De cinci ori Primăria Capitalei a încercat să impună o serie de măsuri prin care îşi propune să-i civilizeze şi să-i educe pe stăpânii de câini. Ieri, consilierii municipali au aprobat normele de salubrizare şi igienizare în Capitală, care îi obligă pe bucureşteni să cureţe trotuarele din faţa caselor şi să strângă după câini.
Astfel, stăpânii vor fi obligaţi să aibă în dotare, când ies cu câinii la plimbare, făraş, mătură şi pungă care vor fi folosite pentru a ridica dejecţiile şi pentru a curăţa locul. Alte măsuri prevedeau obligaţia de a curăţa trotuarul din faţa casei.
Aceştia vor fi amendaţi cu sume între 200 şi 500 de lei dacă atunci când îşi plimbă animalele de companie nu vor avea făraş, mătură şi pungi pentru curăţarea dejecţiilor acestora.
De asemenea, proiectul interzice creşterea sau întreţinerea, în Bucureşti, în gospodării individuale, a animalelor şi păsărilor pentru consum, piele, blană şi tracţiune, a albinelor, viermilor de mătase şi asimilate acestora.
O chestiune de educaţie
Fiecare proprietar de animal ar trebui să strângă după el în mod normal, explică medicul veterinar Nicoleta Mihai, care precizează că acest lucru ţine de îngrijirea animalului.
Ea consideră că autorităţile trebuie să recurgă la amenzi pentru că, altfel, oamenii nu vor deveni conştienţi de acest aspect. La fel se întâmplă şi în cazul sterilizării câinilor, foarte mulţi stăpâni refuzând să îşi sterilizeze animalul şi apoi abandonând puii pe stradă, ceea ce nu face decât să ridice numărul de câini comunitari.
„Este o problemă de civilizaţie şi de educaţie, dar care ţine şi de igienă. Oamenii care nu au câini vor să iasă pe stradă într-un oraş curat”, spune medicul veterinar.
Este inestetic
Legea care le permite autorităţilor să dea aceste amenzi există din 2005, dar nu a fost aplicată. Singurul sector unde s-au luat măsuri este cel condus de liberalul Andrei Chiliman. În sectorul 1, în zonele intens pietonale şi în marile parcuri au fost instalate coşuri speciale pentru a strânge mizeria lăsată de câini, după modelul din străinătate.
Iată ce prevede HCGMB nr. 243/20.10.2005: "Art. 1. Se interzice plimbarea pe domeniul public (alei asfaltate, trotuare) a câinilor de companie, fără ca proprietarul acestora să dispună de materialele necesare pentru curăţirea locului şi evacuarea dejecţiilor fiziologice. Art. 3. Se interzice plimbarea câinilor de companie fără lesă prin parcuri şi grădini, iar cei din categoria câinilor agresivi fără botniţă, unde proprietarul animalului de companie trebuie să păstreze curăţenia. Art. 4 Prin materiale necesare păstrării curăţeniei, în temeiul art.1, se înţelege fie ca proprietarul să aibă asupra sa mătură, făraş şi pungă de unică folosinţă, fie mănuşi şi pungi de unică folosinţă. Art. 5. Nerespectarea prevederilor prezentei hotărâri constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1 la 5 milioane ROL (100-500 RON)".
Poliţistul are nevoie de flagrant
Poliţiştii comunitari sunt aceia care pot da amenzile stăpânilor de câini ce nu strâng dejecţiile animalelor. Problema este că, pentru a putea da o amendă, poliţistul comunitar trebuie să îi prindă în flagrant pe stăpân şi animal, după cum explică un agent de poliţie, care nu a dorit ca numele să îi fie menţionat.
Adică, dacă vreţi să reclamaţi un vecin, trebuie să ştiţi cam pe la ce oră iese cu câinele la plimbare şi să îl chemaţi pe poliţistul comunitar din cartier. Acesta îl va pândi pe stăpân şi îl va putea amenda doar dacă îl vede că nu strânge după animal. Sursa: Evz.ro
Sunteţi de acord cu amendarea stăpânilor care nu curăţă după câini?