Dacă au datorii la întreţinere mai vechi de trei luni, locatarii sunt
notificaţi să evacueze locuinţele. În situaţia în care restanţierii sunt
cazuri sociale, se pot cere ajutoare de urgenţă de la primărie.
Unul dintre cele mai scandaloase cazuri în care un locatar "a uitat" de plata întreţinerii este din Târgu-Mureş. Un bătrân nu şi-a plătit facturile din 1989 până în prezent, bazându-se pe calitatea sa de revoluţionar. Datoriile acumulate de acesta au ajuns la 100.000 de lei, astfel că întreg imobilul în care locuieşte a rămas fără apă caldă.
Sunt însă şi cazuri când preşedinţii de asociaţii trec la executarea
datornicilor mai rapid. Este şi situaţia Elenei Manolache, proprietara
unei garsoniere în zona Dristor din Capitală.
"Am fost plecată în străinătate şi am închiriat apartamentul.
Chiriaşul îmi vira banii în cont, dar nu plătea facturile. După un an şi
trei luni, când m-am întors în ţară, am văzut că locuinţa fusese scoasă
la licitaţie. Nimeni nu mă anunţase şi nu cred că s-a precedat corect", spune şi bucureşteanca.
Două categorii de rău-platnici: săracii şi rău-voitorii
Mihai M. spune că trebuie totuşi să se facă distincţia între restanţieri. "Este
categoria celor care au bani, dar nu vor să plătească. Unii au venituri
de 1.700 de lei şi nu dau un leu la întreţinere. Aici ar trebui să se
acţioneze rapid". În a doua situaţie, când restanţierii nu se ajung cu banii, "trebuie să se ceară la primărie ajutoare de urgenţă pentru acoperirea datoriilor", conchide specialistul.
Datornicii au lăsat un oraş fără termoficare
După ce populaţia a acumulat datorii record la societatea de termoficare de aproape 50 de milioane de euro, Apaterm Galaţi a intrat în faliment pentru că nu a mai putut să-şi plătească furnizorii. În acest caz, lichidatorul Insolv a trecut la scoaterea apartamentelor la licitaţie. Reprezentanţii Primăriei Galaţi spun însă că nu sunt de acord cu această metodă.

"Lichidatorul câştiga un procent de 7% din datoriile recuperate, aşa
că era interesat să facă executări. Noi am atacat în instanţă şi am
blocat acest procent. În această iarnă nu vor fi evacuaţi decât rău-platnicii din apartamentele aflate în proprietatea primăriei", ne-a explicat M. Costache, purtător de cuvânt al municipalităţii gălăţene.
Citiţi mai mult: EVZ.ro