8 februarie 2010

Certificatul energetic va impulsiona reabilitarea

Producătorii de materiale de construcţii folosite la procesul de reabilitare termică se aşteaptă ca introducerea certificatului energetic să impulsioneze cererile pentru acest program, însă nu îşi mai pun speranţe într-un câştig din această zonă, după experienţa anilor trecuţi, când bugetele alocate pentru reabilitare au fost foarte mici.

„Este posibil ca introducerea certificatului energetic să impulsioneze cererile de reabilitare termică, dar mă tem că la numărul mic de tranzacţii de pe piaţă nu va fi cine ştie ce. Ar trebui să fie un semnal pentru proprietarii de apartamente, dar cum legea nu prevede sancţuni şi nu îi obligă să îşi procure acest document, decât în cazul unei tranzacţii, se va aplica tot româneşte. Certificatul energetic va fi ca şi reabilitarea termică, un plasture pus pe acelaşi picior de lemn. Insuficient care să mişte motoarele“, a declarat pentru capital.ro Claudiu Georgescu, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Materiale de Construcţii din România.

Potrivit acestuia, pentru ca programul de reabilitare să funcţioneze ar trebui reduse sau tăiate subvenţiile către centralele termice şi banii să fie redirecţionaţi către aceast program. El mai spus că ar trebui reduse ajutoarele de încălzire şi creat un fond de garantare pentru cei care nu pot acoperi costul reabilitării.

Lipsa banilor taie orice imbold

„Sunt sceptic în ceea ce priveşte revigorarea pieţei materialelor de construcţii utilizate în procesul de reabilitare termică ca urmare a introducerii acestui document. Lipsa banilor şi experienţa anilor anteriori în ceea ce priveşte nivelul sumelor alocate acestui gen de proiecte ne arată că nu ne putem aştepta la o revigorare a pieţei materialelor de construcţii, la nivelul solicitărilor beneficiarilor acestui proiect şi la nivelul potenţialului şi nevoilor de relansare a activităţii firmelor româneşti care activează în domeniul constructilor“, a explicat Adrian State, directorul general al Den Braven România, producător de spume poliuretanice, produs utilizat în montajul de tâmplărie de uşi şi ferestre.

State consideră că certificatul energetic reprezintă o dovadă de profesionalism, în ceea ce priveşte diagnosticarea corectă, din punct de vedere termic, a situaţiei actuale a locuinţelor şi va duce la o creştere a cererilor de reabilitare termică.

Impactul nu atinge producătorii

„Certificatul energetic va crea o presiune pe cel care doreşte să facă o tranzacţie, fie vânzare sau închiriere, dar nu înseamnă că va avea un impact asupra producătorilor de materiale de construcţii. Acest document este obligatoriu doar în cazul tranzacţiilor şi nu va avea un impact mare asupra creşterii cererilor de reabilitare termică“, este de părere Adriana Iftime, directorul general al Patronatului Societăţilor din Construcţii.

În ceea ce priveşte reabilitarea, aceasta consideră că la noi s-a creat un precedent în 2009, când o serie de primari au subvenţionat costurile ce trebuiau suportate de asociaţiile de proprietari, iar acum oamenii vor reabilitare gratis.

„Vom vedea dacă primarii filantropi vor mai putea susţine în acest an şi pe viitor aceste costuri. Noi suntem printre puţinele state din Europa în care costul este susţinut în proporţie de 50% de către stat, chiar 100% în unele cazuri, în rest statul intervine cu maximum 20%“, a conchis Iftime.

Autorităţile gândesc pozitiv

Ministrul secretar de stat Ioan Andreica a declarat într-un interviu pentru capital.ro că se aşteaptă la o reacţie pozitivă care să influenţeze procesul de reabilitare. „Oamenii vor vedea cât de mult diferă consumul între un bloc reabilitat şi unul normal“, a spus Andreica.

Pentru anul acesta, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului are de reabilitat termic 25.000 de blocuri, toate începute de anul trecut, când din 43.000 începute au fost predate doar 15.000 de blocuri.

Guvernul a decis vineri să amâne pentru săptămâna aceasta discuţia privind introducerea certificatului energetic, care ar urma să intre în vigoare la 1 martie.

La cine reclamati neregulile la bloc!

În cadrul Asociaţiilor de Proprietari există, de multe ori, probleme, iar locatarii aşteaptă ca acestea să fie rezolvate de conducerea blocului. Ei bine, lucrurile nu ar trebui să stea aşa, deoarece orice proprietar poate face sesizări sau cereri la instituţiile abilitate. Radu Opaina, (pentru Libertatea.ro) preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari din România (FAPR), vă spune care sunt acestea.

Iată care sunt instituţiile care au dreptul, prin lege, să intervină şi să soluţioneze problema reclamată de locatari/proprietari:

- Primăria de sector sau din localitate, prin Serviciul Relaţii cu Asociaţiile. Funcţionarii acesteia au obligaţia ca, la cererea oricărui proprietar, să intervină la faţa locului, să verifice respectarea legii şi să aplice sancţiuni celor vinovaţi de abuzuri şi ilegalităţi în bloc;

- Secţiile de poliţie teritoriale. Poliţiştii pot interveni în cazuri de tulburare a liniştii publice, de nerespectare a normelor de convieţuire socială, pentru nedeclararea persoanelor în Cartea de imobil, pentru fraude, abuzuri, neglijenţă în serviciu şi trafic de influenţă;

- Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, prin filialele teritoriale. Poate ancheta şi sancţiona aspru oricare furnizor de servicii care face abuzuri, chiar prin prevederi contractuale; 
- Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice

- A.N.R.S.C. Funcţionarii acestei instituţii au obligaţia ca pentru orice problemă care afectează cetăţeanul cu privire la apă, gunoi, căldură, repartitoare să intervină pentru rezolvare, sancţionând sau chiar eliminând furnizorul în cauză de pe piaţa serviciilor publice.

7 februarie 2010

20 de sfaturi să reduci consumul de energie electrică

Te ia durerea de cap când vezi factura la energie electrică? Ai vrea să reduci consumul de curent, dar frigiderul, maşina de spălat, aspiratorul, becurile îţi sunt indispensabile? Ei bine, Gabriela Geană, director de marketing la Arctic, îţi dă 20 de sfaturi care te pot ajuta să reduci consumul de energie. Citeşte mai jos ce trebuie să faci.
Frigider şi congelator
1. Instalează frigiderul într-un loc aerisit şi curat şi ai grijă ca în spatele lui să existe spaţiu, pentru a permite aerului să circule.
2. Evită ca frigiderul să stea lângă surse de căldură! Dacă se află într- un loc unde bate soarele sau lângă aragaz, aceasta va consuma mai multă energie pentru a menţine reci alimentele.
3. Reglează temperatura de răcire şi ţine cont de anotimpuri. Iarna foloseşte cea mai mică treaptă, iar vara măreşte puterea de răcire.
4. Verifică lunar starea garniturii de etanşeizare. Dacă uşa se deschide prea uşor, înseamnă că membrana este slabă şi pierde aer, iar frigiderul consumă mai multă energie pentru răcirea alimentelor.
5. Nu scoate frigiderul din priză, pentru că temperatura din interior va creşte, iar când va fi repus în funcţiune va folosi mai mult curent pentru a realiza răcirea.
6. Micşorează frecvenţa deschiderii uşii frigiderului.
7. Condensatorul - piesa de culoare neagră din spatele frigiderului - trebuie să fie curat. Depunerea de praf reduce performanţele aparatului.
8. Păstrează alimentele în vase acoperite, pentru a evita accelerarea formării gheţii în interior.

Maşina de spălat rufe
9. Pentru un consum mai mic de energie e indicată folosirea capacităţii maxime de încărcare a maşinii, selectând ciclul de spălare optim şi cea mai mică temperatură la care pot fispălate rufele. Temperatura e cel mai important factor în stabilirea duratei programului de spălare şi implicit al consumului de energie electrică/ ciclu de spălare. De exemplu: dacă pentru spălarea rufelor din bumbac vei reduce temperatura de spălare cu 10°C (de la 50°C la 40°C), durata programului va scădea cu 7%, iar consumul de energie electrică va fi mai mic cu 9%.
10. Alege detergenţi de calitate, care permit spălarea rufelor la o temperatură scăzută, respectiv permit utilizarea programelor economice.
11. Usucă hainele consecutiv, pentru a nu fi nevoie ca maşina să se încălzească pentru următorul ciclu de uscare. Astfel, consumul de energie la a doua rundă va fi redus la jumătate.

Televizorul
12. Opreşte televizorul de la butonul on-off, atunci când nu-l utilizezi mai mult de unadouă ore (închis doar de la telecomandă, aparatul consumă energie electrică; deşi nu e un consum mare - 0,25 w - 2 w/oră - e unul continuu).
13. Dacă obişnuieşti să mai adormi în faţa televizorului, poţi programa aparatul să se oprească singur la ora dorită, prin setarea funcţiei “timer”. Astfel, dacă ştii că nu rezişti mai mult de ora 23.00, de pildă, programează oprirea automată, iar aparatul nu va mai consuma electricitate până dimineaţa.

Aspiratorul
14. Curăţă periodic filtrele, de preferinţă imediat după ce ai terminat de aspirat.
15. Utilizează adecvat periile, în funcţie de materialul sau de suprafaţa pe care o aspiri.
16. Reglează turaţia motorului (dacă aspiratorul dispune de variator de turaţie) în funcţie de zona supusă curăţeniei.

 Priza programabilă
17. Acest dispozitiv e un aparat care se montează la o priză electrică obişnuită şi în acelaşi timp permite conectarea altor echipamente electrice. Iar în funcţie de programul setat, priza programabilă permite alimentarea consumatorului doar în intervalul de timp selectat de utilizator, astfel nu se consumă curent în cazul aparatelor care sunt în stand-by.

Maşina de spălat vase
18. Dacă ai o maşină mai veche, este bine ca la spălare să scoţi din funcţiune termostatul.
19. În loc să foloseşti funcţia de uscare a maşinii de spălat vase, opreşte maşina după ce paharele şi farfuriile au fost clătite şi lasă-le să se usuce singure.

Becurile economice
20. Înlocuieşte toate becurile din casă cu cele economice. Chiar dacă te vor costa mai mult, consumul acestora e cu 80% mai mic decât al celor clasice.
Libertatea.ro

Certificatul energetic pentru clădiri ar putea redeveni obligatoriu din martie

Certificatul energetic pentru clădiri ar putea redeveni obligatoriu din luna martie a acestui an, dacă Guvernul va aproba ordonanţa de urgenţă privind reintroducerea certificatului, propusă de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), a anunţat joi instituţia.

Oficialii MDRT s-au întâlnit miercuri cu reprezentanţii Uniunii Naţionale a Notarilor Publici, Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor Imobiliare, Asociaţiei Auditorilor Energetici, Ligii Asociaţiilor de Proprietari HABITAT, Asociaţiei Inginerilor de Instalaţii din România şi profesori ai Facultăţii de Instalaţii din Bucureşti, pe tema introducerii certificatelor energetice pentru clădiri.

“S-a discutat despre reintroducerea obligativităţii existenţei certificatului energetic în tranzacţiile imobiliare, în contextul introducerii pe agenda Guvernului a Ordonanţei de urgenţă de amendare a prevederilor referitoare la acest aspect. În situaţia în care, Guvernul aprobă Ordonanţa propusă de MDRT, certificatul energetic pentru clădiri va redeveni obligatoriu din luna martie 2010″, se arată într-un comunicat al ministerului transmis joi MEDIAFAX.
Potrivit MDRT, în perioada următoare se va intensifica procesul de atestare tehnico-profesională a auditorilor energetici şi vor fi omologate câteva programe de calcul utile auditorilor energetici.
Totodată, centrele universitare care organizează cursuri pentru viitorii auditori, vor organiza şi cursuri de iniţiere în folosirea acestor programe.
Uniunea Notarilor Publici va face o serie de propuneri pentru normele de aplicare a legii, astfel încât să fie eliminate orice neajunsuri în momentul tranzacţionării clădirilor.
Sursa: MEDIAFAX

5 februarie 2010

5 întrebări pe care le primim la angajare

În această perioadă, în care tot mai multe persoane rămân fără loc de muncă din cauza restructurărilor, a fi acceptat la un interviu pentru un job este un moment important. Aşadar, trebuie să fiţi pregătiţi cu răspunsuri corecte la cele mai uzuale întrebări. Specialiştii de la www.myjobs.ro vă spun care sunt acestea. 1. De ce aţi trecut atât de des de la un loc de muncă la altul?
Răspunsul corect: În trecut, am făcut greşeala să accept un job bazându-mă doar pe salariul oferit. Această strategie a însemnat să trec de la un loc de muncă la altul, pentru că nu eram niciodată mulţumit. Acum doresc să lucrez pentru o companie unde să fiu recompensat pentru munca mea.

2. De ce ar trebui să vă angajăm?
 Răspunsul corect: În loc să vă dau un răspuns standard, aş vrea să vă arăt efectiv ceea ce ştiu să fac.

3. De ce vreţi să plecaţi de la actualul serviciu?
 Răspuns corect: M-am familiarizat îndeajuns de mult cu activitatea mea şi cu compania. Caut o nouă poziţie ca să mă pot dezvolta şi să aduc un suflu nou în organizaţia dv.

4. Cât intenţionaţi să lucraţi în această companie?
Răspunsul corect: Plănuiesc să rămân la acest job atât cât pot contribui performant şi creşte profesional.

5. Ce pretenţii salariale aveţi?
Răspuns corect: Pe baza responsabilităţilor pentru acest job, mă orientez către un salariu între «x» şi «y» lei net.

3 februarie 2010

Pierderile de la bloc cresc costul întreţinerii.

Vi s-a întâmplat să plătiţi mai mult la întreţinere, iar când aţi cerut lămuriri, vi s-a spus că acest lucru este cauzat de pierderile mari din reţea? Radu Opaina, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari din România, vă spune cum stau de fapt lucrurile.

Pierderile de la bloc reprezintă diferenţa de consum dintre factura generală la utilităţi şi suma consumurilor individuale citite pe contoarele din apartamente. Ele se repartizează proprietarilor după cota-parte indiviză. Principalele cauze ale apariţiei acestora sunt:

1. existenţa unei mici avarii la instalaţia comună a blocului, fie în pământ, de la căminul de branşament până la intrarea în bloc, fie în subsolul blocului. Pentru a face verificarea, închideţi robineţii tuturor coloanelor verticale din subsol şi observaţi dacă contorul general înregistrează consumul;

2. necitirea, în aceeaşi zi, a contorului general şi a contoarelor individuale;

3. nedeclararea corectă a consumurilor individuale din partea proprietarilor;

4. legături greşite sau intenţionat făcute ale maşinii de spălat rufe, care determină prezenţa apei calde pe conducta de apă rece şi care învârte contorul de apă rece în sens invers;

5. calcul greşit din partea administratorului;

6. diferenţa de clasă metrologică între contoarele individuale şi contorul de branşament;

7. defectarea contorului de branşament şi estimarea consumului după reguli greşite.

2 februarie 2010

Google fotografiaza strazile romanesti: In 2010 o sa fim online

Romanii ar putea in curand sa se plimbe virtual pe strazi din principalele orase ale tarii, prin Google Street View, un serviciu online care permite utilizatorilor sa vada imagini panoramice si care ar putea cuprinde si Romania din 2010.
"Avem mai multe masini care colecteaza imagini pentru Street View in diverse regiuni ale Europei si am fost si in Romania", a precizat pentru ZF Alla Zabrovskaia, directorul de comunicare al biroului Google din Rusia.

Nu se poate vorbi inca de o data oficiala de lansare, pentru ca procesul de procesare a imaginilor poate dura mai multe luni.

Pana in prezet, Google Street View ofera imagini din diverse orase din Statele Unite, Canada, Marea Britanie, Franta, Italia, Spania, Olanda, Portugalia, Elvetia, Cehia, Japonia, Taiwan, Australia si Noua Zeelanda.

Pentru a accesa serviciul trebuie sa intrati pe portalul Google Maps sau aplicatia Google Earth.

Romanii de la eXtreme Soft Group au scos pe piata o aplicatie similara, Norc.ro, care functioneaza dupa aceleasi principii ca Google Street View si acopera in prezent o mare parte din Europa de Est - Romania, Polonia, Austria, Cehia, Ungaria, Slovacia si Rusia. Sursa: Ziare.com

1 februarie 2010

200 de blocuri din sectorul 1, reabilitate termic in 2010

Primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, a anuntat ca in 2010 va intensifica programul de reabilitare termica a blocurilor si isi propune sa includa peste 200 de imobile.
In acest an vor fi reabilitate termic peste 200 de imobile din cartierele Pajura, Bucurestii Noi, Calea Grivitei, Ion Mihalache si Baneasa, informeaza un comunicat al Primariei Sectorului 1 remis Ziare.com.

"Blocurile reabilitate termic sunt blocuri ca si noi, cu un aspect urbanistic placut, care ofera un confort termic locatarilor acestor imobile. Acest lucru se reflecta deja prin facturi mai mici cu 40% pentru consumul de agent termic in blocurile din Sectorul 1 la care reabilitarea termica a fost finalizata", a declarat Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman.

Peste 4.500 de familii din Sectorul 1 locuiesc deja reabilitate termic de administratia locala fara ca locatarii sa plateasca vreun ban pentru aceasta investitie. Primaria Sectorului 1 finanteaza jumatate din costurile reabilitarii termice a blocurilor, restul de 50% din costuri provenind de la bugetul de stat.
Sursa: Ziare.com
Autor: Irina Ursu

31 ianuarie 2010

Bucurestenii ar putea fi obligati sa-si spele trotuarele sambata, intre 9 si 12

Bucurestenii ar putea fi obligati sa spele trotuarele din fata imobilelor, in fiecare sambata intre 9 si 12. De asemenea, ei ar putea fi obligati sa-si curete locurile de parcare din fata imobilelor in care locuiesc.
Asa prevad noile norme de salubritate elaborate de Primaria Capitalei, acestea fiind inca in faza de proiect suspus dezbaterii publice. In cazul in care vor fi aprobate, cel mai probabil noile norme vor fi aplicate din primavara acestui an.

Aceleasi norme spun ca bucurestenii trebuie sa se ingrijeasca si de spatiile verzi din fata blocului si sa nu mai pastreze in casa seringi folosite.
Potrivit proiectului, cei care folosesc seringi acasa vor fi obligati sa le duca, dupa utilizare, la cea mai apropiata unitate medicala.

In plus, firmele de salubrizare vor fi obligate sa inlocuiasca maturile din nuiele, considerate "producatoare de praf", cu masini speciale.

"In containerele destinate deseurilor menajere nu se vor mai arunca deseuri periculoase: baterii sau solutii inflamabile. In ceea ce priveste deseurile voluminoase (paturi, scaune), ele vor putea fi scoase la ghena numai in ziua de cinci a fiecarei luni, intre orele 09-21.00", se mai specifica in act. Daca se scot in alta zi, ele vor fi preluate de catre firmele de salubrizare numai contra cost.
Nerespectarea acestor reguli se va lasa cu amenzi intre 200 si 1.000 de lei. 
 Sursa: Ziare.com

Vecinii care nu respecta legea

3.000 de lei amendă pentru neîndeplinirea atribuţiilor la bloc

Aveţi vecini care nu respectă legea sau conducerea blocului vă încalcă drepturile de proprietar? Conform Legii nr. 230/2007, cine nu aplică şi nu respectă prevederile în vigoare, fie că este proprietar, administrator, preşedinte, membru de comitet, cenzor, fie că e funcţionar public din primărie sau angajat al unei regii, riscă să fie amendat contravenţional. Radu Opaina, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari din România, vă spune care este cuantumul acestor amenzi şi cine le poate aplica.

Constituie contravenţii următoarele fapte:
  • neluarea de către proprietari, de către asociaţie sau de către comitetul executiv al acesteia a tuturor măsurilor necesare pentru repararea şi menţinerea în stare de siguranţă a blocului şi a instalaţiilor comune aferente. Acest lucru se sesizează la primărie şi se pedepseşte cu amendă de la 500 la 3.000 de lei;
  • neexecutarea de către proprietar a lucrărilor de întreţinere, de reparaţii sau de înlocuire a elementelor de construcţii şi instalaţii aflate în proprietatea sa individuală, dacă aceasta e de natură să aducă prejudicii celorlalţi proprietari (de ex.: inundaţiile de la vecini).
    Se reclamă la Inspectoratul de Stat în Construcţii, iar amenda este între 500 şi 3.000 de lei;
Destinaţia locuinţei poate fi schimbată numai cu aprobări
  • schimbarea, de către proprietar, a destinaţiei locuinţei fără autorizaţiile şi aprobările legale (de ex.: firmele din apartamente). Sesizarea se face la primărie, iar amenda variază între 200 şi 1.000 de lei;
  • modificarea aspectului proprietăţii comune, precum şi a elementelor constructive ale clădirii fără aprobările şi autorizaţiile legale (de ex.: antene pe bloc, cabluri pe casa scării, reclame pe faţadă etc.). Reclamaţia se face la Inspectoratul de Stat în Construcţii şi amenda este de la 2.500 la 5.000 de lei.

30 ianuarie 2010

Curriculum Vitae : cum să ai un CV modern

Nu se mai “poartă” CV-urile de o pagină, cu mult text compact, alcătuite într-un stil “rece”, care încep cu obiectivul pe care ţi l-ai propus în carieră şi continuă cu o listă de nume de firme la care ai lucrat. Acum, la modă sunt prezentările cu o grafică deosebită, cu cât mai multe detalii, cu poze şi cu linkuri de pe site-urile companiilor din care ai făcut parte. Specialiştii de la www.myjob.ro îţi spun câteva reguli din noile tendinţe apreciate de recrutorii din departamentele de resurse umane, care te vor ajuta să îţi găseşti mai repede jobul dorit.

Nou: Realizează un rezumat al trecutului tău profesional la începutul CV-ului. Acest lucru te va ajuta foarte mult.

Depăşit: Un obiectiv de carieră cu care debutează CV-ul. Nimic nu este mai învechit decât un astfel de început.

Nou: Curriculum vitae care este uşor de citit pentru ochi. Acest lucru presupune bullet-uri (puncte), nu paragrafe, cel puţin o poză cu tine şi îndeajuns spaţiu alb ca să arate curat şi atractiv.

Depăşit: CV-uri care sunt “gri”, cu mult text compact, care îi încetineşte pe specialiştii în resurse umane.

Includeţi site-urile firmelor unde aţi mai lucrat


Nou: Un CV adaptat. Schimbă CV-ul de fiecare dată când îl trimiţi la o ofertă de job, astfel încât să se potrivească cu cerinţele din anunţul de angajare.

Depăşit: Acelaşi CV pentru toate joburile este o practică de pe vremea când accesul la computer era destul de greu şi, implicit, era dificil să modifici prea des un curriculum vitae.

Nou: Un CV de două-trei pagini când ai nevoie de spaţiu pentru a te prezenta.

Depăşit: Un CV de o pagină, care să includă informaţii cât pentru două-trei pagini.

Nou: Vinde-te. Cel mai bun mod de a face acest lucru este să îţi cuantifici realizările. Atunci când scrii în CV despre ce ai făcut la un loc de muncă sau altul, asigură-te că incluzi rezultatele pe care le-ai obţinut.

Depăşit: A trecut perioada când un CV însemna pur şi simplu o listă cu titluri de joburi şi responsabilităţi.

Nou: Include linkuri către site-urile companiilor unde ai lucrat şi, dacă este posibil, o mică descriere a firmei. Deşi puţini fac acest lucru, este întotdeauna bine- venit. Recrutorii sunt mereu interesaţi să afle cu ce se ocupă firma şi care a fost rolul tău.

Depăşit: Presupunerea că specialiştii de resurse umane cunosc companiile în care ai lucrat sau este necesar să le cunoască.

29 ianuarie 2010

Reguli importante executie constructii

O construcţie se execută respectând o anumită distanţă faţă de vecinătăţi

La ce distanţă de gardul unei case poate construi vecinul?

Conform art. 610 din Codul Civil, cel care execută o construcţie “e îndatorat să lase depărtarea prescrisă de regulamente şi obiceiuri particulare asupra unor asemenea obiecte sau să facă lucrările prescrise de aceleaşi legi şi regulamente spre a nu aduce vătămare vecinului”. Astfel, conform art. 1 alin. (1) din Legea 50/1991, “executarea lucrărilor de construcţii este permisă numai pe baza unei autorizaţii de construire sau de desfiinţare, emisă în condiţiile prezentei legi, la solicitarea titularului unui drept real asupra unui imobil (…)”.

Pentru a putea fi eliberată autorizaţia de construire, este necesară şi eliberarea certificatului de urbanism, care va conţine “informaţiile privind regimul juridic, economic şi tehnic al terenurilor construcţiilor existente la data solicitării (…), cerinţele urbanistice care urmează să fie îndeplinite în funcţie de specificul amplasamentului (…)” (art. 6 din Legea 50/1991). În acest sens, în funcţie de dispoziţiile cuprinse în Planul Urbanistic Zonal se va stabili distanţa ce trebuie respectată, faţă de proprietatea vecină, în cazul executării unor construcţii, şi aceasta va fi indicată în certificatul de urbanism.

27 ianuarie 2010

Reabilitare termică: Udrea vrea sa reabiliteze termic 20.000 de locuinte pana la sfarsitul lui 2010

Ministrul Dezvoltarii, Elena Udrea, isi propune sa reabiliteze termic 20.000 de locuinte pana la sfarsitul lui 2010, in pofida fondurilor insuficiente.

"‎Termoizolarea locuintelor este singura modalitate de a scadea ‎costurile facturilor, prin limitarea pierderilor de caldura, in conditiile in ‎care temperaturi extreme, ca acelea de acum, cresc consumul de ‎energie.

Ministerul Dezvoltarii are ca prioritate de actiune ‎‎'energizarea' proiectelor de termoizolare", scrie ministrul Dezvoltarii si Turismului pe blogul personal.

Elena Udrea a anuntat ca exista numeroase proiecte si ‎solicitari depuse de administratiile locale inca de anul trecut si ‎incurajeaza administratiile sa continue sa mentina ritmul sustinut.‎

"Exista, desigur, o problema cu resursele financiare alocate - anul ‎acesta ministerul are alocate numai 150 de milioane de lei pentru ‎termoizolarea a 7.200 de apartamente incepute in 2009 si demararea ‎lucrarilor la alte 7.200. In total 14.500 de apartamente, ca obiectiv ‎cert pentru acest an. Nu este mult, nu este nici putin in conditiile date", a subliniat democrat liberala.

Cu toate acestea Elena Udrea afirma ca va face tot posibilul sa obtina resurse suplimentare pentru termoizolare.

"In masura in care o eventuala rectificare ar mai aduce fonduri, ‎ministerul va suplimenta bugetul reabilitarii termice. ‎In concluzie, anul viitor va prinde inca 15.000 de familii de romani ‎asigurate impotriva 'gerului', in varianta mai optimista sper ca 20.000 ‎de familii sa beneficieze de reabilitarea termica a locuintelor", a mai precizat Udrea.
Sursa: Ziare.com
Autor: Irina Ursu

11 ianuarie 2010

Cum scapati de restantieri ?

Vreţi să scăpaţi de restanţieri? Separaţi-vă pe scări

Majoritatea asociaţiilor de proprietari au din ce în ce mai multe probleme, atât din cauza neînţelegerilor cu vecinii, cât şi a restanţierilor. Practic, în urma creării acestor situaţii, locatarii de pe o scară, care sunt buni-platnici şi gospodari, nu pot strânge bani pentru diverse îmbunătăţiri, plătind “oalele sparte” ale celorlalţi. De aceea, din ce în ce mai mulţi aleg varianta separării problemelor administrative pe scări. Radu Opaina, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari din România, vă spune cum puteţi face acest lucru.

Iată paşii care trebuie urmaţi dacă vreţi să vă “despărţiţi” de celelalte scări şi să vă înfiinţaţi o asociaţie separată:
  • convingeţi majoritatea proprietarilor (50% + 1) de pe o scară să fie de acord, prin semnătură, cu înfiinţarea unei asociaţii de proprietari separată;
  • înaintaţi lista cu semnături actualului preşedinte al asociaţiei. Acesta are obligaţia să convoace adunarea generală extraordinară, având drept ordine de zi divizarea;
  • în adunarea generală extraordinară, convocată sau reconvocată, proprietarii cu minimum 80% din voturi vor hotărî divizarea asociaţiei;
  • după adunarea generală extraordinară, reprezentanţii fiecărei scări stabilesc persoanele care se vor ocupa cu întocmirea formalităţilor, inclusiv cu privire la separarea evidenţei mijloacelor băneşti şi materiale;

Decizia e luată de 50% + 1 din proprietari

  • în baza procesului- verbal al adunării generale extraordinare de divizare, se va constitui pe fiecare scară câte o nouă asociaţie, urmând procedura- standard de înfiinţare;
  • asociaţia de proprietari care, practic, prin divizare se modifică, va rămâne cu documentele actuale (statut, acord de asociere), urmând să-şi modifice doar denumirea printr-un act adiţional (se adaugă la actuala denumire “scara …” şi se menţionează noua componenţă doar cu proprietarii de pe scară). Actul se depune la instanţa de judecată, care i-a acordat personalitatea juridică, în scopul emiterii unei noi “încheieri judecătoreşti”;
  • după obţinerea “încheierii judecătoreşti”, se va merge la administraţia financiară de sector sau din localitate pentru schimbarea Codului fiscal. Ulterior, se va modifica ştampila şi se vor anunţa toţi furnizorii/ colaboratorii cu privire la modificările survenite, în scopul actualizării contractelor sau a altor documente, inclusiv în relaţia cu banca. În cazul în care nu aveţi încă asociaţie de proprietari şi urmează să efectuaţi acest demers, este bine să o faceţi de la început pe fiecare scară de bloc în parte.
Sursa: Libertatea.ro

5 ianuarie 2010

Fiecare proprietar are o cotă-parte indiviză din suprafeţele comune

Asociaţiile de locatari care au în componenţă şi apartamente proprietate personală, şi de stat percep aceleaşi cote de întreţinere tuturor celor din asociaţii. Nu este corect. În plus, nu există nici un contract între proprietar şi asociaţie prin care primul să-i ceară celui de-al doilea să presteze servicii. Aşadar, acest lucru se petrece unilateral şi fără acordul proprietarului. De asemenea, nu se găseşte nici un contract pentru plata energiei electrice. Ce facem în acest caz? D., Botoşani

Răspuns: Asociaţiile de locatari se referă la locatari, adică la chiriaşi. Asociaţiile de proprietari se referă la proprietari, indiferent de statutul acestora, fie că sunt privaţi, fie că sunt de stat. A fi deţinător de apartament într-un bloc înseamnă că fiecare proprietar deţine o cotă-parte indiviză din suprafeţele comune (terasă, subsol, faţadă, instalaţii de apă, de căldură din subsol şi pe verticală etc.) cu drepturile şi, mai ales, cu obligaţiile de rigoare, şi nu după cum ar vrea fiecare. Calitatea relaţiilor dv. cu furnizorii depinde de cea a activităţilor proprii de organizare, de funcţionare şi de administrare a asociaţiei din care faceţi parte.

Am avut de plată la apă aproximativ 100 de milioane de lei vechi într-o perioadă de 7 ani, dar din acest interval, vreo patru ani nu am avut apometru individual. Există vreo lege care spune că nu au voie să te încarce cu mai mult de 10 metri cubi de apă de persoană pe lună? Dacă da, unde ar trebui să mă duc ca să rezolv această problemă? A. S., Târgovişte

Răspuns: Pentru perioada când nu aţi avut apometru individual, administratorul care v-a calculat întreţinerea trebuie să demonstreze cu acte normative că măsurile pe care le-a aplicat în cazul dv. sunt legale cu privire la apa rece.

De asemenea, dv. trebuie să vă calculaţi, pentru aceeaşi perioadă, cât ar fi trebuit să plătiţi în mod normal pentru apa rece înmulţind, pentru fiecare lună, nr. de persoane din apartamentul dv. cu 10 m.c. şi cu preţul pentru un m.c. de la vremea respectivă, pe care îl puteţi afla de la furnizorul de apă rece.

Ar fi bine ca pe aceeaşi adresă către furnizor să solicitaţi acestuia să vă precizeze care era norma de consum/ persoană/lună pe localitate la apa rece în perioada când apartamentele din blocuri erau necontorizate individual. Dacă primiţi răspuns, atunci înlocuiţi în calcul acei 10 m.c. cu ceea ce vă dă furnizorul.

1 ianuarie 2010

Închirierea spaţiilor din bloc se face cu acordul majorităţii proprietarilor

În scara blocului a apărut o casă de schimb valutar, care ocupă holul imobilului. Nu am fost informaţi despre acest lucru, ba chiar ni s-a spus că nu trebuie să ni se ceară părerea dacă locatarii de la etajul 1 şi de la parter au semnat că sunt de acord. Nu trebuia să semneze toţi locatarii blocului? D. O., Bucureşti

Pentru închirierea unui spaţiu comun, pe lângă acordul proprietarilor din vecinătate, este obligatoriu şi acordul majorităţii proprietarilor din bloc. În acest caz s-a procedat ilegal şi preşedintele asociaţiei de proprietari are obligaţia fie să reglementeze situaţia, fie să dispună eliberarea spaţiului.

De ce se ia în calcul cota indiviză la întreţinere, în condiţiile în care aceasta nu mai este la fel ca odinioară? S-au închis balcoane, s-au dărâmat ziduri şi s-a mărit astfel spaţiul locuibil şi, ca urmare, cota nu mai este cea reală. De ce nu se iau în calcul cheltuielile pe număr de persone? D. V., Bucureşti

Unele cheltuieli se repartizează pe cota-parte indiviză, iar altele pe număr de persoane. Nu este indicat să amestecaţi lucrurile, pentru că încălcaţi legea şi vă afectează la buzunar. Regula trebuie respectată, iar acolo unde sunt ilegalităţi trebuie să acţionaţi asupra cauzei şi nu asupra efectului. Orice cotă-parte indiviză se poate recalcula în funcţie de modificările legale ale suprafeţei utile a apartamentului.

Am centrală, iar administratorul mă pune să plătesc la factura de apă mai mult decât locatarii care nu au centrală. E corect? S. F., Bucureşti

Pentru această situaţie, dv. trebuie să plătiţi contravaloarea consumului de apă rece înregistrat pe contoarele individuale din apartament, la rubrica “cheltuieli după index de contoare individuale”, precum şi cota-parte indiviză din pierderile/consumurile de apă rece şi caldă de pe spaţiile comune, care sunt şi în proprietatea dv., la rubrica “pierderi/consumuri spaţii comune” din lista de plată.

Marea problemă a apei reci este data citirii contoarelor de branşament. La RADET aceasta se face la sfârşit de lună, iar la Apa Nova, pentru unele imobile, la mijlocul lunii şi de aici apar marile diferenţe între consumul citit şi cel facturat. Nu mai e valabilă norma de apă pentru necontorizaţi de 5 mc de apă rece şi 3,4 mc de apă caldă? G., Bucureşti

În astfel de situaţii trebuie să citiţi contoarele individuale în funcţie de data citirii contorului general de către furnizor. Norma de 5,1 mc/persoană/lună la apa rece şi de 3,3 mc/persoană/lună la apa caldă reprezintă normă de consum pauşal şi se aplică de către furnizor numai acelor asociaţii care nu au contor de branşament. Această normă nu se adresează apartamentelor necontorizate.
Sursa: Libertatea.ro