Oamenii-cheie într- un bloc sunt preşedintele şi administratorul. Preşedintele poate fi schimbat numai de adunarea generală, care poate fi convocată în sedinţă extraordinară de comitet sau de cel puţin 20% din membrii asociaţiei.
Dacă preşedintele e suspectat de lucruri foarte grave, el poate fi suspendat din funcţie prin decizia comitetului executiv, care are obligaţia să convoace de urgenţă adunarea generală extraordinară. Apoi, se alege alt preşedinte.
Administratorul poate fi demis numai de comitetul executiv. El poate fi eliberat din funcţie dacă e dezinteresat de problemele blocului sau dacă administrează fraudulos banii. Preşedintele poate să-l oblige pe administrator să-şi îndeplinească îndatoririle. Dacă acesta din urmă nu face ce i se cere, trebuie schimbat din funcţie şi este obligat să predea gestiunea. Refuzul constituie un act de fraudă şi preşedintele poate să depună împotriva lui plângere penală către Parchetul de pe lângă judecătoria din sector sau din localitate.
Iată ce este bine să știți
Adunarea generală este formată din proprietari, care sunt membrii asociației. Adunarea ia decizii cu votul a jumătate plus unu din numărul celor prezenți. Comitetul executiv e format din proprietari aleși din rândul membrilor asociației, dintre care face parte şi președintele. Deciziile se iau cu acordul a jumătate plus unu dintre membri. Sursa: Libertatea.ro
Vrei un administrator profesionist pentru blocul tău? Apelați la noi: www.administrator-imobile.net
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vă rugam să specificați "Numele" pentru o identificarea mai ușoară a răspunsului.... Mulțumim!
Dacă vă place acest Blog, va rugăm să-l susțineți printr-un click pe anunțul de mai jos. Mulțumim!