1 iulie 2009

Cine deţine puterea în asociaţie

Cine deţine puterea în asociaţie

În foarte multe asociaţii, administratorul este “omul bun la toate”, preşedintele figurează doar pe hârtie şi, uneori, cenzorul nici nu există. Această stare de fapt nu trebuie însă tolerată deoarece puterea deplină este deţinută de proprietari, iar aceştia o pot aplica eficient, în interesul lor, prin vot şi decizii majoritare. Radu Opaina, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari din România, vă spune ce trebuie să ştiţi despre cei trei “capi”, care sunt, de fapt, angajaţii celor ce locuiesc în bloc.

Administratorul

De cele mai multe ori, administratorul îşi conferă singur putere, iar proprietarii se supun. Iată, de fapt, care este realitatea:
• administratorul nu are putere în faţa proprietarilor, a preşedintelui, a membrilor comitetului executiv sau a cenzorului;
• el are numai atribuţii profesionale, de execuţie, conform fişei de post;
• este subordonat direct preşedintelui;
• nu are dreptul să decidă cu privire la regulile de funcţionare şi organizare din asociaţie;
• nu este obligat să dea explicaţii decât în faţa preşedintelui şi a cenzorului, în cadru organizat.

Cenzorul

Acesta are următoarele atribuţii:
• să constate şi să raporteze preşedintelui, în scris, aspectele cu privire la activitatea financiar- contabilă sau juridică din cadrul asociaţiei, inclusiv concluzii şi recomandări conform reglementărilor legale şi statutare proprii;
• nu are nici un fel de putere în faţa proprietarilor, a preşedintelui, a membrilor comitetului executiv sau a personalului angajat/ prestator al asociaţiei;
• nu are puterea să ia hotărâri şi decizii personale cu privire la activitatea din cadrul asociaţiei.

Preşedintele

Preşedintele nu trebuie să existe doar simbolic. Iată ce trebuie să ştiţi despre acesta:
• este ales de proprietari pentru a le reprezenta interesele;
• nu are puterea să ia hotărâri şi decizii cu privire la reguli şi regulamente de ordin interior;
• are puterea juridică de a convoca şi conduce şedinţele comitetului executiv şi ale adunării generale;
• poate convoca adunarea generală atunci când constată că persoanele alese de proprietari nu respectă legea, statutul asociaţiei de proprietari şi deciziile majorităţii;
• se subordonează adunării generale a proprietarilor sau deciziei majorităţii.

sursa: http://libertatea.ro/stire/cine-detine-puterea-in-asociatie-245720

2 comentarii:

  1. In asociatia din care fac parte puterea o detine administratora si presedintele (aceasta este ordinea). Adunarea anuala se face in cerc restrins (5 - 10 locatari), iar semnaturile procesului verbal se obtin pe parcurs (cind vin la plata intetineri), in special la pensionari, la care se zbirleste d-na administrator cind au si ei o obiectie.

    RăspundețiȘtergere
  2. este o vorba "fiecare isi merita conducatorii pe care si-i alege" atata timp cat au semnaturi de la majoritate totul este in regula. Cum s-ar putea conduce o administratie daca la toate adunarile generale se aduna doar 5-10 proprietari. Sa stiti ca in multe asociatii exista aceasta nepasare a proprietarilor fata de activitatia Administratiei.Ceea ce nu este un lucru bun.

    RăspundețiȘtergere

Vă rugam să specificați "Numele" pentru o identificarea mai ușoară a răspunsului.... Mulțumim!

Dacă vă place acest Blog, va rugăm să-l susțineți printr-un click pe anunțul de mai jos. Mulțumim!