Conform studiilor efectuate, numărul furturilor din locuințe a crescut enorm în ultimii ani. Tot studiile arată că 16% dintre victime au peste 60 ani. Cea mai frecventă modalitate utilizată în comiterea tâlhăriei săvârşită pe stradă este smulgerea, cele mai multe dintre victime fiind femei (65%), în contextul în care cele mai multe dintre bunurile furate sunt bijuterii, genţi sau telefoane mobile.
Cum vă protejaţi locuinţa
- nu invitaţi în locuinţă persoane cărora nu le ştiţi îndeajuns preocupările; sub o falsă amabilitate, se poate ascunde o persoană care urmăreşte să vă fure obiectele de valoare;
- învăţaţi copiii să nu primească în casă persoane necunoscute;
- înainte de a părăsi locuinţa, verificaţi dacă uşile şi ferestrele sunt bine asigurate;
- uşa de acces trebuie să fie prevazută cu două încuietori, având sisteme de chei diferite;
- în cazul în care există posibilitatea, montaţi un sistem de alarmă;
- în cazul apartamentelor situate la parter sau a caselor la curte, unde există riscul de pătrundere prin escaladare, este necesară protejarea ferestrelor cu grilaje metalice, ale căror capete să fie încastrate în zid, iar spaţiile dintre bare să fie de dimensiuni mici.
Iată ce aveţi de făcut în situaţia în care aţi căzut victimă hoţilor:
- sunaţi de urgenţă la 112;
- înştiinţaţi instituţiile bancare şi de telefonie mobilă, în cazul furtului cardurilor de credit sau al telefoanelor mobile;
- Înştiinţaţi instituţiile statului pentru documentele furate: buletin sau carte de identitate, paşaport, carnet de asigurare medicală, certificat de naştere.