debransata si acum incerc sa imi montez o centrala proprie pe gaz. Am luat semnaturile vecinilor, dar administratia mi-a conditionat semnatura doar daca semnez la randul meu ca voi contribui la intretinerea, reparatiile ( nu la partile comune cum va-ti astepta) si la centrala termica.
Pot sa imi instalez centrala termica fara acordul administratiei?
Face parte centrala termica a blocului din partea comuna pentru care trebuie sa platesc? Atentie nu vorbesc de partile comune : tevi.

Va multumesc.

Building Manager spunea...

Asociatia de proprietari nu are dreptul sa condiționeze eliberarea avizului de acceptul dvs. pt. a contribui la cheltuielile de reparații ale centralei celorlalți proprietari, atâta timp cât acea centrala nu deservește si părțile comune, subsol, casa scarii, etc.

Anonim spunea...

Locuiesc intr-un bloc de patru et.la et 3 ,iar vecinul de la patru si-a montat centrala.Am fost deacord din bun simt sa il las sa coboare aerisitoarele de pe coloana de caldura la mine in apartament cu conditia ca plateste el.S-a efectuat lucrarea dar incomplet si acum toti vecinii au tabarat pe mine ca nu au caldura si vecinu meu de la patru spune ca nu mai e problema lui.
In concluzie sunt foarte suparat ca am vrut sa ii fac un bine sa scape de tevi din casa si doresc sa ma leg de o greseala de a lui pentru a-l obliga sa ii bag tevile inapoi in casa fiindca e magar.
Spuneti-mi unde poate fi acea greseala [ are voie sa taie tevile din coloana fara semnaturi sau orice alceva ] ajutati-ma sa pot face ceva.VA ROG!!!!!

Anonim spunea...

Buna ziua,
Sunt proprietarul unei unitati individuale dintr-un condominiu , condominiu care are centrala proprie de furnizare a energiei termice. Mentionez ca nu exista sistem de contorizare pentru fiecare unitate in parte si ma refer in special la apa calda , rece si caldura. Intrebarea mea este in ce conditii ma pot debransa de la sistemul de incalzire? evident contribuind in continuare la cheltuielile pentru partile comune.
Va multumesc.

Anonim spunea...

Locuiesc intr-un bloc mixt cu magazine la parter.La etajul I unde am garsoniera este o terasa care tine cat toata scara blocului, lata de aprox. 1 m. Vecinii mei de la apartamente (care au balcoane) au inchis aceasta terasa in dreptul lor. Pe tronsonul meu sunt numai garsoniere (care nu au balcoane) si se arunca mereu gunoaie.Pe aceasta terasa se poate intra prin casa scarii,pentru igienizare, dar administratorul spune ca femeia de serviciu nu are de ce sa mature acolo. Este corect ? este aceasta terasa parte comuna sau este a mea?

Building Manager spunea...

terasa este parte comuna si administrația trebuie sa se îngrijească de curățarea acesteia

Anonim spunea...

Locuiesc intr-un apartament.Vecinii de scara s-au hotarat sa schimbe interfonul defect si sa contribuim cu bani.Eu am refuzat,deoarece in ziua cand au venit sa stranga banii,au venit si cu un tabel pentru acord de inchiriere a uscatoriei,fara a specifica pretul chiriei s-au alte detalii.Pentru refuz mi-au taiat accesul in scara si legatura emitator-receptor interfon.Este legal?,va multumesc.

Administrator spunea...

Asa cum prezentați dvs situația , sigur ca NU este legal! mai mult ... Închirierea spatiilor comune se aproba in AG.

Anonim spunea...

Manuela D: Cei care au cumparat un apartament la parterul blocului vor sa-si construiasca balcon. Pe sub geamurile lor de la bucatarie, baie si sufragerie este o cale de acces in bloc, pavata cu blocuri de piatra, ce duce la strada. Exista si o cale principala de acces la iesirea din bloc, insa multi o folosesc pe cea laterala. Ei vor sa ingradeasca acea cale de acces laterala, intrucat nu le convine sa treaca lumea pe langa balconul lor, spunand ca n-au decat s-o foloseasca pe cea principala. Pot obtine aprobare de constructie desfiintand calea de acces laterala? Este foarte importanta, deoarece scurteaza drumul.

Building Manager spunea...

Nu ar trebui sa primeasca autorizatie peentru constructia acelui balcon. Cu atat mai mult, nu pot desfiinta calea de acces. Faceti reclamatie la primarie.

Anonim spunea...

Care este procedura legala pentru inchirierea uscatoriei din scara unui bloc ?

Building Manager spunea...

Fiind vorba de părțile comune, aveți nevoie de acordul tuturor proprietarilor din bloc sau de aprobarea Adunării Generale.

Anonim spunea...

Pentru inchirierea uscatoriei din scara de bloc,este legal numai un tabel nominal cu semnaturile locatarilor,s-au si contract de inchiriere legalizat?.,va multumesc.

Administrator spunea...

Este bine sa încheiați un contract de închiriere.
Nu este obligatoriu sa fie legalizat.
De asemenea, aveți nevoie si de acordul membrilor asociației de proprietari, fiind vorba de o proprietate comuna.

Anonim spunea...

Ovidiu
Pe scara noastra exista UN singur utilizator al incalzirii centrale ce locuieste la etajul 4 (din 4) Restul sunt cu centrale termice si sunt debransati de la incalzirea centrala.. Teava de incalzire care trece prin baia fiecaruia de la parter la etajul 4, s-a spart in perete (podea) intre parter si etajul 1. Cine trebuie sa plateasca reparatia: proprietarii de la parter si etajul 1, cel de la etajul 4 singurul care foloseste de fapt incalzirea centrala sau asociatia? Daca asociatia trebuie sa plateasca , va imparti cota parte la TOTI locatarii din asociatie sau numai la cei de pe coloana respectiva? Va multumesc

Administrator spunea...

Asociația suporta reparația și se repartizează pe cota parte.

Anonim spunea...

Ovidiu
O parte din locatari vor sa taie copacii de linga bloc. Daca un singur locatar de pe scara nu este de acord, se mai pot taia copacii? Care este actul legislativ care reglementeaza asta? Precizez ca acesti copaci nu constituie nici un fel de pericol. va multumesc.

Administrator spunea...

Copacii nu pot fi tăiați de vecinii dvs. Curățarea copacilor sau toaletarea se poate face doar de Primărie prin structurile abilitate. Vecinii dvs. pot fi amendați dacă vor tăia copacii. Puteți sa anunțați politia locala.

Anonim spunea...

multumesc ca existati!
incerc sa fac pe cenzorul si vreau sa-mi spuneti cum platim un mester priceput, care nu are firma si nici pfa nu e.
si mai vreau sa stiu daca putem plati facturi din chiria incasata pe niste panouri publicitare.
multumesc frumos

Administrator spunea...

Daca mesterul face o lucrare ocazionala, puteti sa-i faceti conventie civila.

Nu puteți sa plătiți facturi curente din chiria încasată pe panourile publicitare. Banii obținuți din chirii puteți sa-i folosiți pentru investiții in imobil, pentru îmbunătățirea confortului locatarilor.

Stefan Florea spunea...

Buna ziua , Va rog sa imi spuneti care este procedura legala in urmatoarea situatie : Locuiesc intr-un bloc cu patru nivele, 14 apartamente.Avem centrale termice toti si contoare individuale pentru apa rece in fiecare apartament. De la o vreme, au inceput sa apara pierderi foarte mari la nivel contor colectiv ( suma calculului contoarelor individuale este mult mai mica decat cea a contorului central ,al furnizorului).Am montat pentru verificare un contor nou al nostru ,imediat dupa cel al furnizorului,crezand ca este problema cu contorul furnizorului, dar cifrele sunt aceleasi, deci problema este a noastra.Am verificat subsolul ,tevile, contoarele din apartamente(sigilii), si totul este ok,nu sunt pierderi ,totul uscat. Deci teoretic, nu exista pierderi ,si totusi ,in ultima luna am avut in plus (la comun) 50 de metri cubi de apa ,ceea ce este foarte mult pentru 14 apartamente.Concluzia la care am ajuns este ca se fura in apartamente ,de catre unii dintre locatari, prin tevi fantoma , trase de pe comun ,ascunse in masca.. Va rog sa imi spuneti care este procedura legala pentru demascarea acestor hoti si ce trebuie sa facem noi ceilalti ,pagubitii pentru a recupera sumele deja platite ”la comun”, care sunt destul de mari..Va multumesc...

Anonim spunea...

buna ,locuiesc intr-un bloc cu 4 etaje .De 2 ani folosim uscatoria blocului pentru uscarea hainelor .Vecinul care are o camera situata deasupra uscatoriei, inchide geamul din luna septembrie sub pretextul ca ii este frig.Ce se poate face in situatia de fata?
va multumesc
corina

Anonim spunea...

s-a schimbat tevile de canalizare de la subsol,plateste doar coloana care e legata la tevile respective ?sau toata scara?

Building Manager spunea...

Izolați termic uscătoria. Începeți cu plafonul, peretele comun cu cel al vecinului.

Building Manager spunea...

Platesc toti proprietarii pe copta parte indiviza.

Anonim spunea...

sunt dory, am o intrebare: este permisa montarea unui hidrofor intr-un apartament de bloc, tinand cont ca este extrem de zgomotos? are nevoie si de acordul vecinilor?
multumesc

Anonim spunea...

Sunt Maria. Am o problema chiar cu presedintele asociatiei de proprietari cu care locuiesc pe aceasi scara a blocului. A ocupat abuziv, spun eu, spatiul de la subsolul blocului care odata a fost crematoriu (bloc f.vechi) cat si spalatoria si uscatoria subsolului unde si-a facut o alta bucatarie, shimband efectiv destinatia spatiului comn. L-am atentionat in nenumarate randuri ca doresc sa usuc rufele acolo, dar m-a trimis efectiv la plimbare pretinzand ca el acolo a facut curatenie si ii apartine. In spatiul crematoriul unde efectiv l-a umplut cu tot felul de scule, piese auto si alte maruntisuri mi-a aruncat efectiv lucrurile pe care le aveam intr-un colt. Unde ma pot adresa pentru a putea sa pot folosi si eu spatiul comun. Mentionez ca fiecare apartament are boxa lui proprie, Va multumesc,

cristina spunea...

Locuiesc într-un apartament mansardat, construit peste un bloc de 4 etaje. Apartamentul meu NU e racordat la căldura blocului, noi avem centrală. Ţevile de căldură se opresc la et 4, nu trec şi prin ap. meu. Noi avem conductă proprie, de apă rece doar, care pleacă direct de la subsol. Pe scară nu sunt calorifere, prin ap meu, cum am zis, nu trec ţevi comune de călduă şi, totuşi, sut obligată să plătesc căldura comună a bl. Mi s-a spus că plătesc căldura dată de ţevile de la subsol. Dar din acele ţevi nu pleacă nimic spre ap meu! Cum se calculează cât îmi revine să plătesc? Mi se pare cam mult 30 de lei doar cota mea doar pt ţevile de la subsol... Mulţumesc

Administrator spunea...

Buna ziua, Da, din păcate acestea sunt neajunsurile vieții la bloc. Pentru căldura consumata (pierduta) in părțile comune, cum este și subsolul, trebuie sa plătească toți proprietarii din cadrul condominiului, indiferent de etaj sau de țevile care le trec prin apartament.
De regula, pierderile de energie termica din spatiile comune se repartizează pe cota parte indiviza.

Anonim spunea...

Buna ziua.Locuiesc la parterul unui bloc si doresc sa izolez(din subsol)pentru ca este frig este rece. Daca asociatia trebuie sa plateasca , va imparti cota parte la TOTI locatarii din asociatie sau numai la cei de pe coloana respectiva?Ori trebuie eu sa suport totul materiale+manopera?Adresa mea de MEESENGER costycernescu@yahoo.com. Va multumesc

Administrator spunea...

Buna ziua, Având in vedere ca aceasta lucrare se face individual, dvs. suportați întregul cost al lucrării. Doar in cazul reabilitării întregului imobil atunci putem sa discutam de o lucrare comuna suportata de toți proprietarii.

Anonim spunea...

costica.Sunt obligat sa contribui la IZOLAREA acoperisului de bloc cu toate ca stau la parter?Izolarea nu se face pe toata SUPRSFATA se face pe TRONSOANE?

Anonim spunea...

buna ziua daca factura mea de caldura din decembrie 2013 ista este 0 de ce eu trebuie sa platesc 176.2700 pentru o persoana unde ma adresez multumesc

Administrator spunea...

Salut, faceti o solicitare scrisa la asociație prin care solicitați sa va prezinte modul de calcul al întreținerii. In functie de raspuns decideti daca contestati listele sau nu

puscahoreanga ion spunea...

pusca silviu
la noi in subsolul tehnic s-au facut boxe de catre unii proprietari iar pentru mine proprietar asociatia de proprietari a zis ca nu mai este spatiu si pentru alti doritori!blocul este din 1972 si are subsol tehnic!va rog sa imi spuneti daca credeti ca in 1972 putea exista subsol tehnic cu boxe din constructie?oricum as dori sa stiu ce este acela subsol tehnic definitie si ce trebuie legal sa contina el din constructie?poate avea boxe din constructie sau nu?

membru comitet spunea...

Daca boxele fac parte din proprietatea comuna, atunci toti proprietarii trebuie sa beneficieze, daca in schimb boxele sunt proprietate individuala, ele fiind trecute in actul de proprietate, atunci sunt tratate ca atare. Spatiul tehnic este spatiul prin care trec tevile comune ce deservesc proprietatea.

Anonim spunea...

Buna seara
Locuiesc intr-un bloc de 4 etaje si am centrala termica si contoare de apa rece. Este normal ca la calculul cheltuielilor pe persoana sa mi se puna apa calda?

Administrator spunea...

Nu prea este corect. Ar fi trebuit sa vi se pună pe cota parte indiviza, dacă sunt pierderi de apa calda.

Anonim spunea...

Adrian D
Am fost si eu administrator de bloc pana in urma cu vreo 4 luni, iar acum sunt cenzor. La noi la bloc cei care au centrala, sunt scosi de la gaze, apa calda si caldura, dar platesc apa rece parti comune, apa calda parti comune si caldura parti comune conform legii.

Anonim spunea...

Adrian D
Exista blocuri vechi care din constructie sunt prevazute cu boxe.
Intr-un bloc care are subsol tehnic si nu a fost prevazut cu boxe la constructia sa, nu se pot face boxe decat cu multe avize, dar si asa e posibil ca primaria si alte organe abilitate sa nu aprobe.

madalynv spunea...

Stau la demisol, cobor 7 trepte, sunt 3 etaje, de platesc consumul electric(lumina de pe scara) in mod egal cu cel de la mansarda? 3 peroane daca intra in apartamentul de la demisol nu este cat timpul care il urca o persoana la mansarda?????

ovidiu spunea...

Ovidiu:
Repartizarea costurilor generate de energia electrica consumata cu spatiile comune se calculeaza pe cota indiviza sau numarul de persoane per apartament? Aceeasi intrebare pentru costurile generate de izolarea hidro a blocului. Asociatia de proprietari foloseste exclusiv o boxa din blocul in care locuiesc, proprietatea noastra comuna Am revendicat scris dreptul de folosinta pentru aceasta boxa dar am fost trimis la plimbare, sub pretextul ca, Asociatia are acordul a jumatate plus unu dintre proprietari. Este legal? Si daca nu, ce pot face in continuare? Va foarte multumesc!

Anonim spunea...

Buna seara, locuiesc la parterul unui bloc, iar in fata bucatariei apartamentului meu este o mica gradina, de vreo trei metri patrati. Nu stiu daca apartine primariei, sau blocului, prin urmare tuturor vecinilor, insa as dori sa stiu daca exista vreo posibilitate de a achizitiona acea gradina. Va multumesc.

Anonim spunea...

popa vasile iulian.Buna ziua ,am un spatiu comercial la parterul unui bloc(2 camere)am contuar de apa separat de reteaua blocului,am contract pe firma pentru furnizarea de gaze,contract pe firma pentru furnizare energie electrica,contract pe firma pentru gunoi,nu folosesc ca si intrare casa scarii,nu locuiesc acolo si totusi sint somat sa platesc pierderi de apa,lumina pe scara,curatenia pe scara,contributia pentru doamna administrator.Considerati ca este normal ?

membru comitet spunea...

Da, este normal!

membru comitet spunea...

Gradina din fata blocului este domeniul public al statului, de cele mai multe ori și nu se poate achiziționa.

Anonim spunea...

Buna ziua,
La noi in bloc s-au furat contoarele de apa calda, cine trebuie sa plateasca paguba (tinand cont ca administratorul si gospodarul blocului detin cheia de la subsol, iar locatarii o cer doar anuntati si insotiti de unul din cei mentionati mai sus pentru a intra in subsol)? Va rog sa-mi precizati si in baza carei legi se gaseste acest caz.
Multumesc!

membru comitet spunea...

Este o cheltuiala comuna, dar dacă se dovedește ca ar fi vina unei persoane care trebuia sa asigure aceste contoare, atunci răspunderea este a celui vinovat. Vina o poate constata doar organele abilitate.

Anonim spunea...

Buna ziua,
Ma numesc Andrei si va rog sa ma ajutati cu urmatoarea situatie:
- s-au facut anumite reparatii la lift, acum circa 2 ani. am platit acele reparatii dar momentan pentru a reusi sa fortete persoanele care nu au platit liftul au montat n cititor de cartele. De circa o luna liftul functioneaza cu o cartela pe care eu nu o doresc desi am platit liftul si vreau sa stiu daca pot face ceva din punct de vedere legal? atata timp cat nu doresc sa iau aceasta cartela nu mi se pare corect ca cineva care vine la mine sa nu poata urca cu liftul pentru ca asa doresc unii. si doresc sa nu mai folosesc liftul si sa pot fi scazut la asociatie de la cheltuielile cu liftul. Se poate? ce lege reglementeaza aceasta chestiune? Multumesc

Anonim spunea...

Buna ziua,
Ma numesc Andrei si va rog sa ma ajutati cu urmatoarea situatie:
- s-au facut anumite reparatii la lift, acum circa 2 ani. am platit acele reparatii dar momentan pentru a reusi sa fortete persoanele care nu au platit liftul au montat n cititor de cartele. De circa o luna liftul functioneaza cu o cartela pe care eu nu o doresc desi am platit liftul si vreau sa stiu daca pot face ceva din punct de vedere legal? atata timp cat nu doresc sa iau aceasta cartela nu mi se pare corect ca cineva care vine la mine sa nu poata urca cu liftul pentru ca asa doresc unii. si doresc sa nu mai folosesc liftul si sa pot fi scazut la asociatie de la cheltuielile cu liftul. Se poate? ce lege reglementeaza aceasta chestiune? Multumesc

marian mihai spunea...

Buna ziua. Marian ma numesc.Locuiesc la etajul 10 din 10 al unui bloc de locuinte.
In acoperisul balconului au aparut fisuri prin care se infiltreaza apa,aceasta intrand in balcon.Acesta este inchis cu geam termopan.
Administratorul refuza repararea acoperisului balconului motivand ca acesta nu este parte comuna si ca trebuie sa il repar individual.Are dreptate? Daca nu are ce pot face?
Multumesc

Hidroizolații terase spunea...

Buna ziua, terasa balconului este proprietate comuna. Trebuie sa faceți o reclamație la Președinte, dacă nu se rezolva trebuie sa va judecați cu ei sau faceți dvs lucrarea după care încercați sa recuperați banii.

mihai spunea...

Buna seara,locuiesc la parterul unui bloc cu 10 etaje,doresc sa stiu daca vecini de la etajele 1,2,3 etc. pot planta pe trenul din fata ferestrelor mele,pomi tufe,plante agatatoare incat nu mai pot vedea nimic pe fereastra,nu mai intra aproape nici soarele .Pot intra sa le mai scurtez (unele sunt chiar uscate) sau dupa caz chiar sa le tai? Daca le tai si ei se supara ce se poate intampla ? Am uitat,cei de mai sus arunca diverse deseuri care raman agatate in pomi si tufele din fata geamului meu ,au aruncat si pungi cu fecale si am fost nevoit sa tai din gardul viu de sub fereastra fiinca nu puteam sa deschid geamul de miros insuportabil, acum s-au suparat ca am scurtat gardul, ce pot face ?

Anonim spunea...

Buna ziua, ma numesc Cristina Paduroiu, locuiesc la ultimul etaj al unui bloc de 8 etaje. Am doua intrebari: liftul este proiectat sa urce doar pana la etajul 7, pentru ultimul etaj folosesc scarile. Intrebarea mea: este normal sa platesc aceleasi sume pentru ascensor, ca cei de la etajele inferioare care nu sunt nevoiti sa mai urce un etaj pe scari? A doua intrebare: exista vreun cadru legal care sa imi permita amenajarea terasei blocului, sub forma unei gradini, atat cat tine suprafata apartamentului propriu? Va multumesc.

Anonim spunea...

Buna ziua,

Ma numesc Daniel si va rog sa ma ajutati cu urmatoarea situatie:
Locuiesc la etajul 2 intr-un imobil cu 10 etaje in Bucuresti ,la baie sunt inundat de circa 1 luna , instalatori care au venit au constatat ca defectiunea ar fi la etajul 3 cel de deasupra mea la coloana de scurgere, la vecinu in casa nu intre etaje. Intrebarile mele sunt:
1)Reparatia se va face de catre asociatie ?
2)Daca da , in cost va intra si refacera la loc peretilor care se vor sparge pentru a schimba teava?
3)Ce trebuie sa fac ca sa ca sa fie reparata, in caz ca se plateste de catre asociatie(Cerere scrisa catre asociatie , reclamatie etc.)
4)Daca nu este platita reparatia de catre asociatie vecinul este obligat cumva sa faca reparatia?
Multumesc anticipat

Administrator spunea...

Salut Mihai,
Amenajarea spațiului verde precum si ingrijirea acestuia se face de catre ADP sau servicciile specializate din subordinea primariei.

Cu privire la faptul ca vecinii dvs arunca tot felul de gunoaie pe fereastra, puteti sa reclamati la Politia locala precum si la Presedintele asociatiei de proprietari.

Administrator spunea...

Buna ziua Cristina Paduroiu,

La prima întrebare răspunsul este: DA, iar la a doua, numai cu acordul membrilor asociației de proprietari, fiind vorba de proprietatea comuna.

Building Manager spunea...

Salut Daniel,
Instalatorul trebuie sa constate dacă este vorba de o țeavă comuna sau de o țeavă proprietate individuala.
Daca este o țeavă comuna, atunci întreaga reparație este suportata de către Asociatia de Propiretari, inclusiv refacere zidului.

Solicitati asociației sa faca reparația printr-o cerere scrisa, dacă este vorba de o țeavă comuna.

Daca este o țeavă proprietate individuala,vecinul dvs este obligat sa facă reparația , in caz contrar poate suporta si pagubele provocate dvs ca urmare inundației.

kcris spunea...

Buna ziua,

Stiti cumva care lege/hg/ordin anrsc reglementeaza procentul din factura de incalzire care se va folosi pentru a repartiza partile comune intr-o asociatie de proprietari?

Am gasit doar un ordni vechi anrsc, nr.343 insa acela se refera doar la sezonul 2010-2011.

Multumesc mult
Cristian

membru comitet spunea...

Salut, 343 a rămas valabil!

Anonim spunea...

Buna ziua,

Am si eu o intrebare. Blocul in care locuiesc are o cale de acces cu poarta (2 porti - una pentru masini si una pentru pietoni). Acum se pune interfon la poarta de acces pietoni. Avand in vedere ca exista interfon la intrarea in imobil, pot sa ma opun instalarii interfonului la poarta? Daca da, ce trebuie sa fac?

Building Manager spunea...

Buna ziua, Puteti sa discutati problema in cadrul Adunarii Generale, atunci cand se decid astfel de lucrari.

Anonim spunea...

calea de acces face obiectul asociatiei de proprietari?

Building Manager spunea...

Da, si asigurarea acesteia tot in sarcina Asociatiei cade.

Anonim spunea...

Buna ziua. As vrea sa stiu daca exista o lege prin care reglementeaza la cati metri minim se poate afla un copac de un bloc? sa un garaj de un bloc de locuinte?

Anonim spunea...

buna ziua. ma intereseaza daca exista o lege privind distanta la care se poate afla un copac sau garaj de un bloc de locuinte?

membru comitet spunea...

Atat cat sa nu va afecteze. Cel mai bine faceti o sezizare la ADP, ei se ocupa de spatiile verzi.

Anonim spunea...

buna,locuiesc intr-un bloc cu 4 etaje,2 scari ,in Timisoara.Geamurile de pe casa scarii sunt intr-o stare jalnica ,rupte ,nu se mai pot deschide si inchide(parte din ele sunt batute in cuie),dorim sa le schimbam dar cei de la parter nu doresc sa participe cu bani pe motiv ca ei nu folosesc scarile,cum putem recupera banii de la ei.Administratorul a spus ca nu poate adauga aceasta suma la cheltuieli.

Building Manager spunea...

Buna, Administratorul dumneavoastra greseste, sau nu este pregatit pentru aceasta functie. Inlocuirea ferestrelor este o cheltuiala comuna si se repartizeaza tuturor proprietarilor, indiferent de etajul la care locuiesc, pe cota parte indiviza. Cei care nu platesc pot fi actionati in judecata pentru orice restanta mai mare de 90 de zile.

Anonim spunea...

Buna!Locuies intr-un bloc de locuinte prevazut cu doua intrari in casa scarii.una din caiile de acces:calea principala este blocata de catre un proprietar apartament de la parter.Am solicitat deblocare caii de acces insa au refuzat categoric.Am inaintat o plangere presedintelui asociatie de proprietari cu solicitare deblocarii acestei caii insa acesta a venit cu o foaie in care propune nedeschidere caii de acces in imobil semnata de toti ceilalti cooproprietari din acest imobil.cred ca este un abuz si am rugamintea sa imi spuneti carui institutii sa fac palngere pentru solutionare deschideri acestei caii de aces si in situatia in care au obstructinat abuziv acesta intrare pe baza carui articol nu au dreptul de a limita accesul in imobil.Mentionez in cazul unui incendiu sau calamitate naturala cum ar fi cuteremure in caz evacuare sau acces-ul pompieriilor este obturat .

Anonim spunea...

Buna!Locuies intr-un bloc de locuinte prevazut cu doua intrari in casa scarii.una din caiile de acces:calea principala este blocata de catre un proprietar apartament de la parter.Am solicitat deblocare caii de acces insa au refuzat categoric.Am inaintat o plangere presedintelui asociatie de proprietari cu solicitare deblocarii acestei caii insa acesta a venit cu o foaie in care propune nedeschidere caii de acces in imobil semnata de toti ceilalti cooproprietari din acest imobil.cred ca este un abuz si am rugamintea sa imi spuneti carui institutii sa fac palngere pentru solutionare deschideri acestei caii de aces si in situatia in care au obstructinat abuziv acesta intrare pe baza carui articol nu au dreptul de a limita accesul in imobil.Mentionez in cazul unui incendiu sau calamitate naturala cum ar fi cuteremure in caz evacuare sau acces-ul pompieriilor este obturat .

Anonim spunea...

buna ziua ,locuiesc intr-un bloc cu doua scari ce au impreuna o coloana verticala comuna ,daca se sparge o conducta pe verticala ,alta decat aceea face obiectul condominiului comun plateste tot blocul reparatia ?

parasciva ana spunea...

buna ma numesc ana locuiiesc intrun bloc cu 4etj. in Timisoara,asoc.de locatari nr.23 a decis sa izolam fatada blocului pe cont propriu.Ap. sunt compuse din 2,3si3 camere decomandate pe doua parti.Eu locuiesc intrun ap.cu3cam.decomandat si am suprafata fatadei de exterior dupa calculele asoc. de60 ,30 m.p. iar ap cu 2 si 3 cam au suprafata de32 si 37 m.p.Noua ne revine de plata aproape jumatate din ce au cei cu 2si3 cam.,stiind ca dupa lege fatada face parte din partile comune a asc.le am spus ca nu este corect cum calculeaza si sa calculeze dupa cota parte indiviza ,administratorul blocului sa interesat care este demersul legal si a fost de acord cu mine si cand com.de cenzori afost anuntata ca calculele nu au fost facute dupa c. p. i.suprafata fatadei bloc lau obligat sa predea adm. Am fost si la primarie sa ma conving ca suprafata fatdei blocului este parte comuna a asoc.si catare se calculeaza dupa c.p.i. nu dupa cat. cati pereti are in exterior fiecare ap.Va rog frumos sa ma indrumati ce pot sa fac in continoare ca calculul sa se faca com. legi nu dupa cum spune com decenzori ,daca avem confort sa platim mai mult ,va multumesc.

Anonim spunea...

-buna ziua - INTR-UN bloc tip vechi - unde se afala 3 familii - spatiile comune si anume spalatoria si wc de pe culuar sunt disputate aleator de un propietar --spalaoria este musai sa aibe wc sau apartine camerelor de pe etaj -camerele apartin unui singur propietar.

Anonim spunea...

Buna ziua! Ma numesc Mihaela D. din Ploiesti.
Locuiesc intr-un bloc ANL, iar presedinta asociatiei dupa cinci ani de zile a hotarat ca ne trebuie avizier, altfel asociatia va fi amendata. Acest avizier a fost facut la o firma "foarte departe" de catre o cunostiinta la pretul de 40 lei plus cost consum de combustibil deplasare cu masina personala neinstiintandu-se decat sefii de scara, parerea celorlalti locatari necontand. La fel s-a procedat si cu alte cheltuieli administrative care au aparut in tabelul cu cheltuielile de intretinere. Mai mult, convoaca adunare generala si cere cinstitirea unui fond de urgenta avand si fond de rulment, iar cand am vrut sa ma folosesc de fondul de rulment a spus ca este rulat in facturi, administratora nevran sa ia masuri legislative impotriva familiilor restantiere spunand ca e scump sa angajezi un avocat. Avem familii care detin animale de companie de cand s-au mutat in bloc, iar acum la adunarea generala se dezbate si problema acestora(eu avand un catel de un an de zile) de cand n-am vrut sa platesc suma aferenta avizierului sustinand ca e foarte mult si daca ma instiinta puteam ajuta la confectionarea acestuia la costuri mai mici. Administratora a mai bagat la costuri intretinere si un certificat digital de care se foloseste dumneaiei pentru a dwschide o aplcatie A.N.A.F..Ce pot fce pentru a contesta ceste costuri ce nu cred ca sunt tocmai reale si legale. Multumesc anticipat pentru raspuns.

Administrator spunea...

pt. Mihaela D. din Ploiești.
Buna ziua,
Puteți contesta listele in instanta.
Cu privire la cele semnalate de dvs facem urmatoarele precizări:
- este legala constituirea fondului de reparații și a fondului de rulment
- fondul de rulment rămâne la asociație până vindeți apartamentul și va mutați din bloc, nu puteti sa solicitati restituirea acestuia cand aveti dvs nevoie de bani.
- costul certificatului digital este unul personal, care ii folsește Administratorului pentru desfășurarea activității, conform atribuțiilor de servici, deci nu ar trebui sa fie suportat de membrii asociației.

Anonim spunea...

Buna ziua, locuiesc intr-un bloc de 4 etaje in Bucuresti la ultimul etaj.Am infiltratii la toate colturile esterioare ii spun administratorului si imi raspunde ca cel de la care am cumparat si-a izolat peretii pe afara si a umblat la terasa si ca el nu are ce face,ce problema am eu cu cei care au stat de ce l-au lasat sa faca asta presupun ca au fost toti locatarii de pe scara de acord ca si ei si-au impachetat apartamentele e problema mea sau a tuturor locatarilor de pe scara?va multumesc anticipat.

Diana spunea...

Buna ziua. Locuiesc de 5 ani intr-un bloc construit in 1967 care pe timpuri avea rezervoarele de la WC pozitionate in partea de sus (linga tavan) si cum erau atunci timpurile fara contor. In timp, acele tevi au fost anulate, iar alimentarea rezervorului de la WC s-a facut in partea de jos racordate dupa contor de catre vre-o trei proprietari inaintea mea (fapt pe care il sustine si instalatorul pentru ca el a momtat contoarele de mai bine de 14 ani)
Imi puteti spune cine trebuie sa suporte cheltuielile pentru lichidarea urmarilor (inundatie vecina de jos, si gaurile imense facute in baia mea din 30 in 30 cm pentru a gasi cauza inundatiei, daca...

1, teava anulata nu este racordata la nici un obiect sanitar din apartamentul meu.
2, daca acea teava a fost innadita inca de la constructia blocului fara a fi lipita de unde a si cedat
3, daca de existenta acelei tevi nu am stiut nici eu ca proprietar nici instalatorul blocului care a dat 4 gauri mari ca la final sa-si dea seama si sa-si aduca aminte de existenta acestora
4, daca in apartamentul meu a fost sistata furnizarea de apa calda si rece, iar vecinii erau inundati in contunuare,
5, daca acea teava sub nici o forma nu intra in apartament si este ascunsa in masca de la chiuveta pe unde trec toate tevile (apa rece, calda, canalizare) spatiu de altfel definit ca fiind comun, iar anularea ei nu afost facuta de la baza tevii principale.
6, fisura de unde a cedat era in masca de la ciuveta (spatiu comun) si nu in perete sau in apartamentul meu

Instalatorul blocului cand a inceput lucrarile m-a convins ca e defectiune la partile comune din moment ce oprirea robinetilor mei nu modifica situatia, iar orirea apei pentru toata coloana afecteaza multi locatari si nu-i putem lasa fara apa si ca toate cheltuielile le va suporta asociatia, iar in momentul in care a descoperit ca defectiunea provine de la o teava care candva deservea apartamentul meu, m-a obligat sa-i achit nesimtita suma de 550 ron care este constituita din 100x2=200 ron deplasare 2 zile, manopera 300 ron si dop de plastic pentru a infunda teava 50 ron.

Mai mult de atit, instalatorul impreuna cu administratorul sustin ca eu trebuie sa suport reconstructia mastii, reapratia din baia mea si din baia vecinilor de sub mine, sustinand ca doar tevile verticale sunt proprietate comuna, iar cele orizontale sunt tevi individuale.

Consider ca tevile individuale sunt de la un robinetul care face separarea consumului prevazute cu un contor pentru masurarea consumului si pana la obiectul sanitar, fapt care ar putea sa te lase sa decizi cand si cum sa intervii pentru reparatii (ma refer la situatia financiara, disponibilitate, etc), din moment ce defectiunea este pe acest tronson, iar oprirea apei nu afecteaza pe nimeni decat pe tine.

Ajutati-ma cu un raspuns ... cine si ce cheltuieli trebuie sa suporte?

administrator spunea...

Tevile verticale, cele care trec din apartament in apartament, sunt tevi comune. Din aceste tevi printr-un "T" se face legatura cu tevile individuale, de regula cele orizontale care merg spre apometru si spre celelalte instalatii individuale. Tot ce pleaca din acel "T" de legatura, reprezinta instalatia individuala, chiar si inainte de apometru, drept pentru care, orice reparatie la aceste tevi se suporta de proprietar si nu de Asociatie.

Anonim spunea...

imi place toate raspunsurile dv dar va rog ff mult sa ma ajutaticu o lamurire la itrebarea mea locuiesc la un bloc cu 4 nicele si in scara sunt montate centrale termice la 10 locatari asi dori sa/mi montez si eu o centrala termica dar am probleme cu acesti locatari pt ca solicta ff multi bani pt a ma intepa in teava de gaz montata de ei si pe deasupra trebuie sa suport si celtuiala regulatorului de gaz pe celtuiala mea pt ca regulatorul actual e de 10 iar eu sunt al unaprea zecea apartament va rog ff mult sa ma ajutati cu aceasta stuatie care e ste legea pentru a monta aceasta centrala va multumesc ff mult astept raspuns

Anonim spunea...

nu sunt multumita cu raspunsul pe care l-am primit... asa ca revin cu intrebarea...
Daca a aparut o defectiune la o teava de la care s-a debransat cine suporta cheltuielile de reparatii? (teava a acedat in intervalul intre acel T si dopul care a fost pus la debransare)

Building Manager spunea...

Buna ziua, ne dorim ca toate răspunsurile noastre sa fie satisfăcătoare, dar nu reușim mereu, ne cerem scuze.

In ceea ce privește întrebarea dvs. consideram ca tot ce pleacă din acel "T" este proprietate individuala, si motivam prin faptul ca dvs. sau poate alt proprietar va dori rebranșarea, in acel moment va scoate dopul si va conecta instalația din casa la instalatia comuna, folosind acea țeavă care se conectează cu "T"-ul din țeava comuna. Este o țeavă care deservește apartamentul dvs și nu pe cele ale celorlalți vecini, ca sa o consideram o țeavă comuna.

Anonim spunea...

si daca acea defectiune a tevii anulate este cauzata de interventiile facute la etajele superioare la reparatia tevilor comune de canalizare? reparatia defectiunilor aparute in urma interventiilor la tevile comune inclusiv apometrul inundat cu apa calda din cauza careea nu s-a mai putut citi indicele? Totul a pornit de la etajul 7 unde a fost schimbat racordul de canaliyare de la WC, acea interventie a produs defectiuni la teava de canaliyare la et.6 unde s-a spart caseta de tevi comune si a fost inlocuita pe banii blocului teava de canoliyare fisurata. In urma spargerilor de pereti au cazut bolovani peste acea teava anulata de la et.5. La et.6 si 7 totul s-a reparat pe banii blocului, iar la et.4 si 5 care si ele au fost inundate de acea teava de canalizare nu se mai reapara nimic, pentru ca a aparut ulterior acea defectiune la o teava debransata... nu mi se pare corect. Eu , cea de la et.5 am fost afectata cel mai mult... m-au inundat in sufragerie, in hol, mi s-a spart baia, mi-au defectat contorul, si acum mi se inainteaza si pretentiile celor de la et.4 pentru ca administratia refuza sa repare, asta in conditiile in care la mine in baie nu era strop de apa (faianta este pusa pana in tavan si pe tavan inclusiv)... Exista situatii in care se pot face exceptii si administratia blocului dupa o adunare a proprietarilor sa decida suportarea cheltuielilor in cazul meu?

«Cel mai vechi ‹Mai vechi   1 – 200 din 218   Mai noi› Cele mai noi»

Trimiteţi un comentariu

Vă rugam să specificați "Numele" pentru o identificarea mai ușoară a răspunsului.... Mulțumim!

Dacă vă place acest Blog, va rugăm să-l susțineți printr-un click pe anunțul de mai jos. Mulțumim!