15 decembrie 2009

Cum recunoaşteţi un administrator hoţ

Depistaţi din timp problemele şi neregulile de la bloc pentru a nu avea neplăceri
Îi place să controleze tot, se crede stăpân pe bloc şi pe proprietarii acestuia, acaparează discuţiile, nu cooperează, are grupuri de interese şi se opune iniţiativelor legale. Cam aşa arată un administrator pe care îl preocupă mai degrabă interesul personal decât cel al oamenilor pe care ar trebui să îi reprezinte. Radu Opaina, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari din România, vă spune care sunt aspectele în ceea ce priveşte atitudinea şi caracterul unui administrator hoţ.
Aproape în fiecare zi auzim despre un administrator care a golit vistieria unei asociaţii de proprietari. Uneori, astfel de oameni sunt uşor de depistat, înainte ca răul să fie comis, alteori însă poate fi prea târziu. Iată câteva caracteristici care ar trebui să vă dea de gândit:
-acaparează discuţiile cu alte lucruri, care nu au nici o legătură cu problemele reale ale blocului sau cu atribuţiile pe care le are ca administrator;
-este linguşitor şi dă senzaţia în faţa unor proprietari că îi compătimeşte sau că îi susţine, însă, de fapt, îşi urmăreşte propriile interese;
-se plânge, ori de câte ori prinde ocazia, în faţa celor nemulţumiţi de anumite situaţii din bloc. Astfel, de multe ori, celor pe care îi ştie că sunt slabi le aminteşte că face activitatea de administrator “mai mult pe gratis şi de mila oamenilor ca să nu-i lase pe mâna altuia, căci cine ştie ce li se poate întâmpla”;
-abate atenţia celor din bloc de la anumite situaţii sau de la persoane care ar putea fi un pericol pentru el, ca administrator, prin afirmaţii cu privire, în special, la bani, de genul “e scump” sau “nu se merită, nu ne obligă nimeni” ori “am auzit eu că…”;
-îşi formează şi întreţine grupuri de interese din rândul restanţierilor, al celor care nu se implică activ în asociaţie şi al cârcotaşilor;
-în şedinţe sau în timpul discuţiilor cu cei din bloc este primul care se opune intrării în legalitate pentru diverse situaţii obligatorii şi utile proprietarilor, în special cu privire la înfiinţarea asociaţiei de proprietari. Motivul poate fi reprezentat de nepăsare, neştiinţă, comoditate sau de alte interese personale care îi aduc venituri suplimentare;


«Refuză să ofere lămuriri cu privire la activitatea sa»
-dacă cineva este incomod, pune prea multe întrebări despre activităţile conducerii sau sesizează anumite nereguli ce se petrec în bloc, administratorul refuză să ofere detalii şi lămuriri cu privire la activitatea sa şi dă vina pe alţii sau pe altceva (restanţieri, furnizori, legi, oameni care nu se implică, autorităţi etc.). Astfel, ori îl duce pe reclamant cu vorba, cu promisiuni, ori devine, brusc, foarte irascibil şi refuză dialogul.
Sursa: Libertatea.ro

3 comentarii:

  1. si eu am in blocul unde locuiesc un administrator foarte plin de el, care vorbeste foarte urat cu locatarii, care mai incaseaza si intretinerea lunara a fiecarui locatar, dar nu stie sa citeasca banii, ma refer la banii din metal. Daca ai o factura cu suma de 113.78 lei, el iti percepe 114.00 lei, chiar daca ai suma exacta.am ajuns la concluzia ca pe aceste posturi sunt angajati numai dobitoci care se cred stapanii blocurilor si mai fac si magarii pe deasupra. al meu administrator nu are decat cateva luni de cand face aceasta meserie si a si aparul lascara cu alta masina .

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, sunt multi administratori care nu sunt pregatiti corespunzator pentru acest post. Dar vina nu este a lor, ci a celor care i-au numit in functie, respectiv a comitetului executiv si a presedintelui asociatiei. In ceea ce priveste masina noua la scara aparuta dupa numai 1 luna, nu cred ca se datoreaza acestei functii. Ar insemna ca asociatia D-voastra sa nu mai beneficieze de apa, gaze si alte utilitati ca sa poata sa-si cumpere masina pe banii asociatiei si in plus de asta, listele de intretinere sunt semnate si de Presedinte si de cenzor. In cazul unor nereguli, ar trebui observate usor.

    RăspundețiȘtergere
  3. Excelent articol. Inca cinci caracteristici: lipeste zeci de afise in fiecare luna, propune tot timpul investitii inutile, incearca sa afle totul despre viata locatarilor, e inconjurat de un grup de persoane cu gura mare, nu lasa niciodata din mana copii dupa documente.

    RăspundețiȘtergere

Vă rugam să specificați "Numele" pentru o identificarea mai ușoară a răspunsului.... Mulțumim!

Dacă vă place acest Blog, va rugăm să-l susțineți printr-un click pe anunțul de mai jos. Mulțumim!