Încheierea unor contracte directe cu furnizorii de energie termică ar putea duce încet la dispariţia Asociaţiilor de Proprietari care funcţionează ca intermediari între cele două entităţi. Chiar dacă rolul de bază al asociaţiei este cel de administrator al imobilului, tot mai mulţi proprietari cad de acord în privinţa externalizării acestor servicii către firme de specialitate.
Rămase fără obiect de activitate, unele asociaţii au fost dizolvate. Primele cazuri au apărut în câteva oraşe din ţară, însă numărul lor s-ar putea extinde odată cu popularizarea ideii de facturare individuală şi de administrare specializată a imobilelor.
„Într-adevăr sunt anumite localităţi în care Asociaţiile de Proprietari au fost desfiinţate, pentru că s-a indus greşit ideea oamenilor că asociaţia te jecmăneşte de bani. Acum primarii vin la noi plângând să îi ajutăm să înfiinţeze noi entităţi. Sunt probleme în Slatina, Videle, Turnu Măgurele“, a declarat pentru capital.ro Mihai Mereuţă, preşedintele Ligi Asociaţiilor de Proprietari Habitat.
Potrivit acestuia, dispariţia Asociaţiilor de Proprietari te face victimă sigură în faţa furnizorilor, pentru că nu mai există un reprezentant al locatarilor care să ţină legătura cu furnizorul.
„Înainte de a încheia un contract individual cu furnizorul de energie termică ar trebui să te gândeşti de două ori. Acum primăriile vor să scape de oamenii informaţi din cadrul asociaţiilor, însă când vor apărea punctual probleme şi vor trebui să discute cu toţi, îşi vor da seama de greşeală“, a menţionat Mereuţă. El a mai spus că au apărut şi în Bucureşti contractele individuale cu furnizorii de energie termică, dar nu au dispărut asociaţiile, pentru că sunt ţinute sub control de primării.
Odată cu apariţia primelor ansambluri rezidenţiale s-a extins şi ideea de administrare specializată pentru imobile.
„E mai bine să faci o administrare pe cartier, pentru că poţi să fii un bun administrator şi blocul tău să arate bine, dacă cele din jur sunt un dezastru. Noi încercăm să intrăm pe zona de administrare, însă avem nevoie de o masă critică, de circa 4.000 – 5.000 de apartamente pentru a se justifica costurile“, a explicat Mereuţă.
Agenţiile imobiliare de cartier au găsit o nouă breşă în piaţă pentru a-şi menţine activitatea pe timp de criză, după ce blocajul imobiliar i-a dus pe majoritatea la faliment. În acest moment, administrarea de imobile pentru Asociaţiile de Proprietari începe să devină o nouă practică printre agenţii.
„Oameni trebuie atenţionaţi că este foarte periculos să apeleze la serviciile unor agenţi imobiliari transformaţi în administratori şi trebuie să evite externalizarea banilor. Piaţa de administrare specializată nu este una reglementată, deci nu văd un fenomen de dispariţie a agenţiilor în viitorul apropiat“, a spus Radu Opania, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari din România.
Tot el spune că asociaţiile nu vor dispărea decât odată cu imobilul. Chiar dacă externalizează serviciile de administrare unei firme specializate, ele rămân în continuare ca entităţi juridice.
„Intermedierea dintre furnizori şi clienţi este un serviciu moştenit de Asociaţiile de Proprietari, dar nu intră în obiectul lor de activitate. Deocamdată nu se doreşte facturarea individuală. Cazurile în care asociaţiile au fost desfiinţate sunt extreme şi se întâmplă în provincie, unde furnizorii au de recuperat datorii mari. În Bucureşti nu sunt cazuri de genul acesta“, a conchis Radu Opaina. Sursa: Capital.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vă rugam să specificați "Numele" pentru o identificarea mai ușoară a răspunsului.... Mulțumim!
Dacă vă place acest Blog, va rugăm să-l susțineți printr-un click pe anunțul de mai jos. Mulțumim!