4 ianuarie 2014

La ce banca retragi mai putin decât ai depus?

sursa foto: www.frontpress.ro
Dobânzile mici, cuplate cu comisioanele grase vă pot aduce în situația în care să scoateți mai putini bani decât ați depus, la bănci mari din România.

În cazul a patru bănci din sistem, pentru un depozit de 3.000 de lei la trei luni, clientul plătește el bani băncii. Deși clientul ar trebui recompensat pentru că împrumută banca, combinația dobândă mică/comision mare face ca acesta să plătească banca pentru că o finanțează, scrie economica.net.

Raiffeisen Bank plătește cea mai mică dobândă pentru economisirile pe trei luni: 2,8% pe an. În trei luni, dobânda netă acumulată este de 17,64 lei. După ce sunt scăzute cheltuielile cu administrarea contului curent de 2,5 lei pe lună, mai rămân 10,14 lei. Comisionul de retragere numerar de la ghișeu este de 0,5%, minimum 2,5 lei, astfel că retragerea sumei de 3.010,14 lei te costă încă 15 lei. În final, clientul norocos se alege cu 2.995 de lei din cei 3.000 de lei depuși la bancă.

La BCR, dobânda pentru depozitele la trei luni este de 2,95%. La 3.000 de lei depui, câștigul net din dobândă este de 18,59 lei. BCR nu mai servește clienții cu conturi curente standard, ci cu pachete de cont curent. Cel mai ieftin costă 4,5 lei/lună. În trei luni, clientul plătește 13,5 lei doar pe administrarea contului curent. Retragerea banilor de la ghișeele băncii costă încă 0,5% din suma retrasă, dar nu mai puțin de 8 lei, însă la pachetul de cont curent primești și un card, la care comisionul de retragere de la bancomat este de 0,25%. În varianta favorabilă, la 3.000 de lei depuși, primești înapoi 2.994,6 lei.
Citește pe telegrama.ro despre alte bănci de unde scoateți mai putini bani decât ați depus.

10 noiembrie 2013

Divorțul la MEDIATOR - avantaje


O căsătorie fără copii şi partaj poate fi desfacută la judecătorie, cu acordul ambilor soţi, într-o lună, contra sumei de 39 lei. La Primărie, taxa de divorţ s-a scumpit de 20 de ori, conform noilor prevederi legislative, ajungând la 500-600 lei, cam cât costă şi divorţul simplu la notar, pentru o familie fără copii. Dacă însă aveţi de luat decizii privind întreţinerea şi educarea copiilor sau de împărţit bunuri comune, lucrurile se complică, atât ca timp, cât şi ca sume investite în proces. Acesta este momentul în care intervine, salutar, medierea. Cu 1-2 sedinţe de mediere puteţi economisi timp şi bani, şi, mai ales, puteţi rămâne în termeni amiabili cu fostul partener, lucru deloc de neglijat atunci când acesta este şi părintele copilului.

RecomandamMediatori.uv.ro pentru partaje, divorț. succesiuni, recuperări debite, diverse conflicte, etc.

Cum funcţionează medierea în caz de divorţ?
Când se ajunge la decizia că nu mai poate fi continuată căsătoria, unul din soţi (sau ambii, dar în mai putine din cazuri) solicită instanţei să pronunţe divorţul şi să stabilească ce urmează să se întâmple cu copiii după desfacerea căsătoriei. Sunt şi situaţii în care soţii apelează întâi la mediator, urmând ca ulterior să apeleze la instanţă.

Odată ce s-a ajuns la un acord cu privire la divorţ, dar şi în ceea ce-i priveşte pe copii, cu acordul de mediere redactat de mediator, soţii se pot prezenta instanţei de judecată, pentru a le fi încuviinţat acordul de mediere, sub toate aspectele. Ori se pot prezenta la notarul public, în vederea desfacerii căsătoriei şi autentificării acordului privitor la minori.

La mediator se poate ajunge şi după pronunţarea divorţului de către instanţa de judecată. Adesea, după pronunţarea divortului, sotii continuă să rămână în dispută, iar neînţelegerile privitoare la minori devin tot mai accentuate, tensiunile ajungând sa-i afecteze, atât pe părinţi, cât şi pe copii. În cadrul procedurii de mediere, cu sprijinul mediatorului, părinţii reuşesc să-şi concentreze atenţia mai mult asupra copiilor. Discutand astfel, părinţii conştientizează care sunt cele mai bune decizii în interesul copilului, că doar ei ştiu ce le este cel mai bine, şi nu un terţ, fie el şi judecator. Astfel, în cele mai multe cazuri (peste 80%) părinţii ajung să incheie un acord de mediere în baza căruia stabilesc un minim set de principii care să-i ghideze în continuare în luarea decizilor importante ce-i privesc pe copii, stabilesc un program de legături personale părinte - copii (uneori substanţial diferit de hotărârile instantei de judecată) prin care părinţii se implică activ şi efectiv, într-un mod echilibrat, în creşterea şi educarea propriilor copii.


Ce se poate stabili prin mediere referitor la copii

Prin mediere, părinții stabilesc locuința copiilor, modul în care vor lua deciziile importante privitoare la copii, un program de legături personale părinte-copil (asemănător vechiului program de vizitare, dar mai echilibrat pentru părinți), contributia părinților la creșterea și educarea copiilor (contribuție ce se poate stabili în natură sau sub forma unor sume lunare), dar și alte aspecte pe care părinții le consideră importante.

Spre exemplu, au fost încheiate acorduri prin care părinții au stabilit, cu titlu de obligație, că fiecare va încuraja relația copilului cu celălalt părinte și cu familia lărgită, bunici și rude apropiate. De asemenea, în acordul de mediere părinții pot stabili în ce condiții se vor derula plecările în străinătate.


Acordul: ce putere are din punct de vedere legal

Acordul de mediere este un înscris ce cuprinde voința soților/părinților și care trebuie să fie supus încuviințării instanței de judecată. De asemenea, acordul poate fi prezentat notarului public pentru desfacerea căsătoriei.

Prin urmare, potrivit legii, mediatorul sprijnă soții/părinții în ajungerea la un numitor comun, însă acordul lor trebuie să fie adus la cunoștința instanței sau notarului public, aceștia exercitând și un control de legalitate al voinței părților. În special, instanțele sunt atente la respectarea interesului superior al copilului.


Cât durează și cât te costă divortului la mediator

În funcție de fiecare situație, atât durata cât și costurile medierii pot fi diferite. De regulă, când vorbim și de cauze cu copii minori, se poate ajunge la un acord în două, maxim trei ședințe de mediere, ce au o durată medie de trei ore. În funcție de complexitatea cazului și de durata, prin negociere cu părțile, se stabilește onorariul mediatorului. De asemenea, dacă apar costuri suplimentare, soții decid în prealabil dacă și în ce condiții și le asumă fiecare, de comun acord cu mediatorul.


Avantajele medierii pe scurt:

  • Acordul se încheie foarte repede și depinde exclusiv de părinți, nu de vreun termen de judecată stabilit de terți.
  • Acordul la mediator reprezintă voința părinților, singurii în măsură să decidă cu privire la familia lor și corespunde cu adevărat nevoilor specifice familiei și copilului lor.
  • Nefiind o soluție impusă extern, ci una la care s-a ajuns prin consens, are mai multe șanse de a fi respectată, spre bine copilului.
  • Părinții rămân într-o relația amiabilă și colaborează la creșterea copilului, scutit astfel de drame de familie.
  • Costurile medierii se împart în mod egal între părți.
Sursa: baby.unica.ro
Recomandam: Mediatori.uv.ro pentru partaje, divorț. succesiuni, recuperări debite, diverse conflicte, etc.

28 august 2013

Creşte ajutorul la încălzire



Cuantumul ajutoarelor pentru încălzirea cu gaze naturale va fi majorat pentru a acoperi creşterea cu 6 % a preţului la gazele naturale, iar persoanele şi familiile cu venituri reduse vor primi ajutoare, cuprinse între 48 lei şi 240 lei, pentru încălzirea cu energie electrică.

Prevederile au fost adoptate printr-o ordonanţă de urgenţă în şedinţa de marţi a Guvernului.

Astfel, în perioada sezonului rece 2013 – 2014, ca urmare a creşterii de preţuri la gaze naturale şi energie electrică, va fi menţinut sistemul actual de acordare a ajutoarelor pentru încălzirea locuinţelor cu energie termică în sistem centralizat.

Totodată, cuantumul ajutoarelor pentru încălzirea cu gaze naturale va fi majorat pentru a asigura acoperirea creşterii de 6 % a preţului la gazele naturale.

Familiile sau persoanele cu venituri între 155 lei şi 615 lei/persoană vor primi, în premieră, ajutoare pentru încălzirea cu energie electrică variind între 48 şi 240 lei.

Ancheta socială va fi mijlocul de verificare a îndeplinirii condiţiilor de acordare a ajutoarelor în situaţiile care nu pot fi determinate cu exactitate pe baza documentelor justificative.

Citeste mai mult pe: Realitatea.net 

23 iulie 2013

Amendați cu 2.400 de lei pentru că au făcut gălăgie, noaptea, printre blocuri

În ultimele zile, poliţiştii locali din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală Sector 6 (DGPL 6) au întreprins o serie de acţiuni în vederea depistării persoanelor care perturbă liniştea şi ordinea publică la ore târzii. În urma controalelor desfăşurate de echipaje ale Serviciului Ordine Publică din cadrul DGPL Sector 6 un număr de 53 de persoane au fost legitimate într-o singură noapte. Au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de 2.400 de lei. Tinerii au fost găsiţi la ore târzii în stare de ebrietate în parcuri sau pe spaţiile verzi de lângă blocuri unde perturbau liniştea publică. Poliţia locală va derula cu periodicitate astfel de acţiuni.

Mai mult: Libertatea.ro