Se afișează postările cu eticheta inchiriere. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta inchiriere. Afișați toate postările

30 septembrie 2011

Fiţi atenţi de la cine închiriaţi apartamentul !

Aveti grijă ca atunci când vă luaţi o casa în chirie aceasta să nu aibă datorii din trecut, altfel veţi avea de suportat permanent stresul din partea administratorului pentru achitarea acelor restanţe. Pentru închiriere este bine de ales un apartament îngrijit, aparţinând unui proprietar serios. Închirierea se face în baza unui contract încheiat la notariat cu drepturi şi obligaţii clare pentru ambele părţi. Pentru protecţia părţilor, contractul trebuie să prevadă despăgubiri cu privire la nerespectarea obligaţiilor, iar pentru despăgubiri este indicat ca în contract să existe o clauză cu caracter de titlu executoriu pentru a se evita acţiunea în justiţie.
În mod normal, valoarea chiriei trebuie să cuprindă profitul proprietarului, taxele către stat şi costurile cu întreţinerea faţă de asociaţia de proprietari. În realitate, în România, chiria lunară reprezintă doar câştigul proprietarului, restul obligaţiilor fiind date de proprietar în sarcina chiriaşului.

Asociaţia cere despăgubiri

În cazul în care chiriaşul nu plăteşte întreţinerea, în faţa legii şi a asociaţiei de proprietari răspunderea este a proprietarului, care va fi acţionat în justiţie, dacă nu plăteşte, amiabil, restanţele. La rândul său, proprietarul va acţiona împotriva chiriaşului.

1 ianuarie 2010

Închirierea spaţiilor din bloc se face cu acordul majorităţii proprietarilor

În scara blocului a apărut o casă de schimb valutar, care ocupă holul imobilului. Nu am fost informaţi despre acest lucru, ba chiar ni s-a spus că nu trebuie să ni se ceară părerea dacă locatarii de la etajul 1 şi de la parter au semnat că sunt de acord. Nu trebuia să semneze toţi locatarii blocului? D. O., Bucureşti

Pentru închirierea unui spaţiu comun, pe lângă acordul proprietarilor din vecinătate, este obligatoriu şi acordul majorităţii proprietarilor din bloc. În acest caz s-a procedat ilegal şi preşedintele asociaţiei de proprietari are obligaţia fie să reglementeze situaţia, fie să dispună eliberarea spaţiului.

De ce se ia în calcul cota indiviză la întreţinere, în condiţiile în care aceasta nu mai este la fel ca odinioară? S-au închis balcoane, s-au dărâmat ziduri şi s-a mărit astfel spaţiul locuibil şi, ca urmare, cota nu mai este cea reală. De ce nu se iau în calcul cheltuielile pe număr de persone? D. V., Bucureşti

Unele cheltuieli se repartizează pe cota-parte indiviză, iar altele pe număr de persoane. Nu este indicat să amestecaţi lucrurile, pentru că încălcaţi legea şi vă afectează la buzunar. Regula trebuie respectată, iar acolo unde sunt ilegalităţi trebuie să acţionaţi asupra cauzei şi nu asupra efectului. Orice cotă-parte indiviză se poate recalcula în funcţie de modificările legale ale suprafeţei utile a apartamentului.

Am centrală, iar administratorul mă pune să plătesc la factura de apă mai mult decât locatarii care nu au centrală. E corect? S. F., Bucureşti

Pentru această situaţie, dv. trebuie să plătiţi contravaloarea consumului de apă rece înregistrat pe contoarele individuale din apartament, la rubrica “cheltuieli după index de contoare individuale”, precum şi cota-parte indiviză din pierderile/consumurile de apă rece şi caldă de pe spaţiile comune, care sunt şi în proprietatea dv., la rubrica “pierderi/consumuri spaţii comune” din lista de plată.

Marea problemă a apei reci este data citirii contoarelor de branşament. La RADET aceasta se face la sfârşit de lună, iar la Apa Nova, pentru unele imobile, la mijlocul lunii şi de aici apar marile diferenţe între consumul citit şi cel facturat. Nu mai e valabilă norma de apă pentru necontorizaţi de 5 mc de apă rece şi 3,4 mc de apă caldă? G., Bucureşti

În astfel de situaţii trebuie să citiţi contoarele individuale în funcţie de data citirii contorului general de către furnizor. Norma de 5,1 mc/persoană/lună la apa rece şi de 3,3 mc/persoană/lună la apa caldă reprezintă normă de consum pauşal şi se aplică de către furnizor numai acelor asociaţii care nu au contor de branşament. Această normă nu se adresează apartamentelor necontorizate.
Sursa: Libertatea.ro