Pe bază de cerere scrisă către președinte puteți fi scutit de la cheltuielile privind consumurile. Scutirile se aplică însă atunci când lipsiţi de acasă cel puţin 15 zile şi se referă numai la: apa rece şi apa caldă necontorizate, gazele naturale de la bucătărie, îngrijitorul şi evacuarea gunoiului menajer, energia electrică de pe spaţiile comune şi cea aferentă ascensorului şi plăţile denumite în lege “cheltuieli după numărul de persoane care locuiesc în apartament”.
Iată ce aveţi de plătit
Dacă apartamentul este nelocuit, rămân de plată pentru proprietar următoarele obligaţii, care nu au nici o legătură cu numărul de persoane şi care ţin de cota-parte indiviză: fondul de reparaţii şi/sau investiţii; cheltuielile administrative şi gospodăreşti (materiale consumabile, becuri etc.), salariile/indemnizaţiile administratorului, contabilului, mecanicului, preşedintelui, cenzorului şi portarului (fără salariul/indemnizaţia persoanei pentru curăţenie), întreţinerea ascensorului, centralei de bloc, interfonului sau a altor instalaţii de pe spaţiile comune şi consumurile/ pierderile de pe spaţiile comune.