12 ianuarie 2012

Cum scapi de mucegai?

Ciupercile de mucegai fac parte din mediul nostru de viata, in mod natural. Sporii lor se regasesc aproape peste tot, chiar si in incaperile interioare. Ele sunt, de obicei inofensive. Problema se pune cand concentratia lor depaseste un anumit nivel, mucegaiul putand provoca probleme de sanatate pentru locuitori.

De cele mai multe ori, mucegaiul se formeaza in secret. Un miros specific si mici pete negre pe pereti, tavan sau pe spatele mobilierului vechi sunt primele semne de aparitia mucegaiului in casa.

Dezvoltarea mucegaiului intr-o camera este determinata, in principal, de trei factori: umiditatea, substante nutritive si temperatura ambientala. Dintre cele enumerate mai sus, umiditatea reprezinta cea mai importanta sursa de alimentatie. Mucegaiul creste si se dezvolta in zone cu umiditate crescuta.

Dar de ce avem umiditatea (prea) ridicata intr-o cladire? Care sunt cauzele umiditatii crescute intr-o cladire?

In primul rand, din infiltratii de apa, in mod direct: infiltratii printr-un acoperisului deteriorat sau in cazul tevilor rupte in pereti.

Un alt aspect, mai putin cunoscut este blocarea transferului umiditatii prin pereti, din interior spre exterior, la nivel capelar. Acest fenomen este denumit de unii "respirarea" casei. Daca aceasta respiratie este ingreunata, sau impiedicata, umiditatea se cumuleaza in pereti si se formeaza condensul. Acest lucru se intampla, in special in cazul constructiilor izolate inadecvat, si/ sau neincalzite si neventilate corespunzator. Greseli in constructii precum puntile termice, conduc iarasi, la probleme de acest gen.

Intr-o camera sanatoasa, umiditatea aerului este de 65-70%. O umiditate permanenta de peste 80% creste semnificativ probabilitatea de aparitie a mucegaiului.

Impactul asupra sanatatii

Numeroase studii aparute recent au aratat o legatura stransa intre expunerea oamenilor la mucegai si imbolnavirile la nivelul cailor respiratorii. Sporii de mucegai sunt inhalati cu aer si creaza reactii alergice si iritatii la nivelul cailor respiratorii.

Inca nu se stie exact concentratia de spori in aerul inhalat peste care apar aceste efecte negative asupra sanatatii, dar in principiu se crede ca si cele mai mici concentratii sunt capabile sa declanseze reactii alergice la persoanele sensibile.

Cum scapi de mucegai?

In cazul in care suspectati existenta mucegaiului, specialistii recomanda sa examinati indeaproape suprafata peretilor. Verificati in special zonele ascunse, in spatele mobilierului, dar si colturi si tavan. In Germania, de exemplu se folosesc din ce in ce mai mult si caini instruiti pentru a detecta si cele mai mici pete de mucegai.

Pentru a scapa complet de mucegai, trebuie eliminate sursele de alimentare a acestuia. De foarte multe ori insa (in special in cazul constructiilor vechi), acest lucru nu mai este posibil.

In comert se gasesc o serie de produse pentru eliminarea mucegaiului: solutii lichide, prafuri sau chiar sub forma de spray, fiecare cu un impact mai mare sau mai putin eficient, cu un grad mai mare sau mai mic de concentratie de chimicale.

Pe langa aceste solutii, iata cateva sfaturi utile pe care le puteti incerca, si care nu implica investitii foarte mari:

- curatati suprafata atacata de mucegai cu alcool sau cu o solutie de soda (o lingurita de soda se dizolva intr-un litru de apa si se sterge suprafata). Datorita caracterului alcalin, soda distruge sporii de mucegai.
Cu aceasta solutie se poate curata si lemnul atacat de mucegai
- aplicati apoi, pe suprafata curatata si uscata, var sau vopsea pe baza de var. Varul impiedica formarea de mucegai in mod natural.
- repetati operatiunea o data la 2 - 3 luni, daca e necesar
- lasati o distanta suficienta in spatele mobilierului, pentru o aerisire corespunzatoare a peretelui
- important: folositi manusi si ochelari de protectie; cu toate ca sunt materiale naturale, netoxice, atat soda, cat si varul au un efect iritant

Pentru zone puternic atacate sau cand si tencuiala e deja deteriorata, se recomanda aplicarea unor tencuieli speciale de asanare a mucegaiului.


www.naturalpaint.ro

11 ianuarie 2012

Ședințele la bloc, obligatorii la început de an

Pentru ca toate activităţile la nivelul asociaţiei de locatari să funcţioneze bine în noul an, este necesar să te organizezi un pic încă de la începutul lunii ianuarie, în cazul în care eşti administrator.

În luna ianuarie, trebuie stabilită o adunare generală a proprietarilor, în care se vor stabili:
  • Fondul de reparaţii, necesar şi obligatoriu pentru rezolvarea problemelor tehnice ale clădirii.
  • Fondul lunar de salarii şi indemnizaţii în valoare brută pentru administrator, preşedinte, cenzor, îngrijitor etc.
  • Fondul lunar maxim de cheltuieli administrative, altele decât cele privind reparaţiile: pentru acţiuni în justiţie, consumabile, detergenţi, mături, transport, fotocopii, chitanţiere, facturiere, reviste, ziare, telefon etc.
  • Valoarea chiriilor pentru spaţiile comune închiriate la terţi.
  • Alegeri pentru funcţiile de preşedinte, membru comitet, membru comisia de cenzori, dacă e cazul prin expirarea duratei mandatului celor care sunt în funcţie.
Şi comitetul executiv va decide în cadrul aceleiaşi şedinţe cu privire la:
  • Condiţiile privind fondul de rulment: actualizări sau nu, restituiri.
  • Ordinea priorităţilor la încasări şi plăţi.
  • Sistemul de penalizări - stabilirea sau modificarea procentului de penalizare sau a perioadei de aplicare a penalizării conform prevederilor legale în materie.
Sursa: Libertatea.ro

8 ianuarie 2012

Evz.ro: "Plătesc întreţinerea degeaba, caloriferul nu se încălzeşte din cauza reţelei din bloc"

A: Am şi eu o problemă şi aş dori să cer sfatul dumneavoastră. De când a început furnizarea agentului termic plătesc întreţinerea, căldura pe două camere, iar caloriferul se încălzeşte în proporţie de maximum 30% restul fiind complet rece. Aceeaşi problemă am avut-o şi anul trecut am făcut sesizare au venit şi au remediat.. Nu era de la mine din apartament şi totuși am fost obligat sa plătesc peste 300 de lei la care nu am primit factură. Aş dori să ştiu şi eu ce este de făcut în această situaţie ca deja în apartament a început să apară mucegai.. Vă rog să mă sfătuiţi că sincer nu mai sunt dispus să dau 300- 400 de lei fără să fie vina mea.

Raspuns Evz.ro: Problema menţionată de dumneavoastră este una care ţine de administrarea condominiului şi de relaţia dintre proprietari şi asociaţia de proprietari. Prin urmare, trebuie să depuneţi mai întâi o reclamaţie la administraţia asociaţiei de proprietari, apoi la conducerea acestei asociaţii şi, dacă problema nu se rezolvă, la primăria în raza teritorială a căreia domiciliaţi.
Sursa: Evz.ro

Răspuns Blocul-Meu.Blogspot.com: De asemenea, se recomanda înainte de a interveni la administrație sa chemați un instalator sa verifice dacă nu cumva problema este la caloriferul dumneavoastră. Cel mai adesea, caloriferele nespălate de mult timp, sau neaerisite creează astfel de probleme.

Va recomandam sa montați aerisitoare pe calorifere, astfel încât, la începutul fiecărui sezon rece sa puteți sa va aerisiți local caloriferele. Costul aerisitoarelor nu este foarte mare (15 lei) având în vedere beneficiile acestora.
 
Așteptăm părerile dumneavoastră.

14 decembrie 2011

Ce obligaţii are administratorul la sfârşit de an

Administratorii trebuie să-şi încheie calculele pentru anul care a trecut, cât şi să-şi pregătească un plan de acţiune pentru noul an.
  1. Inspecţie tehnică asupra instalaţiilor de apă, căldură, canalizare, asupra subsolului, terasei, ghenei, faţadei, casei scării şi a altor elemente ale proprietăţii comune. Se face un raport scris cu necesarul lucrărilor de reparaţii pentru 2012, care se dă, sub semnătură, preşedintelui asociaţiei.
  2. Analiza restanţelor din bloc, atât ale proprietarilor, cât şi ale asociaţiei, către terţi furnizori.
  3. Balanţa financiar- contabilă (situaţia activ-pasiv) a asociaţiei la sfârşit de an.
  4. Rezolvarea problemelor de mică anvergură care nu au fost încă soluţionate.
  5. Trebuie să supravegheze curăţenia generală pe spaţiile comune ale blocului.
  6. Să propună preşedintelui sau comitetului executiv o serie de măsuri şi reguli menite să îmbunătăţească activitatea din cadrul asociaţiilor de proprietari.
  7. Să amenajeze administraţia şi avizierul ca pentru Sărbătorile de iarnă. Să aibă grijă să nu fie probleme cu uşa de la intrare, cu interfonul, cu lumina de la parter şi de pe casa scării.
  8. Să îi informeze pe proprietari cu privire la programul de Sărbători şi să dea un telefon de contact în caz de inundaţii sau de alte probleme majore.
  9. Să propună preşedintelui premierea sau orice altă formă de mulţumire faţă de persoanele sau proprietarii care pe parcursul anului 2011 au contribuit necondiţionat la rezolvarea unor probleme din bloc.
Sursa: Libertatea.ro

7 decembrie 2011

Platiti mai mult la intretinere? Cum sa evitati facturile mari

Decizia Guvernului de a elimina subvenția pe gigacalorie, de care beneficia toata populatia, se resimte deja in pretul facturilor la intretinere.
In Bucuresti, de exemplu, costurile din aceasta iarna vor creste in medie cu 100 de lei pe luna pentru o familie.

Fostul ministru al Muncii, Sebastian Lazaroiu, a anuntat ca pragul maxim al veniturilor pe membru de familie pentru care se va acorda subventia de pana la 10% din factura intretinerii va creste de 615 lei la 786 lei.

Persoanele singure, cu venituri mai mici de 1.082 lei, vor avea de asemenea o reducere de 10% la intretinere.

Cu toate acestea, ajutoarele nu pot acoperi creșterile de costuri, iar familiile care nu indeplinesc conditiile sunt impovarate de facturile tot mai mari.

Si cum energia termica devine din ce in ce mai pretioasa, eFin.ro va ofera cateva sfaturi pentru a diminua cat mai mult risipa de caldura din locuinta si pentru a reduce cu cateva procente factura la intretinere.

Citeste mai multe despre Platiti mai mult la intretinere? Cum sa evitati facturile mari pe eFin.ro

26 noiembrie 2011

Reglaţi-vă repartitoarele la minimum 20° C!

Dacă sunteţi tentaţi să faceţi economie şi vă gândiţi să aduceţi căldură în apartamentele dumneavoastră prin diverse alte metode decât încălzirea centralizată, ar fi bine să vă gândiţi de două ori înainte de a o face.

 
 
 
Care sunt riscurile folosirii unor sobe sau reşouri improvizate.
  • Apartamentul trebuie încălzit la minimum 18-20 grade Celsius pentru ca temperaturile din locuinţele vecine să nu fie afectate. În caz contrar, pereţii se vor deteriora şi s-ar putea să fie necesar să scoateţi bani din buzunar pentru reparaţii.
  • Nu folosiţi aragazul pe post de calorifer. Este foarte periculos pentru viaţa dv. şi a vecinilor, precum şi pentru clădire. Oricând pot avea loc explozii şi incendii devastatoare pentru întregul bloc.
  • Nu utilizaţi sobe improvizate sau reşouri/ rezistenţe electrice pentru încălzire. De asemenea, e interzis să folosiţi racorduri/furtunuri pentru sobe mobile pe care să le conectaţi la instalaţia comună de gaze din apartament.
  • Nu scoateţi apă fierbinte din calorifere pe post de apă caldă în apartament. Dezechilibraţi instalaţia de încălzire a blocului şi veţi avea probleme cu vecinii care se încălzesc.
  • Asiguraţi-vă că pe spaţiile comune nu există geamuri sparte şi că ferestrele se închid normal. Nu lăsaţi uşa de la intrarea în bloc deschisă sau întredeschisă atunci când intraţi sau ieşiţi din bloc.
  • Nu cheltuiţi banii asociaţiei pe lucrări ce trebuie făcute vara şi nu iarna (zugrăveli, izolarea pereţilor, schimbarea instalaţiei de încălzire sau de apă ş.a.).

19 noiembrie 2011

Cum pot fi tratate neintelegerile dintre vecini?

Neînţelegerile dintre vecini la bloc sunt inerente. Fie că nu sunt respectate orele de linişte, fie că locul de parcare v-a fost ocupat abuziv de un locatar care nu plăteşte pentru el, cel mai bine este să vă rezolvaţi problemele pe cale amiabilă.

Nerespectarea orelor de linişte se sancţionează cu amendă de minimum 500 lei de către agentul de poliţie, conform Legii nr. 61/ 1991 cu modificările şi completările ulterioare. Proprietarul afectat trebuie să sune la secţia de poliţie din zonă.
Pentru locul de parcare legal contractat cu primăria, proprietarul trebuie să îşi asigure locul astfel încât nimeni altcineva să nu îl poată ocupa. În caz de ocupare abuzivă şi neeliberare amiabilă, se va chema agentul de circulaţie apelând la 112.
  • Pentru verificarea existenţei autorizaţiei de construire în cazul modificărilor din apartamente, proprietarul afectat va reclama situaţia la Serviciul Disciplină în Construcţii din primăria de sector sau locală, conform Legii nr. 50/1991 cu modificările şi completările ulterioare.
  • Dacă în apartamentul vecinului se aude constant un zgomot care deranjează, se va chema poliţia şi se va reclama situaţia la Direcţia de Mediu din primăria de sector sau locală.
  • În cazul inundaţiilor neremediate amiabil şi la timp, proprietarul afectat va iniţia procedura de recuperare a pagubelor în următoarea ordine: somaţie prin executor judecătoresc, expertiză tehnică cu evaluarea tuturor pagubelor, acţiune în instanţa civilă de judecată. Dacă apartamentul este asigurat pentru astfel de situaţii, proprietarul afectat va contacta direct asiguratorul.
  • Proprietarii de câini care deranjează vecinii pot fi reclamaţi preventiv la primăria de sector sau locală, la Serviciul pentru supravegherea animalelor, precum şi la poliţie. 
  • Dacă are loc un conflict între locatari, vătămarea corporală este o faptă de natură penală, iar proprietarul care este victimă poate face plângere penală la Parchetul de pe lângă judecătoria de sector sau de localitate.
Sursa:  Libertatea

Cum devenim proprietari pe terenul de sub casă?

"Socrii mei au cumpărat, în anul 1986, o casă în Bucureşti, iar în contractul de vânzare-cumpărare scrie că, din momentul cumpărării, terenul intră în posesia statului. Acum vor să vândă casa şi am dori să ştim ce trebuie să facem pentru a deveni proprietari şi pe teren, pentru că nu putem să facem intabularea. Menţionez că noi locuim în acea casă."

Răspuns: Trebuie să începeţi un proces de uzucapiune, care este un mod de dobândire a proprietăţii. Uzucapiunea (sau prescripţia achizitivă) constă în acel mod de dobândire a proprietăţii sau a altor drepturi reale asupra unui bun imobil prin posedarea neîntreruptă a acestuia într-un interval de timp fixat de lege. Codul Civil, în articolele 1846-1847, prevede acele condiţii pentru a putea opera dobândirea proprietăţii prin uzucapiune, şi anume posesia să fie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar.
Sursa: Libertatea.ro

31 octombrie 2011

Cum sa iti amenajezi biroul acasa

Daca lucrezi de acasa sau pur si simplu iti place sa ai un birou unde sa stai sa citesti sau sa navighezi pe Internet, exista multiple variante in care il poti amenaja, de la un stil un modern, pana la unul clasic.

Trebuie sa tii cont de foarte multe lucruri, de la spatiu, culoarea peretilor, pana la lumina care intra in camera respectiva.

Daca nu ai suficiente idei sau pur si simplu nu te poti hotari ce sa alegi pentru ca nu ai o imagine clara in minte, te poti inspira din exemplele oferite de Interiorholic:

In cazul in care nu ai ferestre la birou sau ele sunt foarte mici, poti opta pentru o lustra extrem de mare, puternica, pereti albi si accesorii viu colorate. Sursa: Ziare.com


bir1


Sau poti avea peretii gri, dar mobila toata sa fie alba, tot pentru a conferi luminozitate.


bir2


Daca peretii simpli ti se par plictisitori, alege un model interesant de tapet.


bir3


Intr-o incapere cu multe ferestre este cat se poate de simplu sa te rezumi la un stil minimalist.


bir4


Daca nu ai o incapere speciala unde sa iti amenajezi biroul, il poti pune intr-un colt care de cele mai multe ori ramane nefolosit, precum cel de langa scara, daca locuinta ta e una cu etaj.


bir5


Poti sa "spargi" o camera prea mare folosind mobila, astfel incat sa creezi 2 incaperi mai mici si sa faci trecerea de la sufragerie la birou.


bir6


O fereastra generoasa creeaza spatiul perfect, iar adaugand cateva plante te vei simti incredibil de linistit in timp ce lucrezi.


bir7


O camera total alba este extrem de frumoasa pentru un birou, nefiind nevoie decat de cateva pete mici de culoare. Poti transforma chiar si o terasa in birou.


bir8


O varianta mai eleganta ar fi aceasta.


bir9

Cei care au centrală de apartament vor plăti taxă de poluare

Vești proaste pentru deținătorii centralelor de apartament. Uniunea Europeană va impune o taxă de poluare pentru aceste echipamente. Măsura va intra în vigoare în 2013 sau 2015.

Ministrul Mediului Laszlo Borbely a explicat că încălzirea pe baza centralelor individuale nu va mai fi o soluţie atât de atractivă pentru proprietarii de locuinţe din cauza taxei care se va impune.

"Vă spun că Uniunea Europeană va impune o taxă pentru aceste centrale de apartament, centrale individuale, pentru că şi ele poluează. Şi din acel moment nu ştiu dacă ele vor rămâne o soluţie atât de atractivă", a spus ministrul Mediului, potrivit Mediafax.

Sursa:  Libertatea.ro

29 octombrie 2011

Şi cei care au repartitoare plătesc pierderile comune

Suntem 40 de familii în tot atâtea apartamente, într-un bloc din Bucureşti. Toţi avem repartitoare montate, dar doi vecini vor să le scoatem, însă noi nu suntem de acord. Pot să ne oblige să renunţăm cu toţii? Cât plătesc cei care nu au repartitoare? Se pune la pierderi?

Răspuns: Renunţarea la repartitoare este opţiunea fiecărui proprietar nemulţumit de acest serviciu individual. După renunţare, proprietarului i se va repartiza căldura după regula care s-a aplicat înainte de a-şi pune repartitoare fără să fie afectat în vreun fel de ceea ce se întâmplă în apartamentele care au repartitoare.

Referitor la partea a doua a problemei, asociaţia repartizează căldura apartamentelor care nu au repartitoare fie după suprafaţa echivalentă termic, fie după suprafaţa utilă a acestor apartamente. Ceea ce rămâne se repartizează celor cu repartitoare de către firma cu care proprietarii în cauză trebuie să aibă fiecare un contract individual de prestări servicii. Tuturor li se repartizează consum/pierderi comune de maximum 10 % din factură.

Mai mult: Libertatea.ro

27 octombrie 2011

Un nou program mai accesibil pentru reabilitarea locuintelor

Ministrul Elena Udrea a anuntat ca a infiintat un nou program mai accesibil pentru reabilitarea locuintelor, care presupune accesarea unui credit pe 5 ani.
Declaratia a fost facuta in cadrul unei conferinte organizate joi la BNR despre sistemul imobiliar.

"Inca din 2008 am cautat surse alternative de finantare pentru reabilitare termica a locuintelor, gandindu-ma ca cele 3 milioane de apartamente nu pot fi reabilitate in acest ritm decat in 100 de ani. Ideea mi-a fost propusa la o conferinta a constructorilor de la Iasi, care mi-au propus sa atragem acceasarea creditelor pentru reabilitare.

Am dat o ordonanta care a trecut de Guvern. Aceasta prevede ca orice proprietar poate sa isi reabiliteze singur locuinta si isi poate moderniza sistemul de incalzire, lucruri ce nu se puteau intampla pana acum. Trebuie sa acceseze un credit, momentan doar la BCR sau Cec, pe 5 ani, cu dobanda subventionata de la minister si garantii de 100% de la Guvern", a declarat Udrea.

Ministrul a explicat ca programul initial, mai ineficient, a avut mai mult succes. Acestea prevedea ca statul sa contribuie cu 50% din valoarea lucrarilor, primariile veneau cu 30% din suma si asociatiile de proprietari cu 20%. "Toata lumea asteapta ca statul sa dea 80%, chiar daca asteptarea este lunga".

Elena Udrea a mai precizat ca noul program are numeroase avantaje, 75% din bani fiind banii cetatenilor, iar statul asigura 25% din valoarea lucrarilor. Astfel, accesul la bani devine mai usor. Ministrul considera ca trebuie sa fie mai bine promovat pentru ca sa fie din ce in mai accesat, iar Guvernul trebuie sa fie pregatit pentru a avea suma necesara primei de stat. Sursa: Ziare.com

22 octombrie 2011

Cine este administratorul de bloc?

Cine poate avea calitate de administrator al unui imobil
  • Orice persoana fizica, angajata cu contract individual de munca ori conventie civila de prestari servicii.
  • Persoane juridice specializate, cu care se incheie un contract de administrare.
Ce conditii trebuie sa indeplineasca
  • Sa fie atestat de catre o comisie de specialisti in domeniul financiar-contabil si al legislatiei muncii, constituitala nivelul consiliului local. Atestarea administratorilor in functie s-a facut pana la sfarsitul lunii august a.c.
  • Sa aiba capacitate profesionala, sa fie un bun gospodar si sa prezinte garantii morale, adica sa aiba cazierul judiciar "curat" (sa nu fi fost condamnat penal).
  • Sa prezinte garantii materiale similare celor aplicabile gestionarilor, adica sa depuna o suma de bani in contul asociatiei de proprietari, suma care i se va restitui la data incetarii functiei de administrator.
  • Sa fi urmat un curs de pregatire profesionala, organizat de consiliile locale in colaborare cu asociatiile profesionale neguvernamentale de specialitate (in cazul in care nu au desfasurat anterior activitati de administrare in cadrul unei asociatii de proprietari).
Important
  • Daca asociatia include pana la zece proprietari, functia de administrator o poate indeplini si presedintele asociatiei.
  • Administratorul poate cumula si functia de contabil al asociatiei, daca are pregatire de specialitate.
Obligatiile administratorului
  • Sa aduca la cunostinta persoanelor care locuiesc in cladire, prin afisare la loc vizibil, modul de stabilire a cheltuielilor curente pentru functionarea si intretinerea cladirii, inclusiv cele pentru reparatia capitalaa acesteia.
  • Sa controleze personalul angajat de catre asociatie pentru curatenie sau alte activitati gospodaresti.
  • Sa verifice contractele de inchiriere dintre asociatia de proprietari si persoanele fizice sau juridice care folosesc spatii din proprietatea comuna.
  • Sa asigure efectuarea la timp si in mod eficient a lucrarilor de intretinere si reparatii curente ale elementelor proprietatii comune.
Ce drepturi are administratorul
Este de inteles ca ne intereseaza, in special, acele drepturi care ne afecteaza in mod direct.
  • De a stabili conditiile in care se realizeaza serviciile de intretinere si reparatii curente ale elementelor de constructie si instalatiilor aflate in folosinta comuna, dar si in folosinta exclusiva a proprietarilor. Este greu de inteles (si de acceptat!) cum poate administratorul imobilului sa decida in ce fel se vor desfasura reparatiile intr-o locuinta proprietate personala; trebuie retinut insa, ca acest aspect poate interveni numai in cazul in care se perturba folosirea normala a partilor comune.
  • De a inspecta, in conformitate cu prevederile din statutul asociatiei, proprietatea individuala, in vederea inlaturarii defectiunilor aparute la instalatiile de folosinta comuna si a eliminarii pierderilor care determina cresterea nejustificata cheltuielilor asociatiei de proprietari. Este o atributie care poate genera abuzuri si conflicte intre proprietari/locatari si administrator, daca acesta nu respecta prevederile statutului asociatiei, arogandu-si drepturi de "organ de cercetare".
  • De a citi periodic indexul contoarelor individuale apartinand proprietarilor, in conditiile in care acestea sunt montate cu acordul adunarii generale a asociatiei de proprietari si al furnizorului de utilitati.
  • De a introduce la plata consumurilor persoanele care locuiesc temporar sau presteaza activitati gospodaresti, care depasesc limita minima de sedere, stabilita prin hotararea adunarii generale a asociatiei. Proprietarilor le revine obligatia sa anunte numarul persoanelor respective, dar, in nici un caz, nu trebuie sa se instituie un sistem de "urmarire si sesizare" din partea vecinilor (!?), specific vremurilor de trista amintire
Cum raspunde administratorul pentru faptele sale
Contraventional (cu amenda de la 2.000.000 la 20.000.000 lei) pentru neindeplinirea obligatiilor referitoare la mentinerea in stare de siguranta in exploatare a cladirii si la functionarea normala a instalatiilor cladirii.
Civil, patrimonial - pentru producerea de prejudicii persoanelor care locuiesc in imobil.
Penal - pentru savarsirea infractiunii de delapidare, constand in insusirea si/sau folosirea, in interesul sau ori al altei persoane, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestioneazasau le administreaza. Administratorul este asimilat categoriei functionarilor publici, fiind astfel supus unui regim mai aspru de sanctionare in cazul savarsirii unor fapte care au legatura cu serviciul.
Dincolo de reglementari legale si principii de organizare, este neindoielnic faptul ca administratorul unui imobil trebuie sa-si desfasoare activitatea pe baza regulilor de buna-vecinatate si a principiilor bunei-cuviinte.

Doriţi o firma specializată în administrarea imobilelor, vizitaţi site-ul: http://www.administrator-imobile.net/

19 octombrie 2011

Administratorul nu vrea să dea drumul la căldură?

Daţi-l în judecată!

Deşi RADET a început furnizarea agentului termic în calorifere, unii bucureşteni se plâng că nu au căldură în case. Şi nu că ar fi vreo avarie pe undeva sau că locatarii au datorii către societatea RADET, ci pur şi simplu din cauza administratorilor.

De obicei locatarii sunt vinovaţi pentru că tremură în case. Aceştia nu vor să plătească prea mult la întreţinere şi preferă să pună un pulover în plus pe ei şi să dârdâie în apartamente. În unele blocuri, administratorii iau această decizie pe cont propriu şi nu dau drumul la căldură până nu consideră ei că e momentul să deschidă vana.
Potrivit b365, președintele Federației Asociațiilor de Proprietari din România, Radu Opaina spune că, dacă o familie consideră că i s-a adus prejudicii, de orice natură, prin amânarea furnizării agentului termic poate da administratorul în judecată.

Sursa: Libertatea.ro

18 octombrie 2011

Fii ecologist: Invaţă cum să reciclezi deşeurile

Pământul este suprapopulat, iar din aceasta cauză, dacă nu suntem atenţi, riscăm să ne îngropăm în deşeuri. Specialiştii de la www.economisestepentrutine.ro ne învaţă cum să recliclăm şi să păstrăm curată planeta pe care trăim.

Iată cum trebuie depozitate deşeurile în locuri special amenajate şi, pe cât posibil, pe următoarele categorii:
-Hârtie şi cartoane (ziare, reviste, tipărituri, cutii de detergenţi, de cereale etc.), care pot fi vândute la tonetele special amenajate;
-Ambalaje PET şi alte materiale plastice (pungi, folii, cutii de iaurt, butelii de la produse cosmetice şi de curăţenie etc.), care pot fi reciclate;
-Sticle şi cioburi; vânzarea ambalajelor din sticlă la centrele care se ocupă cu achiziţionarea acestora;
-Deşeuri feroase (fier, tablă ş.a) şi doze metalice, ce pot fi valorificate la punctele "REMAT";
-Deşeuri umede (resturi vegetale, animale etc.).
Principalul avantaj al reciclării este dat de reducerea consumului resurselor naturale (petrol, apă, energie), precum şi al nivelului emisiilor nocive în aer. Spre exemplu:
Hârtia - materie refolosibilă. Materiile prime utilizate pentru fabricarea hârtiei sunt: lemnul, celuloza, hârtia veche. Hârtia reciclată permite economisirea a aproximativ 25% din cantitatea de electricitate şi a 90% din cantitatea de apă (300 l) necesare pentru producerea a 1 kg. de hârtie albă. De asemenea, prin reciclarea deşeurilor de hârtie, se elimină clorul toxic, necesar producerii hârtiei albe.

Sticla - materie refolosibilă

Sticla se produce folosind următoarele materii prime: nisipul de cuarţ, calcarul, soda (produs poluant) ş.a. Reciclarea sticlei menajează mediul şi economiseşte în timp bogăţiile naturale, apa şi electricitatea.
O mare parte din aluminiul, sticla, hârtia sau oţelul folosite astăzi în întreaga lume sunt deja provenite din reciclare. Sticla şi oţelul pot fi reciclate nu doar o dată, ci de nenumărate ori. Reciclarea aluminiului şi oţelului utilizat la cutiile de băuturi, a hârtiei şi cartoanelor, a sticlei, precum şi a anumitor mase plastice constituie peste tot în ţările occidentale o industrie înfloritoare.
De asemenea, reciclarea permite comunităţilor să reducă costurile de depozitare a deşeurilor. Consumul de energie este şi el influenţat pozitiv de reciclare.

Mai mult: Libertatea.ro

13 octombrie 2011

Administratorii din sectorul 3 trebuie să-și reînnoiască atestatele

Sunteți administrator de bloc și locuiți în sectorul 3? Ați dobândit atestatul pentru a profesa în această meserie în perioada 2003-2007? Ei bine, Primăria Sectorului 3 vă invită să vă reînnoiți atestatele.

Tot ce trebuie să faceți este să aduceți următoarele acte: atestatul anterior(original); o cerere tip; cazier judiciar; certificat de cazier fiscal; adeverință medicală din care să rezulte starea de sănătate corespunzătoare (să nu fi suferit de boli psihice) și copie de pe buletinul sau cartea de identitate.
Actele trebuie să le depuneți la Registratura din strada Lucreţiu Pătrăşcanu nr. 3-5, program de lucru: luni, marţi, miercuri şi vineri între orele 8.30-16.30 şi joi de la ora 8.30-18.30.

Mai mult: Libertatea.ro

Firmă administrare imobile: www.administrator-imobile.net