Locatarii unor imobile pe care sunt amplasate antene GSM ajung la conflicte din cauza posibilelor radiaţii. În alte blocuri, antenele sunt considerate o binecuvântare, iar asociaţia câştigă bani frumoşi de pe urma chiriilor. Sursa: Adevarul.ro
Locatarii unui bloc din centrul Timişoarei sunt în conflict cu preşedintele de asociaţie din cauza unei antene de telefonie mobilă montate pe bloc. Oamenii susţin că antena a fost montată fără ştiinţa sau aprobarea lor. „Influenţa radiaţiilor este nefastă şi în şase luni ne putem trezi cu un cancer fără să ştim cui să-i mulţumim”, a declarat G. B., unul dintre locatari. „Avem mai mulţi oameni în bloc care au murit deja de cancer”, a spus un alt locatar.
În tot acest timp, un alt bloc de pe strada Corneliu Coposu din Timişoara prosperă de pe urma antenelor montate pe acoperiş. Şeful comisiei de cenzori din cadrul asociaţiei, M.l G., susţine că asociaţia primeşte o chirie lunară de 1.000 de euro pentru antenele montate pe bloc.
Banii sau sănătatea
G. susţine că şi în acest bloc au fost oameni care au contestat prezenţa antenelor, dar s-au liniştit în urma unor măsurători. „Anual vine o firmă care măsoară nivelul radiaţiilor. Din fişa de măsurători rezultă că radiaţiile sunt de 50 de ori mai mici decât norma admisă”, a spus M. G.. Cu banii obţinuţi de pe urma antenelor, asociaţia şi-a cumpărat două lifturi de 32.000 de euro, a schimbat toate reţelele de apă, canal şi gaz şi a dotat blocul cu o serie de facilităţi.
Acelaşi lucru intenţionează să îl facă şi preşedintele asociaţiei din centru, R. R., care a declarat că vrea să schimbe lifturile vechi de 50 de ani. Potrivit specialiştilor de la Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), antenele nu sunt nocive, fiind chiar reglementate printr-o hotărâre de Guvern din 2003.
Părerea specialistului în oncologie
În timp ce antenele din România iscă discuţii, în unele ţări din Europa, acestea sunt interzise. Potrivit medicului oncolog Ş. N., e greu să faci o legătură între o afecţiune de cancer şi o astfel de antenă. „Chiar dacă stai într-un bloc de acest gen, nu poţi şti că afecţiunea este cauzată de antenă. Pot fi alte cauze”, a spus acesta.
Multumesc foarte mult pentru raspuns.Daca î-mi fac acum asigurare pot sa-mi rezolv problema cu tavanul distrus?
RăspundețiȘtergereCu plăcere, Trebuie mai întâi sa va zugrăviți pentru ca o sa vina un agent de asigurari sa va facă evaluare și dacă vede apartamentul inundat nu o sa va ofere protecție pentru inundații.
RăspundețiȘtergere